joi, 17 mai 2012

Lipsa locurilor în grădiniţe şi inechitatea accesului la acest serviciu public

Tema pe care o supun astăzi atenţiei dumneavoastră este lipsa acută de locuri în grădiniţe, cu precădere în mediul urban şi în mediul urban mare. Am mai dezbătut acest subiect în trecut, a fost de altfel unul din cele două obiective principale pe care le-am prezentat în campania mea electorală din anul 2008, însă problema rămâne de actualitate, ba chiar de acută actualitate.
Conform estimărilor Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, în septembrie anul trecut deficitul de locuri în grădiniţe atingea, doar în capitală, 25.000, cele mai mari probleme fiind în Sectorul 3, unde cererea depăşea oferta cu 7-8.000 locuri. Aceasta înseamnă că numărul necesar de locuri în grădiniţe se apropia, la momentul respectiv, de dublul ofertei asigurate sistemul public, respectiv 32.000 locuri pentru anul 2011.


Din păcate, această problemă, deşi de notorietate, este cu atât mai greu de rezolvat în condiţiile în care ea este negată de autorităţile în domeniu : reprezentanţii ISMB declarau, cu aceeaşi ocazie, că numărul existent este «aproape suficient».


Deficitul de locuri la grădiniţe în sistemul public din Bucureşti este unul cronic, care se constată an de an. Iată câteva cifre din anii anteriori:


Pentru anul 2010 – 2011, ISMB a centralizat 37.000 cereri faţă de 31.500 locuri disponibile. Deficitul rezultat este doar cel oficial, la acesta adăugându-se cererile nedepuse, pentru că părinţii sunt înştiinţaţi că nu mai sunt locuri ş.a.m.d.


În anul 2009, o estimare a deficitului în Bucureşti pe sectoare, arăta următoarele cifre:


Sectorul 1 - 4.752 locuri, deficit - 1.124 locuri
Sectorul 2 - 6.700 locuri, deficit - 950 locuri
Sectorul 3 - 4.700 locuri, deficit - 2.950 locuri
Sectorul 4 - 4.200 locuri, deficit 1.859 locuri
Sectorul 5 - 3.360 locuri, deficit 1.765 locuri
Sectorul 6 - 5.600 locuri, deficit 1.800 locuri


Şi numărul locurilor disponibile este supradimensionat, fapt, de asemenea, confirmat prin declaraţiile reprezentanţiilor ISMB:


„Acum patru-cinci ani erau 10.000 de solicitări fără locuri în grădiniţe, iar acum numărul locurilor a scăzut. Suntem obligaţi să înscriem mai mulţi copii în grupă, deşi numărul optim este de 20. Repartiţia grădiniţelor nu este egală în spaţiul Bucureştiului, astfel încât se creează presiune pe unele grădiniţe ca număr de solicitări. Trebuie să onorăm cât mai multe cereri, de asta suntem nevoiţi să depăşim numărul cu aproximativ şase-opt copii pe grupă”.


Lipsa locurilor în grădiniţe are multilple efecte negative. Unul dintre acestea este faptul că, pentru fiecare copil pe care părinţii nu obţin un loc la grădiniţă, un meembru al familiei este indisponibilizat pentru piaţa muncii, acesta trebuind să rămână acasă pentru supravegherea copilului.


În secundar, constatăm că este vorba şi despre o inechitate socială: Finanţarea sistemului de învăţământ preşcolar se face din bani publici, de la buget. Prin urmare, beneficiarii acestuia ar trebui să fie în mod egal toţi cetăţenii contribuabili. Din păcate, nu este cazul. O parte, aceia care reuşesc înscrierea copilului la grădiniţă, beneficiază de alocaţia financiară respectivă indirect prin participarea la sistem, cu avantajele şi dezavantajele sale, restul nu beneficiază deloc. În această a doua categorie largă includem atât părinţii care decid să-şi înscrie copii la o grădiniţă din sistemul pivat, şi care suportă integral costurile fără să beneficieze de nicio alocaţie sau subvenţie de la stat, cât şi aceia care, nereuşind să înscrie copilul la o grădiniţă, rămân în îngrijirea acestuia acasă.


O idee lansată de ceva vreme în dezbatere publică, dar care nu a fost discutată niciodată cu seriozitate de autorităţi, este aceea a bonurilor de educaţie pentru finanţarea grădiniţelor, care ar asigura, pe scurt, şanse egale între sistemul public şi cel privat, ar încuraja completarea deficitului de locuri prin investiţii în grădiniţe private şi ar garanta drepturi egale pentru toţi copiii.


Astfel, fiecare părinte ar primi un bon de educaţie pentru copilul său şi-l va direcţiona către grădiniţa pe care şi-o doreşte. În acest fel finanţarea se face în sistem competiţional, în funcţie de calitatea serviciilor. Bonul are utilizare exclusivă. Valoarea acestuia va fi echivalentă cu banii alocaţi de stat către grădiniţe.

În loc de concluzie, se impune să remarcăm că o finanţare corectă, indiferent de sistemul pentru care se optează, ar trebui făcută în funcţie de numărul de copii potenţiali beneficiari, şi nu de numărul de locuri existente.

Niciun comentariu: