duminică, 11 martie 2012

Gala TNL 2012

O nouă ediţie a Galei TNL s-a încheiat, cu decernarea premiilor către tinerii liberali cu performanţe în anul trecut. Sunt bucuros că la categoria cel mai bun blog premiul a fost acordat pentru national-liberal.ro, la propunerea TNL Sector 6, un blog coordonat de Tudor Mihaescu şi care are în spate o echipă valoroasă de autori.
Inspirată şi, în acelaşi timp, onorantă decizia de a acorda cel mai important titlu, premiul "Născut Liber" Majestăţii Sale Regelui Mihai I.
Felicitări tuturor laureaţilor! Să sperăm că la Gala TNL de anul viitor desemnarea premianţilor să fie şi mai dificilă, iar la categoriile "cel mai activ tânăr din administraţia locală" şi "cel mai activ tânăr din administraţia centrală" lista cu nominalizări să fie foarte lungă, cu tineri liberali care vor reuşi să se afirme în acest an electoral!

Niciun comentariu: