duminică, 15 ianuarie 2012

Elite implicate

Ce văd în aceste zile este o ţară în derivă, într-un moment total nepotrivit la nivel internaţional.



Mă refer aici la tabloul general din România, nu doar la protestele din Bucureşti şi din alte oraşe.
Avem o ţară condusă de o putere care demonstrează dispreţ total faţă de democraţie şi incompetenţă în politici publice, aflată în ultimul grad de descompunere. Un proiect lucrat de specialiştii desemnaţi de Traian Băsescu este schimbat pe ultima sută cu o lege a nimănui şi neasumată de nimeni... dar asumată oficial de guvernul Boc cel mut. Nici premierul, nici ministrul de profil, nici vreun secretar de stat din Ministerul Sănătăţii, nici parlamentarii puterii din comisia de sănătate, nici consilierii prezidenţiali de specialitate nu au fost capabili să susţină sau să explice legea în dezbaterea publică, aşa că rolul a fost preluat, în stilul bădărănesc caracteristic, de Preşedinte. Care a înţeles, ca şi cu alte ocazii, principiul dezbaterii precum cel descris de o sintagma celebră „Ciocu mic, că acuma suntem noi la putere!”


Ce a urmat mai departe, ştim. O reacţie omenească de nemulţumire a oamenilor săturaţi de mitocănii.


Şi o reacţie incoerentă a guvernanţilor care ne anunţă că... era vorba de un proiect perfectibil lansat în dezbatere publică şi, ca atare, tocmai ca să ţină cont de amendamentele partenerilor de dialog au decis ... să-l retragă din dezbatere.
Din păcate, protestele de bun-simţ ale oamenilor au survenit pe fondul prăbuşirii de încredere în clasa politică, aşa că a lipsit o voce coerentă care să dea glas nemulţumirilor de tot felul adunate de oameni. Şi aşa am ajuns ca protestele din Bucureşti să degenereze în cea de-a doua seară în confruntări absurde cu jandarmii, şi ei probabil la fel de nemulţumiţi ca şi protestatarii de viaţa de zi cu zi.

Violenţele sunt ultimul lucru de care avem nevoie în aceste momente, şi aşa foarte tensionate. Avem nevoie, în schimb, de viziune, de competenţă şi de colaborare, acum, în ceasul al doisprezecelea.
Cu piciorul aflat pe marginea prăpastiei reprezentată de criza economică mondială, România are astăzi, mai mult şi mai urgent decât oricând, nevoie de elitele sale autentice.


Vârfurile, liderii adevăraţi ai societăţii româneşti trebuie să fie prezenţi, să se implice, să-şi asume răspunderi şi, în primul rând, să ofere soluţii.


Profesioniştii de valoare din toate domeniile, personalităţile cu credibilitate din societatea civilă, din artă, din cultură, trebuie să facă un pas în faţă şi să arate calea dreaptă, să fie călăuze.


Nu cred că o comparaţie cu 1989 îşi are locul aici, dar dacă facem totuşi o paralelă între solidarizarea de atunci cu Laslo Tokes şi cea de acum cu Raed Arafat, sper să învăţăm din greşelile trecutului. Sper ca o schimbare, dacă are loc, să nu însemne doar înlocuirea primului eşalon cu eşalonul doi de oameni compromişi în ciorba actuală, ci apariţia unor lideri credibili, valoroşi şi nepătaţi.

2 comentarii:

Deceneus spunea...

Elitele nu se implica in strada sa strige jos x-ulescu, elitele se implica in cadru organizat, ca sa realizeze ceva util in plan politic si social.
Cadrul organizatoric care valorifica elitele sunt partidele, ca "incubatoare" de solutii.
Suprimarea dezbaterilor in partide a avut ca efect "aotorejectarea" elitelor si partidele au devenit sterile fara programe si fara aderenta la societate.

Ca sa se atraga elitele trebuie sa se reformeze functionarea partidelor politice, sa deschida dezbaterile sa arate ca opinia cetatenilor este apreciata si din dezbateri se nasc solutii si elite.

Liviu Jicman spunea...

De acord.
Dar in situatia data, ce facem in regim de urgenta?