marți, 11 octombrie 2011

Omagii pentru Ion Diaconescu

Ne despărţim astăzi de un simbol al luptei împotriva comunismului, Ion Diaconescu.
Îmi amintesc că vedeam într-o campanie electorală un banner cu Ion Diaconescu pe care scria: "un învingător". Şi mă gândeam că este vorba cu siguranţă despre un învingător în plan moral, dar mă întrebam dacă nu cumva mai potrivit ar fi să spunem "un supravieţuitor", pentru că, din păcate, şi atunci, şi acum, dar şi mai mereu în ultimii douăzeci de ani, la "butoane" s-au aflat tot cei care înainte de '90 făceau parte din aparatul opresiv care îl încarcerase pe Ion Diaconescu şi pe mulţi alţii ca domnia sa.
Din păcate, astăzi Ion Diaconescu pleacă dintre noi, în timp ce prea mulţi dintre cei din a doua categorie se află încă în poziţii călduţe, dacă nu chiar de decizie.
În acest fragment, Ion Diaconescu vorbeşte totuşi despre o satisfacţie morală pe care viaţa politică i-a oferit-o:



Omagii pentru domnul Ion Diaconescu! Dumnezeu să-l odihnească!

Un comentariu:

mioara spunea...

Dumnezeu să-l odihnească!