marți, 30 august 2011

Decalări, suprapuneri şi multă inconsecvenţă

În continuarea articolului anterior, aş vrea să remarc incoerenţa totală în care ne zbatem ca societate, pe toate planurile, inclusiv din punct de vedere al democraţiei noastre incerte.
Nu avem un drum, o cale, o direcţie spre care să mergem cu consecvenţă.
După ce am decalat alegerile prezidenţiale de cele parlamentare, pentru ca dezbaterea electorală să nu mai fie concentrată pe prezidenţiabili, acum ne gândim - şi culmea, mai toţi actorii politici par a fi de acord - să suprapunem localele cu parlamentarele. Deşi funcţia de Preşedinte este parte a puterii executive centrale...
Eu cred că ideea decalării nu a fost una rea, dar chiar dacă am ajunge la concluzia contrară, ar trebui să revenim mai degrabă la simultaneitatea alegerilor prezidenţiale cu cele parlamentare, decât să amestecăm alegerile locale, cu un specific total diferit de celelalte.

joi, 25 august 2011

Suprapunerea alegerilor - neajunsuri

Când e vorba despre mecanisme ale democraţiei, despre instrumente care să dea o logică reprezentării politice a cetăţenilor şi despre tot ce ţine de o politică democratică în general, cel mai invocat argument este cel al economiei. Restul nu mai contează, căci, nu-i aşa, oricum nu ne trebuie nouă complicaţia asta. Găsim şi argumente în acest sens: ba că romînii nu sunt suficient de pregătiţi pentru democraţie, ba că e prea costisitor, ba că e greu să formezi majorităţi ş.a.m.d.


Cred că e cazul să arătăm şi câteva neajunsuri ale acestor idei năstruşnice. Şi poate facem o analiză obiectivă, nu din perspectiva tacticii unei formaţiuni sau alteia, cine pe cine păcăleşte şi cine a fost mai abil venind cu o idee care nu se aplică mai pe nicăierea.

Câteva din dezavantajele suprapunerii alegerilor locale cu cele parlamentare:


1. Alegătorii vor fi chemaţi să voteze 6 entităţi diferite:

Senator, Deputat, Primar, Consiliul Judetean sau General, Consiliul Local, şi Preşedinetele Consiliului Judeţean în cazul judeţelor, respectiv Primarul General la Bucureşti. Cu campanii diferite pentru fiecare for şi, mai ales, cu programe diferite - pentru cel puşin 3 dintre acestea


2. Votul uninominal. Sunt un susţinător al acestuia şi cred că trebuie păstrat. Doar că astfel e cea mai bună soluţie să-l aruncăm în derizoriu. Fiecare alegător va trebui să aleagă 4 candidaţi uninominali în aceeaşi zi, iar dacă mai punem la socoteală şi propunerea lansată de PDL pentru Bucureşti cu consilierii uninominali - chiar 5. Putem crede oare că va mai vota cineva omul, alegând pe cei mai buni 5 din ...20 să zicem, dacă luăm doar primele 4 formaţiuni în calcul???


3. Amestecarea programelor... ca să nu mai înţeleagă nimeni nimic, în afara eventual a plasei cu daruri. Dacă tot facem economie, de ce să nu facem una şi mai mare şi să meargă primarii şi în Parlament. Luăm un model antic de la romani de exemplu, îl simplificăm ăn stilul nostru caracteristic şi gata. Primarii din colegiile urbane vor avea loc permanet, iar cei din colegiile rurale vor veni prin rotaţie.

Lista are cu siguranţă mai multe puncte, mă opresc deocamdată aici, întrebîndu-mă însă dacă o fi cineva interesat de aceste probleme...

marți, 23 august 2011

23 august 1989 - bogat bilant de infăptuiri



Cu douăzeci şi ceva de ani în urmă, astăzi sărbătoream ziua naţională. Vremuri foarte grele pentru romăni, dar cu măreţe împliniri pentru conducătorul iubit:




luni, 22 august 2011

1-1

La alegeri parţiale desfăşurate cu o zi în urmă, împărţirea mandatelor între putere şi opoziţie a fost egală: PDL a câştigat un deputat la Neamţ, iar USL, unul la Maramureş.
Discuţiile legate de desfăşurarea alegerilor şi mai ales a campaniei electorale sunt multe şi probabil informaţii vor continua să apară.
Ce remarc cu oarecare surprindere este că prezenţa la vot a fost mai slabă tocmai acolo unde a câştigat reprezentantul USL. Aşteptarea mea ar fi fost ca atu-ul opoziţiei, în condiţiile resurselor uriaşe mobilizate de putere fie din bani publici, fie din bani privaţi, dar cheltuiţi pe sub mână, să fie tocmai prezenţa la vot care să depăşească posibilităţile de cumpărare a voturilor. Se pare că n-a fost tocmai aşa...

duminică, 21 august 2011

Pelerinaje sfinte, dar mai ales GRATIS!!!

Ieri am trecut prin sectorul 5, mai exact prin zona Parcului Sebastian, unde am văzut afişele următoare:


Este vorba despre invitaţia pentru nişte "călătorii ale credinţei şi înţelepciunii", organizate de UNPR Sector 5, dar mai ales de preşedintele acestei organizaţii, aşa cum înţelegem din anunţ.




Trec peste firescul cu care anunţul acestor pelerinaje la mănăstiri era afişat pe coşurile de gunoi, dar vreau să remarc începutul acestui, primele cuvinte, respectiv formula de adresare:


"Stimaţi cetăşeni ai Sectorului 5, GRATIS"



Bineînţeles, cuvântul magic gratis, scris cu litere de o şchioapă, de altfel ce cele mai mari caractere din tot afişul:





joi, 18 august 2011

Blogul Clubului Bloggerilor

Vă semnalez că am adăugat în lista mea de bloguri - cu ceva întârziere din cauza neatenţiei - blocul "Clubul Bloggerilor Liberali". Am putea spune că e vorba de un blog de blog :-).
În cea mai recentă postare de aici veţi găsi câteva din intervenţiile Ramonei Mănescu de la întâlnirea cu blogerii liberali. Tot pe acest site, dar într-o altă secţiune, vă puteţi întâlni cu scrierile celor mai activi dintre bloggerii liberali. De vizitat!

luni, 15 august 2011

Adormirea Maicii Domnului

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului are multiple semnificaţii teologice şi spirituale pentru credincioşi. De altfel, însăşi icoana Adormirii Maicii Domnului arată această taină a primirii mamei în braţele lui Hristos, Fiul ei. În iconografie, lângă sicriul binecuvântat cu trupul Fecioarei se află Hristos în picioare, purtând sufletul Macii sale, ca pe un bebeluş. Acesta este gestul suprem de reciprocitate a iubirii. Cea care L-a ţinut în braţe pe Dumnezeu, acum odihneşte în braţele Fiului şi Stăpânului ei.

vineri, 12 august 2011

Instutuţii de stat conduse fără manageri responsabili

Intenţia de blocare a angajărilor în instituţiile de stat este o nouă confirmare a lipsei capacităţii de management din partea celor puşi să conducă prin actuala guvernare. Mai mult, se pare că însuşi guvernanţii sunt conştienţi de această neputinţă.
Lipsa resurselor bugetare sau criza economică nu pot fi argumente suficiente pentru această măsură aberantă care a generat şi în trecut malformaţii în instutuţiile de stat. Fie că este vorba de compartimente sau chiar instutuţii subdimensionate ca personal, aflate în imposibilitatea de a funcţiona, fie că este vorba despre investiţii care nu pot fi valorificate din lipsă de personal, blocarea angajărilor duce la blocarea activităţii acestor obiective. Într-o organizare normală în care instutuţiile ar fi conduse de oameni responsabili şi capabili, chiar în condiţii de austeritate, conducătorul - de la ministru la director - ar trebui să fie conştient că trebuie să se încadreze într-un buget. Cum la noi şefii peste banul public nu au o astfel de percepţie, singura măsură care s-a găsit a fost blocarea la grămadă a posturilor, prin lege. Aceeaşi abordare ca şi la tăierile de salarii de sus până jos....

marți, 9 august 2011

Hiroshima şi Nagasaki

La 9 august 1945, cea de-a doua bombă atomică era lansată asupra japoniei în interval de trei zile, de data aceasta ţinta fiind oraşul Nagasaki. "Fat Man" , cum era numele de cod al celei de-a doua bombe atomice, punea capăt vieţilor a 40.000 de oameni într-o sutime de secundă, dar totodată apropia rapid şi finalul Războiului.

Mai multe aflaţi aici.

duminică, 7 august 2011

Construcţii ilegale, în văzul tuturor

Articol preluat din ziarul "Puterea":

Primarul sectorului 6, Cristian Poteraş, este acuzat de 181 de familii din cartierul Giuleşti că „închide ochii” la construcţiile ilegale din zonă.



După ce ziarul „Puterea” a arătat că Primăria Sectorului 6, condusă de democrat-liberalul Cristian Poteraş, „se face că nu vede” clădirea ridicată ilegal într-un parc din cartierul Giuleşti, în apropierea Podului Grant, 181 de familii din blocurile învecinate imobilului fără autorizaţie au semnat o petiţie pe care o vor adresa edilului. Locatarii sunt nemulţumiţi că imobilul ridicat, chipurile fără cunoştinţa autorităţilor, împiedică lumina naturală să mai pătrundă în locuinţele lor. De asemenea, cetăţenii îi reproşează lui Cristian Poteraş că primăria nu a ales să amenajeze o parcare sau un loc de joacă pentru copii în zonă. „Stimate domnule primar, asociaţia de locatari din localitatea Bucureşti, Şoseaua Crângaşi vă aduce la cunoştinţă că lângă Podul Grant, pe spaţiul verde al primăriei, începând din anul 2010, s-a început construcţia unui imobil. În prezent, clădirea are P+5 niveluri, ştiind totuşi că în această zonă se pot construi doar imobile P+2. Dorim să menţionăm că pe acest spaţiu verde obişnuiau să se joace copiii noştri şi că în zonă nu există un parc amenajat pentru copii şi că nu avem locuri de parcare special amenajate. Mai dorim să menţionăm că imobilul în cauză are un aspect inestetic, atât ca amplasare, cât şi vizual, el nefăcând parte din arhitectura zonei”, se arată în petiţia locatarilor.

Primăria Sectorului 6 a emis autorizaţie de construcţie pentru o clădire de birouri cu trei etaje, în centrul unui parc bucureştean, însă imobilul ridicat este aproape de două ori mai înalt decât prevăd actele. Anul trecut, oficialii administraţiei locale declarau pentru ziarul „Puterea” că nu aveau cunoştinţă despre imobilul înălţat ilegal. Terenul din parcul giuleştean a fost retrocedat unei persoane fizice, în 2004, când primar general al Capitalei era actualul preşedinte al României, Traian Băsescu. Apar însă şi neconcordanţe în explicaţiile oficialilor Primăriei Sectorului 6. Dacă nu cu mult timp în urmă, angajaţii instituţiei suţineau că persoana care a beneficiat de retrocedarea terenului a vândut proprietatea, acum, aceeaşi sursă susţine că actualul proprietar al imobilului aflat în construcţie s-a bucurat de reconstituirea dreptului de proprietate.

miercuri, 3 august 2011

Dezbatere publică pentru Cinematograful Favorit

În această dimineaţă, de la ora 10.00, la sediul Primăriei Sectorului 6 va avea loc o dezbatere publică privind proiectul de reamenajare a Cinematografului Favorit.
Particparea este deschisă publicului.

Coordonate: 3 august 2011, ora 10:00 la sediul Primăriei Sectorului 6 Bucureşti din Calea Plevnei nr. 147 – 149, Sector 6.

luni, 1 august 2011

Aniversare Horaţiu Mălăele

Astăzi este prilej pentru o altă aniversare a unui mare artist: Horaţiu Mălăele.
Mai bine decât oricare apreciere a mea, cred că putem asculta vorbele sale: