luni, 4 iulie 2011

BAC'ul de nota 4,4

Dezastrul de la BAC reprezinta o radiografie nemiloasa a situatiei educationale a generatiei actuale de elevi. Ma feresc sa generalizez la situatia invatamantului romanesc, dar imi este destul de clar ca rezultatul nu este intamplator sau accidental, nu este din cauza subiectelor, poate mai grele decat in alti ani, ci este o imagine reala a unei situatii grave care poate avea multiple cauze (scoala romaneasca, mediul social, societatea romaneasca rasturnata si lipsita de modele autentice, lipsa reperelor etc.).
E sufient sa vedem reactiile unora dintre elevii nemultumiti. Si nu ma refer la cei filmati, care ar fi putut fi selectati pentru perlele lor, cum ar fi cazul domnisoarei care zicea ca notele au fost "dupa cum ca care a sarit cu banul". Ci la cei care trimisesera opinii in scris, gandite si probabil recitite, si care sufereau - unele - si la logica si la gramatica in mod grav.

Din pacate, rezultatele la BAC vor trece, dar generatiile derutate raman, iar fata de acestea, responsabilitatea este a noastra, a tuturor.

Niciun comentariu: