luni, 4 aprilie 2011

Reper moral versus hingher autoritar

După o pauză cam lungă de postări pe blog, revin şi sper să nu mai am vacanţe de scris aşa de lungi. Chiar dacă perioada următoare se anunţă a fi una foarte aglomerată din punct de vedere al activităţii mele politice (revenim cu detalii în acest sens în articolul următor), o să încerc să fiu mai prezent aici. De altfel, comunicarea este esenţială pentru politică, iar acest canal trebuie să recunosc că este poate preferatul meu. Dar, să trecem la subiect, iar subiectul acestui articol este inspirat de la un alt blogger, mult mai celebru ca mine. De fapt, mai mult decât să mă inspir, pentru că eu am mai abordat subiectul acesta şi mi-am exprimat anterior indignarea, mă gândesc că mai bine vă propun articolul complet. Mai ales că descrierea problemei este făcută într-o manieră foarte exactă şi expresivă. Este vorba despre Tudor Chirilă şi ridicatul maşinilor în Bucureşti... --- Hingherii de maşini, Sistemul. Umilinţa ---"Zilele trecute mi-au ridicat masina. Eram grabit si n-am avut timp sa ma enervez. Pentru cateva momente, cat n-o gasesti, e un sentiment ciudat, ca o pierdere de memorie. Ca si cum ai intra intr-o alta dimensiune. S-a ridicat la sesizarea politiei, adica de pe carosabil. Masina era parcata intr-o intersectie, e adevarat, dar de ce trebuie sa fac efortul de a-mi aminti ca n-am voie sa parchez astfel cand ar putea fie semnalizat preventiv de pe trotuar? Dincolo de asta nu incurca traficul. Intr-un oras in care nu avem unde parca. Imi place sa merg pe jos si nu fac parte din categoria celor care parcheaza exact unde au treaba. Si nici sindromul VIP nu m-a cuprins. Cum ca eu as putea parca mai smecher, ca ma stie lumea. Am privit dezorientat locul ramas gol si m-am intors in magazinul unde fusesem, ca sa cer sa-mi cheme un taxi. A doua zi am fost sa-mi ridic masina. Vreau sa vorbesc despre umilinta. Pentru ca ridicarea masinii e umilitoare. Ajungi undeva la marginea orasului intr-un loc in care noaptea s-ar putea hingheri caini. Un loc viran imprejmuit de un gard, prin spatele Casei Scanteii, langa o cale ferata. E o atmosfera de resturi. De dezintegrare. Doi barbati cu mutre dubioase si cautaturi aspre stau in spatele unei porti mari de grilaj. Te intreaba daca ai masina acolo. Da, o ai. Nu pare un loc in care sa vii cu alta treaba. Dupa poarta se vad cateva zeci de masini care nu ocupa tot spatiul acela gol. Undeva in dreapta sunt doua containere albe. Acolo e casieria. Intru inauntru. Un barbat cu borseta spumega. Are toate actele, insa din spatele unui grilaj asemanator cu cel de la casele de schimb valutar femeia ii spune implacabil ca are nevoie de imputernicire de la firma. Barbatul incepe sa tremure: - Va bateti joc de mine? Va bateti joc de mine? V-am dat toate actele, ce mai vreti? In mana dreapta tine o borseta in care scotoceste intens. Nu-mi dau seama daca scotoceste sau tremura. Incepe sa se balbaie, e incoerent. Sistemul castiga pas cu pas. Ii frange grumazul. Omul era la un pas de a-si recupera masina. Perspectiva unei a cincea hartii il ingenuncheaza. Se zbate in fata grilajului. Grumazul se ingroasa si pulseaza de parca are toate cuvintele adunate acolo, in gusa, sufocandu-l: - Doamna, nu stiti ce faceti... Nu stiti cine sunt eu, urla omul. Scoate o legitimatie. - Eu sunt angajat al statului, al unei institutii a statului si vreau sa-mi iau masina. - Vreau sa-mi iau masina!!! Apare un individ tiganos care e programat sa se uite urat. Toti cei care lucreaza aici se uita urat. Sunt pregatiti sa raspunda la agresiunile oamenilor. Culmea e ca sunt convinsi ca au dreptate. Tiganosul e in pulovar si n-are aer oficial: - De ce tipi, dom'le? Nu intelegi ca n-ai imputernicire de la firma? Omul nostru sufocat urla: - Ce imputernicire vreti, ma??? Am talonu' masinii, sunteti nebuni? Credeti c-am furat talonul si stiam unde e masina, ati innebunit? Sunt proprietarul!!- Ba, nu mai urla ca te dau afara, nu ma sperii, riposteaza tiganosul sec. Are ochii mici, vicleni si incruntati. - Calmeaza-te, suna la Porsche sa-ti dea imputernicire pe fax, pe mail, ne-o arati si iei masina.Daca mai faci scandal te dau afara de aici. Omul pare hotarat. S-au apropiat si hingherii de la poarta care se uita urat. Pagubitul se calmeaza, dar ameninta cu garda financiara. E ultima lui speranta. Asul din maneca - Lucrez la garda financiara si o sa aveti control. Va reclam pe toti. Raspunsul vine prompt: - Ce faci, ma, ne ameninti? Nu mai pot io de controlul tau! Pleaca de aici pana nu te reclam eu la sefii tai. Omul nostru e neputincios. Pare ca intreg trupul lui e intr-o contradictie. Se contorsioneaza si se inmoaie de parca nu stie care e calea de urmat. Tiganosul e de neclintit si deja isi vede de treaba prin curte. Eu ajung la ghiseu dupa ce in fata mea un alt client a obligat-o pe femeia care intocmea procesele verbale sa scrie textual: "un alt abuz al statului roman". Mie imi trebuie carnetul, buletinul, certificatul de inmatriculare si stampila firmei. Eu n-am decat carnet si stampila. Femeia imi cere buletinul. Calmul pare a fi singura solutie: - Doamna, ii zic, n-am decat carnet, dar va rog sa nu ma trimiteti acasa. Pentru ca aici, pe carnetul de conducere, exista codul numeric personal care este suprema forma de indentificare a unui cetatean. Vorbesc pe un ton jos, rar, raspicat, dar nu agresiv, ca sa nu supar sistemul. Ma aflu in fata unui ciclop imens cu trup de gelatina care la prima trepidatie ma poate strivi ca pe un gandac de bucatarie. Femeia cade pe ganduri. Am senzatia ca pentru o fractiune de secunda va pune mintea la contributie, va gandi, va face o deductie logica si voi reusi sa scap. - Va trebuie buletinul. Ca sa va trimita politia amenda, sa stie ca sunteti dumneavoastra. N-a mers, femeia nu s-a trezit. Doarme cu ochii deschisi in fata mea. Nu mai are niciun sens sa-i spun ca certificatul e eliberat pe baza buletinului, e eliberat recent, ca sansele ca hotii sa vina sa fure masini de la recuperari sunt minime. N-are niciun rost. De afara se aud inca urletele comisarului de la garda financiara care cred ca articuleaza singur. In spatele meu, prin ferestrele containerului se vad masinile si spatiul viran, ca un loc bun de executat cetateni. Poate influentata de calmul meu, femeia ofteaza: - Ok, merge si fara buletin. Talonul, va rog. - N-am talon, fortez eu, dar daca ma lasati sa merg la masina va arat cartea de identitate. Inca o pauza: - Intrebati alaturi. Alaturi e cusca cu grilaj a casieriei. Casiera ezita la intrebarea mea. Salvarea vine din partea tiganosului care spune ca e ok. Sunt escortat la masina de un baietas de cartier. Sunt vreo suta de metri pana acolo. Nu ne spunem nimic pe drum. Am sentimentul ca masina mea nu e a mea, ca mi se face o favoare. Ma apropii de ea timid ca de o femeie de care te desparti o lunga perioada, desi nu s-a terminat nimic intre tine si ea. Vrei sa vezi ce a ramas, cat s-a schimbat, oare cine a atins-o in lipsa ta, cine a strans-o in brate. - Va rog sa vedeti daca e ok. Masina e legata cu sfoara. Baietasul o da jos si ma lasa sa-mi buzunaresc iubita in timp ce priveste curios. Gasesc actele si o imputernicire mai veche. Ma intorc la ghiseu. Ma gandesc la femeia asta din spatele grilajului. Ma gandesc la momentul in care ajunge seara acasa si inchide usa dupa ea. Ajunge si ea la familia ei. Poate are copii, un barbat care n-a facut-o niciodata fericita. Poate nici vreun orgasm adevarat nu i-a facut cadou. Douaspe' ore in spatele grilajului. Sau poate e o viata mai bogata decat as putea sa mi-o inchipui eu vreodata. Cine stie? As vrea s-o intreb: - Cum puteti sa munciti 12 ore in spatele unui grilaj in cusca asta? Renunt, n-are rost. Platesc 868 de lei. Cer o factura. Mi se da. Ma duc spre masina din nou. Sunt mai putin umilit acum. Masina imi apartine, totusi. Pornesc, demarez. Ajung la poarta cu grilaj. Mi se verifica bonul. - 29, striga un hingher. Mergeti! Merg, pornesc. In spatele meu se inchid usile. Dincolo de ele, in zona libera, se agita la telefon cu borseta in mana comisarul de la garda financiara. "

Niciun comentariu: