marți, 19 aprilie 2011

Cu problema de legalitate şi moralitate e clar, cum rămâne cu problemă de inteligenţă?

Cazul ministrului Botiş este simptomatic pentru vremurile pe care le trăim.
Situaţia de conflict de interese este evidentă. O asociaţie finanţată prin programe europene gestionate chiar de ministrul în cauză, asociaţie condusă de o actuală sau fostă colaboratoare (pentru că ministrul neagă că ar fi vorba chiar de şefa de cabinet), care este găzduită în spaţiu în proprietăţile ministrului şi bomboana de pe tort, soţia angajată şi plătită din banii de proiect.
Am urmărit aseară în direct dialogul telefonic de la Realitatea TV cu ministrul Botiş şi am văzut cum, pe lângă problema de legalitate şi moralitate, domnia sa are şi o problemă gravă de inteligenţă.
După ce s-a scuzat în mod penibil vreo juma de oră, chiar înainte să iasă din direct a făcut dezvăluirea cu soţia, informaţie care nu era cunoscută de jurnalişti, dar pe care nici dl. Botiş nu a menţionat-o din start. Practic a scăpat-o ca pe o ştire nesemnificativă.
Am avut impresia că urmăresc o emisiune de divertisment în care personajele centrale sunt nişte proşti parodiaţi în mod grosolan.

Niciun comentariu: