joi, 7 aprilie 2011

Acţionează astăzi ca să poţi vindeca şi mâine!

Acesta este sloganul pentru tema aleasă anul acesta de OMS - Organizaţia Mondială a Sănătăţii - pentru celebrarea Zilei Mondiale a Sănătăţii, respectiv Rezistenţa la agenţii antimicrobieni. În 1948, prima Adunare Mondială a Sănătăţii a simţit nevoia creării unei zile mondiale a sănătăţii, iar din 1950 Ziua Mondială a Sănătaăţii a fost celebrată pe 7 aprilie a fiecărui an, scopul acestei zile fiind acela de a creşte nivelul de cunostinţe la nivel global pe o anumită temă de sănătate şi de a atrage atenţia asupra unei zone prioritare de care să se ocupe OMS. Iată câteva din temele anilor trecuţi: 1995 – Eradicarea Poliomielitei 1996 – Orase mai curate pentru o viata mai buna 1997 – Emergenta: Bolile Infectioase 1998 – Maternitate in siguranta 1999 – Imbatranirea activa face diferenta 2000 – Siguranta sangelui incepe cu mine 2001 – Sanatatea mentala – Stop Excluderii – „Indrazneste sa-ti pese” 2002 – Miscare pentru sanatate 2003 – Da forma viitorului vietii 2004 – Siguranta circulatiei 2005 – Fiecare mama si fiecare copil conteaza 2006 – Impreuna pentru sanatate. Mai multe pe tema Zilei Mondiale a Sănătăţii puteţi citi aici. Din păcate la noi chiar în aceste zile vedem criza gravă cu care se confruntă sistemul de sănătate. Accesul cetăţenilor la servicii medicale este blocat sau cel puţin nesatisfăcător. Revitalizarea sistemului sanitar românesc trebuie să fie o prioritate pentru orice guvern care doreşte bunăstarea societăţii noastre.

Niciun comentariu: