vineri, 18 martie 2011

Conferinţa Naţională a Femeilor Liberale

Mâine, 19 martie, va avea loc la Palatul Parlamentului Conferinţa Naţională a Organizaţiei Femeilor Liberale, ocazie cu care va fi desemnată conducerea acestei structuri la nivel naţional pentru următorii doi ani.
La funcţia de preşedinte există două candidaturi, doamnele Zvetlana Preoteasa şi Lucia Varga. Filiala noastră, OFL Sector 6, are la rândul ei o reprezentantă care va candida la funcţia de vicepreşedinte, în persoana doamnei Conona Petrescu, căreia îi urăm mult succes spre a continua proiectele începute în fruntea OFL Sector 6.
Îmi doresc ca echipa de conducere care va câştiga mâine votul de încredere al doamnelor liberale să vină cu o atitudine tenace şi ambiţioasă pentru afirmarea unui număr cât mai mare de lideri ai partidului din rândul liberalelor. Împărtăşesc convingerea că femeile nu trebuie promovate prin mecanisme speciale, că nu e nevoie de cote sau alte măsuri de acest gen, pentru că în felul ăsta s-ar crea decalaje de autoritate informală între persoane cu aceaşi poziţie, dar cu sistem de selecţie diferit. Dar în aceeaşi măsură cred că este de dorit să vedem în rândul colegelor noastre mai multă îndrăzneală şi mai puţină modestie nejustificată, pentru că - trebuie să recunoaştem - este evident că avem un deficit dacă raportăm numărul liberalelor cu demnităţi publice sau funcţii de conducere la numărul mare de doamne care activează în filialele partidului. Iar dacă vom reuşi să corectăm acest deficit, cu siguranţă că performanţa PNL va avea de câştigat.

Niciun comentariu: