miercuri, 19 ianuarie 2011

Aş vrea să-mi daţi un nume nou...

Altă veste tristă şi lipsită de sens: Cristian Paţurcă a plecat dintre noi.
Un reper al luptei pentru libertate din anii '90 ne părăseşte la doar 46 de ani.

Cu foarte puţină vreme în urmă mă gândeam că a fost dat prea repede uitării, ca avem nevoie de Cristian Paţurcă, de cântecele lui şi de ideile pe care le apăra prin ele. De aceea, în decembrie am încercat să amintesc de câteva din cântecele golanilor şi chiar am avut iniţiativa unui concert de colinde pe această temă, chiar fără ca el să poată fi alături de noi.

Din păcate, acum l-am pierdut definitiv. Şi, odată cu el, multe din speranţele şi amintirile din acei ani.
Cristian Paţurcă se desparte de noi într-o vreme în care o bună parte din societatea românească ameţită de impostori şi pseudo-lideri, bulversată de falimentul guvernanţilor, spune aberant că era mai bine pe vremea comuniştilor, sau "că era un sistem bun, dar prost aplicat". În acest context, plecarea lui Cristi Paţurcă pare o respectare a celei mai cunoscute promisiuni din cântecele lui: "Mai bine mort, decât comunist!"

Deşi v-am mai propus anterior următorul cântec, cred că este cel mai potrivit în aceste momente: ( Aş vrea să-mi daţi un nume nou /) Golan post-mortem


Niciun comentariu: