vineri, 24 decembrie 2010

Am rămas fără cuvinte

Am fost şocat de gestul disperat făcut astăzi în Parlament de un om din echipa TVR.
N-am vrut să scriu nimic pe tema asta pentru că nu ştiam dacă mai e ceva de zis...
Scriu totuşi, pentru că ulterior s-au întâmplat mai multe fapte care m-au scârbit, ca şi cum ce s-a întâmplat de dimineaţă nu ar fi fost destul de grav.
Mai întâi, arcul guvernamental s-a grăbit să treacă la votarea moţiunii în lipsa iniţiatorilor moţiunii, fără vreun preget. Au scăpat în felul ăsta şi de discusurile acide ale opoziţiei şi de orice fel de emoţii privind rezultatul votului. Pentru ei acest gest a fost o oprtunitate politică. Amar deznodământ chiar pentru victima care a sărit cu bila portocalie nr. 13 în mână, sperând probabil că va schimba soarta votului...
Apoi comunicatul TVR în care se spunea că gestul omului a fost cauzat de "motive personale". Să nu fie vreo suspiciune, putem sta liniştiţi acum... Mă gândesc că nu sare nimeni de la balcon pentru motive "impersonale". Sigur că şi tăierea ajutorului de însoţitor este un astfel de motiv personal de exemplu. Asta împreună cu lipsa unei consilieri psihologice care ar fi trebuit să fie asigurată de instituţie, pentru că, trebuie să spun, niciodată o astfel de decizie nu reprezintă soluţia unei probleme, oricât de dificilă ar fi. Sau oricât de imbecili ar fi guvernanţii.
Apoi, într-o dezbatere tv în care un parlamentar medic aflat la faţa locului vorbea despre modul în care s-a priceput sau nu personalul SMURD să acorde primul ajutor, speram că discuţia e depărtează de la abordarea personalizată (de înţeles, dar dăunătoare în primul rând pentru victimă, dar li pentru privitorii mai sensibili) spre una de principii, de sistem. Dar cum veni vorba despre prgătirea personalului de la SMURD, despra faptul că, din punct de vedere legal, pregătirea acestuia diferă de cea a personalului medical de la ambulanţă, a fost întrerupt şi înfierat cu mânie proletară de Sergiu Andon, mare specialist de altfel, doar că în domeniul juridic, nicidecum în cel medical, care a felicitat echipajul pentru intervenţia rapidă. Nu s-au întrebat prea mulţi de ce într-o instituţie atât de mare (de fapt, Palatul Parlamentului găzduieşte mai multe instutuţii) nu are un echipaj propriu de prim-ajutor. De ce, cu primul ministru de faţă, echipajul a trebuit să vină din traficul bucureştean....
Despre Adrian Sobaru, un reportaj de la tvr aici.

Un alt reportaj de la tvr, ne spune foarte corect de altfel, cât de importantă ar fi consilierea psihologică. Dar pentru angajatul care s-a sinucis tot în această lună, ... când vedem rapoartele, avizele psihologice? Cine răspunde? Chiar nimeni, nimeni?

4 comentarii:

Adela spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Adela spunea...

Liviu, am fost ieri socata de aceasta stire; nu imi venea sa cred ca are loc un gest maxim de protesc si NIMENI dintre acesti parlamentari, votati inclusiv de acest domn de la TVR, sa faca ceva clar!
Oare si-a pus cineva problema de ce omul acesta cu cateva zile inainte de Craciun, a facut gestul acesta?

alexandru marin spunea...

Craciun fericit, Liviu !

Liviu Jicman spunea...

@ Adela
Nu stiu, dar daca si-ar fi pus cineva problema mai devreme, probabil ca nu s-ar fi intamplat.
@Alexandru Marin
Multumesc, Alex! Craciun fericit!