joi, 30 decembrie 2010

Perspective în aşteptarea lui 2011 - update

De câteva zile, blogul Perspective a intrat într-o parţială vacanţă, care va continua până pe 3-4 ianuarie, când vom relua activitatea în mod susţinut. Fiind un blog preponderent politic, orice discuţii despre actualitatea noastră politică sau despre subiecte la zi nu ar putea fi abordate decât într-o lumină critică. Astfel că am găsit cu cale ca pentru câteva zile să ne bucurăm de sărbători, în linişte politică.

Se cuvine totuşi să ne amintim câteva repere importante din aceste zile:

Deunăzi, pe 29 decembrie, l-am comemorat pe I. G. Duca, om politic şi liberal de seamă, fost pimi-ministru al României, asasinat la Sinaia în 1933.
Tot în decembrie, pe 22, îl comemorăm pe Vintilă Brătianu, lider al PNL şi prim-ministru al României.
Un articol pe această temă ne propune Horaţiu Buzatu pe blogul său.
Update: Vă recomand şi acest remember, la 63 de ani de la momentul abdicării MS Regele Mihai I.
Later edition: Am aflat între timp despre vestea accidentului suferit de Şerban Huidu. Ar fi de dorit să evităm pe acest subiect goana după senzaţional şi doar să sperăm în salvarea lui. Însănătoşire grabnică, Şerban Huidu!

Tuturor cititorilor de Perspective, vă doresc în continuare "Sărbători fericite!". Haideţi să-l aşteptăm pe 2011 cu speranţă!

vineri, 24 decembrie 2010

Am rămas fără cuvinte

Am fost şocat de gestul disperat făcut astăzi în Parlament de un om din echipa TVR.
N-am vrut să scriu nimic pe tema asta pentru că nu ştiam dacă mai e ceva de zis...
Scriu totuşi, pentru că ulterior s-au întâmplat mai multe fapte care m-au scârbit, ca şi cum ce s-a întâmplat de dimineaţă nu ar fi fost destul de grav.
Mai întâi, arcul guvernamental s-a grăbit să treacă la votarea moţiunii în lipsa iniţiatorilor moţiunii, fără vreun preget. Au scăpat în felul ăsta şi de discusurile acide ale opoziţiei şi de orice fel de emoţii privind rezultatul votului. Pentru ei acest gest a fost o oprtunitate politică. Amar deznodământ chiar pentru victima care a sărit cu bila portocalie nr. 13 în mână, sperând probabil că va schimba soarta votului...
Apoi comunicatul TVR în care se spunea că gestul omului a fost cauzat de "motive personale". Să nu fie vreo suspiciune, putem sta liniştiţi acum... Mă gândesc că nu sare nimeni de la balcon pentru motive "impersonale". Sigur că şi tăierea ajutorului de însoţitor este un astfel de motiv personal de exemplu. Asta împreună cu lipsa unei consilieri psihologice care ar fi trebuit să fie asigurată de instituţie, pentru că, trebuie să spun, niciodată o astfel de decizie nu reprezintă soluţia unei probleme, oricât de dificilă ar fi. Sau oricât de imbecili ar fi guvernanţii.
Apoi, într-o dezbatere tv în care un parlamentar medic aflat la faţa locului vorbea despre modul în care s-a priceput sau nu personalul SMURD să acorde primul ajutor, speram că discuţia e depărtează de la abordarea personalizată (de înţeles, dar dăunătoare în primul rând pentru victimă, dar li pentru privitorii mai sensibili) spre una de principii, de sistem. Dar cum veni vorba despre prgătirea personalului de la SMURD, despra faptul că, din punct de vedere legal, pregătirea acestuia diferă de cea a personalului medical de la ambulanţă, a fost întrerupt şi înfierat cu mânie proletară de Sergiu Andon, mare specialist de altfel, doar că în domeniul juridic, nicidecum în cel medical, care a felicitat echipajul pentru intervenţia rapidă. Nu s-au întrebat prea mulţi de ce într-o instituţie atât de mare (de fapt, Palatul Parlamentului găzduieşte mai multe instutuţii) nu are un echipaj propriu de prim-ajutor. De ce, cu primul ministru de faţă, echipajul a trebuit să vină din traficul bucureştean....
Despre Adrian Sobaru, un reportaj de la tvr aici.

Un alt reportaj de la tvr, ne spune foarte corect de altfel, cât de importantă ar fi consilierea psihologică. Dar pentru angajatul care s-a sinucis tot în această lună, ... când vedem rapoartele, avizele psihologice? Cine răspunde? Chiar nimeni, nimeni?

miercuri, 22 decembrie 2010

A fost Cântă şi încântă, a fost 21 decembrie

Aseară am participat alături de prieteni şi de locuitori din cartierul nostru la concertul de colinde "Cântă şi încântă", care s-a ridicat, spre bucuria noastră, la nivelul anunţat încă din titlu.
Sper ca vorbele de apreciere pe care le-am auzit de la cei cu care am avut ocazia să discutăm să fi fost împărtăşite de toţi oaspeţii noştri, cărora le mulţumesc că au răspuns invitaţiei noastre din seara trecută.
Trebuie să le mulţumesc artiştilor care au fost alături de noi şi care ne-au oferit recitalul minunat în prag de sărbători. Am început cu colinde tradiţionale şi corul Bizanţium:

Apoi, Marius Matache a deschis programul folk al evenimentului, amintindu-ne că a venit iarna, după o incursiune muzicală şi prin celelalte anotimpuri:
Eugen Avram a încheiat în modul cel mai nimerit seara:
Multe mulţumiri tuturor colegilor mei, câţiva dintre ei prezenţi în această imagine, care ne-au sprijinit în susţinerea şi organizarea acestei întâlniri!
Sperăm ca în câteva zile să revin şi cu ceva filmări de la concert.
Şi pentru că am ales această zi ca să ne amintim în primul rând de eroii noştri din revoluţie, în final vă ofer şi dumneavoastră, până la Cadoul Visat pe care-l aşteptăm cu toţii, un cadou muzical de la Eugen Avram:

marți, 21 decembrie 2010

21 decembrie Cântă şi Încântă

În această seară, de la ora 18.00, vă aştept alături de colegii din organizaţia PNL Crângaşi - Giuleşti la un concert special de colinde - "Cântă şi încântă", găzduit de foaierul Teatrului Giuleşti.


Cu 21 de ani în urmă, Nicolae Ceauşescu emitea un Decret prezidenţial de instituire a stării de necesitate în judeţul Timiş. Mitingul din Capitală, convocat de Nicolae Ceauşescu este întrerupt de grupurile de protestatari, care se regrupează în fața Hotelului Intercontinental, a ambasadei SUA şi în Piaţa Romană. În cursul nopții se trage în demonstranți și se degajează terenul cu ajutorul blindatelor. Declarația şi Programul în 11 puncte al Frontului Democrat Român de la Timişoara, a fost citit din balconul Operei începând tot din dimineaţa acestei zile.



luni, 20 decembrie 2010

20 decembrie 1989

La 20 decembrie 1989, Timişoara devine primul oraş liber de comunism. Se constituie Frontul Democratic Român.

"Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!" sau "Armata e cu noi" se auzea pe străzile din Timişoara în ziua de 20 decembrie 1989. Sute de timişoreni scandau în Piaţa Operei împotriva regimului comunist, împotriva lui Ceauşescu.
Ziua de 20 decembrie a început, la Timişoara, cu o încercare a autorităţilor de a-i calma şi împrăştia pe manifestanţi. Liderii comunişti vizitează întreprinderile mari pentru a linişti spiritele, dar reprezentanţii puterii sunt huiduiţi de muncitori.
În faţa sediului Comitetului Judeţean de partid, scandează: "Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă!", "Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara".

Seara, Nicolae Ceaușescu revine în țară din Iran. El se adresează populației, prin intermediul Televiziunii, în legătură cu evenimentele de la Timișoara, declarând că acestea sunt opera unor huligani şi nu au nimic comun cu clasa muncitoare.



Mii de oameni şi-au pus viaţa drept garanţie pentru primele semne ale libertăţii pe care noi toţi urma să o primim, precum în ruga din acest cântec interpretat de Cristian Paţurcă:



La 21 de ani distanţă, încercăm se ne aducem aminte de ei mâine de la ora 18.00 .

duminică, 19 decembrie 2010

18 şi 19 decembrie 1989 la Timişoara

În zilele de 18 şi 19 decembrie 1989, manifestaţiile din Timişoara au continuat, ca şi represiunile autorităţilor comuniste.
În 18 decembrie, fost decretată legea marţială la Timişoara. Iată înregistrarea audio a emisiunii "Actualitatea românească" difuzată de postul Europa Liberă în acea zi:

Europa Liberă - Actualitatea Românească din 18 dec 1989

Asculta mai multe audio diverse

Pe 19 decembrie, un angajat de la Uzinele Mecanice din Timişoara pornea sirena aeriană. A fost semnalul pentru mii de timişoreni să iasă din nou în stradă, revolta luând astfel amploare. Încă de dimineaţă, muncitorii timişoreni de la Elba, 6 Martie, Solventul şi Azur au declanşat acţiuni de protest, iar strigătele de revoltă din zilele precedente au luat amploare. Aproape 100.000 de oameni au manifestat pe străzile oraşului, scandând împotriva regimului comunist şi a familiei Ceauşescu.
La Opera din Timişoara, manifestanţii se organizează, susţin discursuri. Primul organism revoluţionar este constituit aici: Frontul Democratic Român. Între timp, pe străzile oraşului continuau ciocnirile între forţele de ordine şi demonstranţi.
Autorităţile au început să realizeze că nu vor face faţă valului de proteste nici dacă armata va trage din nou în plin. Prim-secretarul judeţului Timiş, Radu Bălan, a încercat în disperare cartea negocierilor. S-a dus la uzina Elba pentru a-i linişti pe muncitori, dar a fost luat ostatic.
La faţa locului a venit şi Ştefan Guşă, însoţit de un pluton de militari. Guşă a reuşit într-un final să îl elibereze pe Bălan după discuţii paşnice. Reconcilierea a fost însă doar de scurtă durată. Spre seara zilei de 19 decembrie, demonstranţii din centrul oraşului s-au confruntat din nou cu militarii. 7 persoane au murit şi aprope 100 au fost rănite.


vineri, 17 decembrie 2010

Cântă şi încântă

Marţi, 21 decembrie, ora 18.00 în foaierul Teatrului Giuleşti, locuitorii cartierelor Crângaşi şi Giuleşti sunt invitaţi la un eveniment special: „Cântă şi încântă”.

La 21 de ani de la revoluţia din decembrie 1989, vrem să rememorăm acest moment, în preajma sărbătorilor de iarnă, alături de prietenii şi invitaţii noştri, printr-un regal de colinde tradiţionale şi muzică folk. Printre artiştii care ne vor fi alături: Marius Matache, Eugen Avram şi corul bizantin BIZANŢIUM.

Programul este dedicat locuitorilor din cartierele Crângaşi şi Giuleşti şi este oferit de organizaţia PNL Crângaşi-Giuleşti. Participarea este gratuită, dar accesul se face doar pe bază de confirmare anterioară telefonic, la numărul 0749.299.620, prin e-mail pnl@crangasi-giulesti.ro sau completând un formular on-line pe
site-ul organizaţiei.

Vă aşteptăm!


joi, 16 decembrie 2010

16 decembrie 1989

Am credinţa că este important să nu uităm jertfele revoluţiei române şi mai ales să nu uităm pentru ce şi-au riscat sau chiar şi-au dat viaţa atâţia oameni în decembrie 1989. Vă propun în fiecare dintre următoarele zile un remember al acelui decembrie însângerat.

Pe 16 decembrie, la Timişoara încep manifestările de la care avea să pornească Revoluţia Română.
În jurul bisericii reformate din Piaţa Maria, credincioşii demonstrează paşnic, cu lumânări în mâini, păzindu-l pe pastorul Laszlo Tökés care urma să fie evacuat. Apare primarul Petre Moţ care, împreună cu Laszlo Tökés, încearcă să liniştească lumea din stradă. Reformaţilor li se adaugă oameni ai Timişoarei de toate vârstele, profesiile şi credinţele, adunaţi spontan într-un act generos de solidaritate şi expresie a dorinţei de libertate şi democraţie.

În noaptea de 16 spre 17 decembrie au loc confruntări între manifestanţi şi forţele de ordine.
Pe treptele Catedralei se adună un grup de copii şi tineri civili care încep să scandeze: “Jos Ceauşescu!, Libertate! Vrem o ţară liberă!”. Dintr-un transportor blindat se trag rafale care seceră mulţimea.





Ne vom aminti împreună de eroii curaţi ai revoluţiei marţi, 21 decembrie, de la ora 18.00.

Rezultate confirmate in Republica Moldova

În urma renumărării voturilor de la alegerile din 28 noiembrie din Republica Moldova nu s-au găsit probe care să modifice rezultatul scrutinului, a declarat secretarul Comisiei Electorale Centrale de la Chişinău, Iurie Ciocan.
Anterior, dumincă a avut loc un miting la care participanţii s-au pronunţat pentru continuarea actualei guvernări democratice şi refacerea Alianţei pentru Integrare Europeană în formula PLDM, PL şi PD. Un articol pe tema asta,
aici.
Lumea a scandat: "Libertate", "Jos comuniştii!", iar la microfon au vorbit reprezentanţi ai societăţii civile, ziarişti, oameni simpli veniţi din diferite localităţi ale republicii.

miercuri, 15 decembrie 2010

Lansare site crangasi-giulesti

După multe intenţii şi discuţii, în aceste ultime zile ne-am mobilizat şi am lansat site-ul organizaţiei noastre de cartier: http://www.crangasi-giulesti.ro/
Chiar dacă nu sut încă toate detaliile puse la punct, vă invităm pe site-ul nostru şi vă aşteptăm contribuţiile.
Aşa cum reiese şi din adresa site-ului, ne dorim să fie un portal dedicat în primul rând comunităţii noastre, cu puţină politică şi mai multe proiecte.
Despre cel care urmează foarte curând, vă voi povesti în zilele următoare, dar îl puteţi descoperi deja intrând pe
site. Totuşi, iată un teasing:

marți, 14 decembrie 2010

La mulţi ani, Florin Chilian!

La mulţi ani, Florin Chilian!

Câteva consideraţii despre veştile bune ale domnului Udrişte

Vreau să fac câteva constatări în urma reacţiei oficialului Metrorex publicată anterior. Şi ca să avem şi o minimă documentaţie, haideţi să luam de exemplu acest articol publicat de Hotnews (o sursă obiectivă, nu-i aşa) pe 19 noimbrie 2007.
Domnul Udrişte ne spune că "proiectul se află deja în curs de implementare, sursa de finanţare este certă, iar lucrările la structura tunelelor şi a staţiilor vor demara la începutul anului 2011.
(...)Se estimează că lucrările de structură la tunele şi staţii vor dura mai puţin de 2,5 ani şi concomitent vor demara lucrările de dotări cu echipamente şi achiziţii trenuri în vederea punerii în exploatare cu călători.
Apreciem că punerea în exploatare cu călători se va realiza în perioada 2014 – 2015."
În 2007, despre stadiul proiectului aflam urmîtoarele:
"Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat luni că lucrările pentru construcţia liniei de metrou Universitate-Drumul Taberei vor fi demarate în 2008, iar cele pentru linia Pantelimon-Universitate în 2009, costurile acestor doua proiecte ridicându-se la aproximativ 1,5 miliarde de euro. Banii pentru aceste doua proiecte vor proveni de la Banca Europeană de Investiţii"

Întrebarea firească este: Ce s-a întâmplat între 2008 şi 2011 când ni se promite că vor demara lucrările? O fi această amânare un lucru de laudă sau de ruşine pentru doamna Udrea care îţi asumă acest proiect?
Ar mai fi şi alte dileme, de exemplu cum se explică scăderea cu aproape 200.000 de pasageri faţă de estimările din 2008. Şi-or fi cumpărat toţi autoturisme pe timp de criză?...
În fine, discuţia este mai lungă dar ne oprim pentru moment aici, mulţumindu-i domnului director pentru atenţia voluntară pe care ne-a acordat-o.

luni, 13 decembrie 2010

O veste bună: Gheorghe Udrişte citeşte "Perpective"

Vă promiteam un interviu în exclusivitate cu dl. Gheorghe Udrişte, directorul general al Metrorex. În urma articolului postat de mine joi, am primit o reacţie ce poartă antetul Metrorex, Serviciul Cabinet Director General şi Relaţii Publice şi semnatură domnului Udrişte. Şi pentru că punctele de vedere diverse nu sunt doar acceptate, ci chiar încurajate pe blogul "Perspective", în continuare puteţi citi varianta completă a răspunsului primit:

"Stimate domnule Liviu Jicman,

Am fost plăcut surprins să constat interesul dumneavoastră în legătură cu dezvoltarea reţelei de metrou din Municipiul Bucureşti. Cu toate acestea am observat că, probabil datorită unei insuficiente comunicări a noastră, fie către mass-media fie către public, nu toate informaţiile utile au ajuns la dumneavoastră.
De pildă, azi 10 decembrie 2010 accesând blogul dumneavoastră constat că citaţi ziarul „Gândul” cu două veşti: una bună şi una proastă şi de aceea încerc să vă atrag atenţia asupra faptului că pentru ambele viitoare linii de metrou avem numai veşti bune.
Proiectul privind linia de legătură a reţelei de metrou a Municipiului Bucureşti cu zona de nord a oraşului şi implicit cu cele două aeroporturi „Aurel Vlaicu” – Băneasa, respectiv „Henri Coandă” – Otopeni, se află deja în curs de implementare.
Documentaţia şi indicatorii tehnico – economici au fost aprobate prin Hotărâre a Guvernului României, finanţarea este deja asigurată printr-un credit al Guvernului Japoniei, iar acordul de finanţare a fost ratificat prin lege de către Parlamentul României.
Metrorex a demarat deja procedura de selecţie şi contractare a serviciului de consultanţă şi asistenţă tehnică pe durata întregului proces de implementare a proiectului.
Conform planificării făcute, pe care o urmărim cu acurateţe, estimăm că în prima parte a anului 2011 vor fi contractate servicii de consultanţă, după care în circa un an de zile vor fi elaborate proiectul tehnic preliminar şi documentaţiile de achiziţie a contractelor de lucrări. Este foarte probabil ca lucrările de execuţie la structura tunelelor şi a staţiilor să înceapă la finele anului 2012 – începutul anului 2013, iar punerea în exploatare cu călători să se facă într-un interval de circa 5 – 6 ani de la începerea lucrărilor.
Şi pentru proiectul Liniei 5 de metrou, Drumul Taberei – Universitate – Pantelimon, veştile sunt bune.
Proiectul se află deja în curs de implementare, sursa de finanţare este certă, iar lucrările la structura tunelelor şi a staţiilor vor demara la începutul anului 2011.
Contractul de lucrări pentru o parte a tronsonului Drumul Taberei – Eroilor a fost deja adjudecat – este vorba de lotul staţie şi depou Valea Ialomiţei – iar pentru lotul Drumul Taberei – Eroilor procedura va fi încheiată şi contractul de lucrări va fi semnat în cursul lunii ianuarie 2011.
Se estimează că lucrările de structură la tunele şi staţii vor dura mai puţin de 2,5 ani şi concomitent vor demara lucrările de dotări cu echipamente şi achiziţii trenuri în vederea punerii în exploatare cu călători.
Apreciem că punerea în exploatare cu călători se va realiza în perioada 2014 – 2015.
Se cuvine să menţionez interesul deosebit şi sprijinul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, al Ministerului Finanţelor Publice şi al Guvernului României faţă de dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport public a Municipiului Bucureşti, manifestat prin aprobarea investiţiilor în zona metroului şi garantarea creditelor contractate pentru realizarea celor două linii de metrou.
Totodată vă informez că în prezent sunt în plină desfăşurare lucrări de dotări cu echipamente şi finisaje în vederea punerii în funcţiune cu călători a două noi staţii de metrou, Pajura şi Parc Bazilescu pe Linia 4 Gara de Nord – Laminorului – Lac Străuleşti, sursa de finanţare fiind asigurată de asemenea de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin bugetul de stat.
Cele două staţii vor fi puse la dispoziţia utilizatorilor în prima parte a anului 2011.
Şi tot ca o veste bună, vă mai informăm că au fost deja demarate lucrările pentru montarea de lifturi şi platforme la toate staţiile de metrou în exploatare spre a creşte gradul de accesibilitate, siguranţă şi confort a tuturor categoriilor de utilizatori la întreaga reţea de metrou în exploatare.
Reţeaua metroului din Bucureşti se întinde pe o lungime de 70 km cale dublă şi 49 de staţii distribuite pe 4 linii magistrale; zilnic utilizează metroul circa 630 – 650 mii de călători.
Sărbători Fericite, la cât mai mulţi ani şi veşti bune!

Cu stimă,

DIRECTOR GENERAL,

Ing. Gheorghe UDRIŞTE
"

duminică, 12 decembrie 2010

Vechiul Bucureşti, în coliziune cu autostrada suspendată

Apropo de problema ridicată de Adrian, am citit în Gândul un articol interesant despre Cinematograful Feroviarul şi preconizatele demolări din această zonă istorică a Bucureştiului.
P.S. În scurt timp, poate chiar mâine, blogul "Perspective" va găzdui un interviu în EXCLUSIVITATE cu dl. Gheorghe Udrişte, actual director general al Metrorex, fost şef al Direcţiei Infrastructură şi Servicii Publice din Primăria Capitalei.

vineri, 10 decembrie 2010

Socialism şi canibalism

Pentru că tot aflăm din diverse barometre că nu ar fi fost o idee aşa proastă comunismul, vă propun să citim acest articol cutremurător: canibalismul provocat de sovietici în Basarabia.

joi, 9 decembrie 2010

completare la articolul anterior

Îmi place să fiu atent la nuanţe, aşa că m-am decis să vin cu câteva precizări la comentariul meu anterior.
1. Nu vreau să critic doar de dragul de a critica, de aceea trebuie să spun că dintre membrii actualului cabinet ministrul transporturilor Anca Boagiu mi se pare unul dintre cei mai competenţi miniştri. Nu e o concurenţă prea mare la această categorie, din păcate; poate cu excepţia lui Kelemen Hunor şi a lui Cătălin Predoiu, n-aş mai putea spune despre altcineva că este mai mult decât sub-mediocru.
2. Este bine că se intenţionează realizarea proiectului prezentat, fapt pozitiv pe care l-am remarcat. Explicaţia a fost însă stângace: mi se pare evident că traficul aglomerat spre şi dinspre aeroport este motivaţie suficientă pentru această lucrare, iar aglomeraţia din trafic nu o dau proprietarii de avioane private, ci de călătorii "obişnuiţi" care e normal să aibă căi de acces, altele decât monopolul privat al taxiurilor.
3. Tot un lucru bun este diferenţa enormă dinte abordările doamnei Boagiu faţă de cele ale doamnei Udrea. În timp ce prima mai face câte ceva, chiar şi înainte de a vorbi despre asta, cea de-a doua preferă să se laude cu proiectele iniţiate de guvernările anterioare, pe care domnia sa nu numai că nu e în stare să le ducă la capăt, dar le mai şi blochează. Exemplul metroului proiectat să traverseze chiar colegiul în care este domnia sa deputat e cel mai bun exemplu: în afara pliantelor în care îi anunţă pe locuitori că e un "proiect realizat", nu vedem nimic.

Revenind la Ministrul Transporturilor, sigur că mai rămâne să vedem de unde vor fi banii de finanţare sau cofinanţare pentru proiectele anunţate şi mai ales cine le va plăti şi în ce an, dar oricum, ceva e mai mult decât nimic...

Metrou spre aeroportul Henri Coandă

Pe tema dezvoltării reţelei de metrou bucureştean, vă semnalez un articol interesant în Gândul.
Vestea bună este că, se pare, în curând va începe proiectul prin care aeroportul Henri Coandă va fi conecat la infrastructura Metrorex. Vestea proastă, în special pentru locuitorii din sectorul 6, este că un proiect mai vechi, care ar servi sute de mii de bucureşteni şi ar decongestiona traficul în capitală, linia de metrou pentru Cartierul Drumul Taberii, nu avansează decât în promisiunile Elenei Udrea. Asta deşi proiectul există de mulţi ani şi a fost însuşit, cel puţin de ochii lumii, de actualii guvernanţi.
Dar iată care e situaţia actuală a proiectului de legătură cu Aeroportul Henri Coandă:
Metrorex va realiza, în curând, studiul de fezabilitate pentru conectarea aeroportului "Aurel Vlaicu" la metroul bucureştean, costul întreg al proiectului fiind de 5,3 miliarde de lei (1,23 miliarde de euro), din care 6 milioane se vor cheltui în 2011 cu asistenţa tehnică şi consultanţa.
Şi pentru că nicio decizie bună nu trebuie lansată în eter fără o declaraţie stupidă, iat-o şi pe aceasta:
"Vedeţi doar că sunt tot mai multe persoane care folosesc elicopterul sau avionul personal" (Anca Boagiu, Ministrul Transporturilor)

miercuri, 8 decembrie 2010

Şedinţa Comsiei de Economie şi Mediu de Afaceri

Ieri am participat la şedinţa Comisiei de Economie şi Mediu de Afaceri a PNL organizată împreună cu Comisiile de Buget-Finanţe şi Afaceri Europene. A fost o întâlnire utilă pentru că, pe lângă analiza situaţiei economice actuale şi a perspectivei Bugetului pe anul 2011 propus de guvern, au fost prezentate şi discutate câteva documente programatice.
Cel mai important dintre acestea, "Programul celor o sută de miliarde de euro: infrastructură şi competitivitate" urmează să fie supus atenţiei conducerii centrale a PNL lunea viitoare, aşa că voi reveni asupra lui în comentarii viitoare.
O decizie importantă a PNL în ceea ce priveşte apropiata (şi mult amânata) dezbatere a Legii Bugetului pe anul 2011 se referă la poziţia grupului nostru parlamentar pe această temă. Parlamentarii liberali vor susţine o viziunea liberală care să asigure creşterea economică. Iată câteva din propunerile de politică fiscală:
- reducerea contribuţiilor sociale cu patru puncte procentuale;
- reducerea integrală a cotelor de contribuţii sociale în anul 2011, pentru angajatorii care creează locuri de muncă;
- scutirea de impozitare a dividendelor care vor fi reinvestite sub forma majorării capitalului social la societăţile unde sunt acţionari sau participarea la capitalul social al altor societăţii comerciale şi care conduc la crearea de noi locuri de muncă;
- reaşezarea redevenţelor şi taxelor de concesiune;
- creşterea capitălizării Fondului de Garantare pentru IMM-uri;
- promovarea unui sistem de stimulente pentru export.

1-Q în Blogosferă

Salutăm apariţia în blogosferă a unui produs editorial provocator: Blogul lui 1-Q Sapro!
Încă din prima zi de jurnal, deja am fost convins să fac un pas important, şi anume să joc 43 la loto.
Îi urăm tânărului blogger postări deştepte şi cititori asemenea!

PS: Parafrazând o replică rostită acum câteva secunde de un reprezentant al puterii ("Deciziile foarte grele nu se iau uşor"), spun şi eu că deciziile uşoare nu se iau greu, aşa că am decis să includ în lista de lecturi blogul lui 1-Q Sapro. Plec de la premisa de vinovăţie pentru scrieri cu talent ale scriitorului, premisă care rămâne a fi confirmată în cadrul proceselor virtuale viitoare.

luni, 6 decembrie 2010

Update - Mariana Câmpeanu, deputat de Deva

Victoria Marianei Câmpeanu în cadrul alegerilor anticipate din colegiul uninominal 3 Hunedoara se confirmă: Doamna Câmpeanu a obţinut peste 8700 de voturi. Rezultatele arată astfel:

Mariana Câmpeanu PNL 8738 voturi adică 34.85%
Daniel Răducanu PDL 7339 – 29,27%
Liliana Țolaș PSD 5218 – 20,81%
Nicolae Timiș independent – 2683 10,70%


Vestea bună o mai găsiţi aici, aici şi aici.

Remarc faptul că PNL a câştigat după 2008 de fiecare dată când a înscris un candidat în toate colegiile unde s-au organizat alegeri anticipate. Singura dată când PDL a reuşit să câştige o astfel de competiţie a fost atunci când PNL nu a avut candidat, în sectorul 4 din Bucureşti.

Felicitări şi mult succes în activitatea parlamentară, aportul competent al doamnei Câmpeanu va fi un câţtig real pentru Parlamentul României!

duminică, 5 decembrie 2010

Nr. 1 Mariana Câmpeanu

Astăzi au avul loc alegeri anticipate în Colegiul 3 Hunedoara pentru Camera Deputaţilor. Prezenţa la vot a fost de peste 48%, adică 25.740 de hunedoreni au fost prezenţia la urne dintre cei 53.000 rezidenţi în colegiul respectiv.
Mai multe informaţii pe această temă, aici.
Aşteptăm rezultatele, dar eu pariez pe candidatul care s-a aflat pe poziţia 1 pe buletinul de vot - Mariana Câmpeanu, din partea PNL. Sper să rămână pe aceeaşi poziţie după numărarea voturilor. Am semnale încurajatoare că Moş Nicolae ne va aduce o veste bună şi în politică.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

"Petre Ţuţea, românul"

Au trecut 19 ani de când ne-am despărţit de un om strălucitor şi un destin tragic: Petre Ţuţea.
Din păcate, noi toţi am avut prea puţină vreme şansa de a beneficia de gândirea sa sclipitoare, Petre Ţuţea plecând dintre noi la doar doi ani după anii de cenzură comunistă. La 3 decembrie 1991 rămânem cu un simbol al filosofiei de dreapta, dar fără un reper atât de necesar în anii traniziţiei pentru generaţiile mai tinere sau ajunse la maturitate.

Câteva repere din viaţa lui Petre Ţuţea,
aici.

Pe aceeaşi temă vă recomand:
Petre ŢUŢEA - un REPER dupa 19 ani ?!
Nu vreau să umilesc, jelindu-mă, poporul român


Iată, de data aceasta, cum se autodefinea marele filosof:
"Definiţia mea este: Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămîne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu."

Salt în viitor

Sâmbătă, 4 Decembrie, de la ora 12:00, la sediul PNL Militari din Str.Cernisoara nr. 15b (în apropierea Pieţei Gorjului), va avea loc vernisajul unei expoziţii de pictură.
Este vorba de expoziţia cu tema "Salt în viitor", având-o ca autoare pe doamna arh. Marilena Sârbu.
O iniţiativă interesantă pentru care îi felicit pe colegii noştri.

vineri, 3 decembrie 2010

Iliescu, S.U.A. şi coloniile

Ce părere Ion Iliescu, fostul Preşedinte al României, în anul 2010 despre Statele Unite ale Americii:

"Aceste noi informaţii denotă mentalitatea de mare putere a SUA, care caută să obţină informaţii complete din toate coloniile lor" a declarat Ion Iliescu.
Întrebat dacă se referă în acest context la România ca la o colonie a Statelor Unite, fostul preşedinte a afirmat că "aceasta este o rotiţă într-un mecanism pe care ei vor să-l controleze".


Mai multe despre acest subiect puteţi citi în cotidianul "Gândul"

joi, 2 decembrie 2010

Apa de ploaie, o provocare

De data aceasta, ne-a luat prin surpindere... ploaia. Mai bine zis, autorităţile au fost luate prin surpindere de ploaia care a căzut şi ulterior a îngheţat în Bucureşti.
Tramvaie blocate, trafic îngreunat, fire îngheţate ş.a.m.d.. Problemele au apărut pe 1 decembrie, dar nci astăzi nu pare că s-au găsit soluţii la aceste probleme. Capacitatea de adaptare a autorităţilor locale s-a dovedit a fi foarte scăzută, deşi teoretic ar fi fost mai uşor şi mai ieftin de gestionat decât o cădere de zăpadă.
Din păcate, pe lângă haos, întârzieri şi eventual întâmplări hilare, au existat şi urmări grave a acestor situaţii. Ieri am fost martorul unei scene groaznice, pe care n-am vrut s-o povestesc chiar de ziua naţională. Un copac s-a prăbuşit în cartierul Militari, lovind grav o doamnă aflată în trecere pe trotuar. După ce trecătorii au sărit în ajutor ca să ridice crengile care o acopereau, am ruşit să chemăm salvarea, care a venit, după vreo 20 de minute, prin traficul blocat de pe Bdul Uverturii.
Accidente se întâmplă şi probabil nu suntem niciodată feriţi de astfel de situaţii, dar am rămas uimit cum arborele respectiv s-a rupt în două (de sus în jos), parcă lovit de un topor nevăzut, jumătate a căzut pe o stradă, iar cealaltă jumătate a acoperit trotuarul de pe strada perpendiculară cu prima. Am văzut nenumăraţi copaci ciopărciţi stupid, teoretic toaletaţi, am văzur copaci tăiaţi pentru că cineva vroia să-şi extindă gardul ş.a.m.d.. În schimb acesta care s-a despicat în lung mă întreb cum de nu a fost observat de cei care făcuseră toaletarea (chiar pe strada respectivă!).
Sper ca accidentul să nu fi avut urmări grave, aşa cum părea la prima vedere şi că doamna respectivă să-şi revină. Poate că ar trebui să ceară autorităţilor despăgubiri pentru ce a avut de suferit.

miercuri, 1 decembrie 2010

Ce vă face să spuneţi: "Sunt mândru că sunt român!"

Am simţit o controversă astăzi pe tema sărbătoririi (sau nu) a Zilei Naţionale: avem sau nu în mod real ce sărbători? Aşă ca mi-am propus un experiment - câteva mini-interviuri unor oameni obişnuiţi cu o singură întrebare:
Ce anume vă face sau v-ar face să spuneţi "Sunt mândru/mândră că sunt român/româncă!"

Iată câteva răspunsuri:

Andrei, din Bucureşti: " - Să merg la munte şi să nu mai văd acele clasice deşeuri şi pet-uri."

Roxana, din Bucureşti: " - Păi, in principiu, cu tot haosul din ţara mea, sunt mândră că sunt româncă.
- pt că vorbesc o limbă muzicală şi foarte generoasă în sensuri;
- pt că românii şi România au o istorie bogată, iar eu sunt o Muşatină get beget ;o))
- pt că am văzut atâtea locuri frumoase în ţărişoara mea şi înca mai am multe de vazut;
- pt că ţara mea are artişti extraordinari pe care îmi place să-i văd, să-i aud şi să-i aplaud;
- pt că avem un folclor extraordinar şi eu una nu pot sta locului când aud muzica populară romanească;
- pt că sunt o optimistă şi cred că se mai pot întâmpla multe lucruri frumoase şi în ţara mea!
Sigur, mi-aş dori să muncesc pe un salariu direct proporţional cu munca pe care o fac, să mai renunţăm la birocraţia asta nebună, să se găseasacă soluţii pentru traficul ăsta disperant, oamenii să işi amintească bunul simţ...etc etc... "

Marina, Bucureşti: " - Nu sunt mândră că sunt româncă, deoarece în România nu poţi lucra într-un domeniu conform studiilor avute, iar salariul este o nemulţumire totală pentru noi, tinerii, în ziua de azi."

Mihaela, Bucureşti: "- Sunt mândră pentru că avem o ţară frumoasă, cu multe mănăstiri frumoase, cu oameni buni".

Concluziile le tragem fiecare, dar e limpede că ce nu ne place stă în puterea noastră, a oamenilor de azi, să schimbăm.

La mulţi ani, România!


1 Decembrie 1918