vineri, 5 noiembrie 2010

2012 pentru 2012

Un proiect foarte important al tinerilor liberali pentru viitoarele alegeri locale a fost lansat la nivel naţional: "2012 pentru 2012". Prin acest proiect, obiectivul TNL este de a promova peste 2.000 de candidaţi pe listele PNL la viitoarele alegeri locale, însă această promovare nu se face într-un mod socialist, cerând locuri sau procente pe lista partidului, ci printr-un sistem liberal, al competiţiei. Într-o competiţie serioasă, generalizată la nivel naţional şi în fiecare filială, cu reguli clare, adesea mai riguroase decât la "seniori", tinerii liberali vor să selecteze pe cei mai buni pentru a intra în cursa electorală. Îmi pare foarte bine că există o astfel de competiţie şi îi felicit pe toţi cei care s-au înscris în acest proiect, pentru că au dat dovadă de curaj. Ştiu că toţi colegii mei din filiala TNL Sector 6 sunt candidaţi cu potenţial important şi vreau să îi încurajez. Şi ca să nu rămânem doar la vorbe frumoase, vă voi propune un mini-serial, de prezentare a câtorva dintre ei. Pentru că suntem liberali ;-), vor avea această oportunitate doar cei mai merituoşi, cei care vor reuşi să se facă remarcaţi într-un anumit fel în acest proiect.

Prima nominalizare: Adriana Ţicleanu

Deşi programul a început să se deruleze doar de câteva zile, Adriana a început cu dreptul, are o prezentare foarte bună pe site-ul proiectului (aici, unde aşteaptă şi susţinerea noastră), a intrat cu curaj în blogosferă, şi ne arată că vrea să abordeze serios implicarea ei în acest program. Şi pentru că performanţa în politică se numără în voturi, poate mai important este că, deja de-acum de la start, Adriana este pe primele locuri la capitolul susţinători. Deocamdată suntem la început, iar linia o vom trage mai târziu, dar deschiderea spre public este esenţială pentru orice politician, cu atât mai mult pentru un tânăr.

Adriana face parte din "noul val" de tineri din organizaţia noastră, dar nu a aşteptat de la cei "mai vechi" să aibă iniţiativa, ci s-a implicat în diverse acţiuni, ba chiar a venit chiar ea cu iniţiative care au fost urmate de ceilalţi. Sunt sigur că dacă entuziasmul şi perseverenţa ei vor rămâne constante, se va număra printre proveştile de succes ale tinerei generaţii politice, pentru că este pregătită să reuşească.

Niciun comentariu: