sâmbătă, 30 octombrie 2010

Deschidrea Şcolii Româno - Finlandeze

În această dimineaţă, de la ora 10.00, la noi în sectorul 6 are loc un eveniment deosebit şi plin de semnificaţie pentru părinţi şi copii: Deschiderea Şcolii Româno – Finlandeze.
Noua instituţie se găseşte în cartierul Militari, pe strada Răsăritului la numărul 59.

Pe un model de educaţie
adaptat şi modern, proiectul va conţine toate ciclurile şcolare: grădiniţă, şcoală cu ciclu primar, gimnazial sau liceal.

Proiectul s–a realizat cu sprijinul unor personalităţi din grupul liberalilor din Parlamentul European – ALDE şi prin preocuparea colegei noastre, doamna Ramona Mănescu.

Îmi doresc să fiu prezent la ceremonia de deschidere care are loc mâine, pentru că sunt convins că prin modele de succes educaţia copiilor noştri poate face un salt calitativ. Pentru asta nu putem aştepta de la stat foarte multe, putem cere însă ca dezvoltarea unor astfel de modele să fie încurajată. Un motiv pentru succesul evenimentului de deschidere în plus este oferit de invitaţii care vor fi prezenţi. Alături de Ramona Mănescu, care este preşedintele Consiliului de Conducere al Şcolii, vor fi aici:
Crin Antonescu, Cristian Adomnitei, Mircea Diaconu şi Hannu Takkula, Europarlamentar ALDE, Membru al Consiliului de Conducere al Şcolii Româno – Finlandeze.

Niciun comentariu: