marți, 7 septembrie 2010

În apărarea profesiilor liberale

M-a bucurat mult că PNL ia o poziţie fermă, prin rezoluţia adoptată luni, împotriva supra-impozitorii veniturilor de altă natură decât cele salariale, precum prestările de servicii şi în special precum cele din drepturile de autor.
Biroul Politic Central al PNL anunţă prin acest document că vom iniţia şi depune moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, "indiferent de numele acestuia. Considerăm că o moţiune simplă este îndreptată, cu prioritate, împotriva unei politici guvernamentale greşite, şi abia în secundar vizează persoana ministrului."
De asemenea, în finalul rezoluţiei, pe care o găsiţi integral aici, PNL îşi propune ca, prin dialog cu asociaţiile profesionale sau cu organizaţiile societăţii civile, să stabilească acţiuni comune pentru a bloca aceste intenţii ale guvernului.

Sper ca acest demers să depăşească, prin perseverenţă şi amploare, deficitul de voturi în Parlament, ca să reuşim să îndreptăm aberaţiile deja legiferate şi să le oprim pe cele preconizate.

Niciun comentariu: