joi, 12 august 2010

Veniturile profesorilor şi alienarea Preşedintelui

Am primit o "leapşa" de la Lilick pentru profesori, mai exact referitor la declaraţia preşedintelui apropo de veniturile profesorilor.
Mai întâi trebuie să remarc că declaraţia a fost una deplasată, iar argumentul prin comparaţie cu salariul de preşedinte nu dezvăluie decât un egocentrism puternic, asta în cazul în care calculul ar fi fost corect. Nici măcar nu e cazul, din păcate.
În al doilea rând, mi se pare destul de limpede că activitatea de dascal este cam incompatibilă - morlamente şi nu numai - cu alte îndeletniciri auxiliare. Este şi cazul medicilor sau a altor bresle (preoţi, actori ş.a.m.d.) care pot avea, cel mult, câteva activităţi suplimentare în munca lor, dar nu pot să-şi ia orice job part-time cum sugera Traian Băsescu.
În al treilea rând că domnul Băsescu a uitat complet un principiu pe care el însuşi îl enunţa atunci când promitea că educaţia nu va mai fi o cenuşăreasă, şi că profesorii trebuie să aibă mai mulţi bani, în condiţiile restructurării domeniului: nu este doar problema traiului de zi cu zi a profesorilor, este vorba despre ce oferă aceşti oameni elevilor, iar în condiţiile în care salarizarea lor este mizerabilă toţi elevii vor avea de suferit. Aşadar nu este doar o dilemă existenţială a unei categorii profesionale, ci o problemă a viitorului societăţii româneşti.

Trecând peste aceste aspecte, ceea ce mie mi se pare totuşi cel mai grav, cel mai strâmb şi cel mai mincinos în comentariul prezidenţial este perfidia soluţiei propuse în contextul din România. Din păcate acest aspect nu a fost suficient arătat în comentariile din media, şi anume: CUM? Ce şanse are nu un profesor, dar orice om să muncească în plus, să aibă un second job???
A numărat domnul Băsescu taxele pe care le are de plătit atât un angajat, cât şi un angajator, pentru păcatul de a munci legal. Cât costă să plăteşti unui om în mână 1 Leu? A încurajat sau a descurajat guvernul Boc, chiar acum, pe timp de criză, munca, prin modificările făcute la codul fiscal? Şi, cel mai grav, dacă totuşi te sacrifici şi decizi că vrei să munceşti cam pe degeaba în ţara asta, oare merită să faci şi sacrificiul suprem şi să o faci legal, ca să nu mai rămâi cu absolut nimic? Cred că la aceste întrebări trebuia să găsească Traian Băsescu o soluţie înainte de a vorbi despre cum putem câştiga mai mult muncind mai mult, despre cum "viaţa e o luptă". E o luptă, întra-adevăr. dar la noi această luptă nu este pentru afirmare, nu e o competiţie, ci este o luptă cu statul, cel mai periculos adversar al românului.
P.S. Dau mai departe leapşa spre Manuel Avramescu, Cornel Pieptea, Aura Matei şi Adrian Crăciunescu.

2 comentarii:

Lilick spunea...

Liviu, plus ca atata vreme cat somajul e mai mare decat salariu unui profesor debutant, statul incurajeaza nemunca.

Anonim spunea...

Genial dispatch and this fill someone in on helped me alot in my college assignement. Thank you as your information.