joi, 26 august 2010

Sistemul sanitar şi provocările sale - partea a II-a

Continui comentariului despre sistemul sanitar, cu următoarele observaţii:

3. Se vorbeşte destul de intens despre introducerea asigurărilor private obligatorii în sănătate. Ar fi un pas important şi orice amânare înseamnă pierdere de bani şi de calitate. Din câte am înţeles, soluţia spre care se îndreaptă guvernanţii ar fi una similară cu reforma din domeniul pensiilor, respectiv o parte asigurare obligatorie de stat, o parte asigurare obligatorie privată şi o a treia parte facultativă tot în regim de asigurare privată. Bine şi aşa dar se poate şi mai bine. Nu înţeleg de ce trebuie să avem un prim pachet minim de servicii gestionat de stat. Şi de asemenea, nu înţeleg de Casa Naţională de Asigurări în Sănătate trebuie să aibă, pe segmentul ei, monopol şi să nu se concureze cu entităţi similare private. Reglementarea sistemului o face Ministerul Sănătăţii, deci CNAS nu este decât o entitate care gestionează banii asiguraţilor. Şi cu siguranţă o va face mai bine dacă ar avea concurenţă, iar fiecare dintre noi, dreptul la opţiune.

4. Lipsa de personal şi blocarea vs. deblocarea posturilor. Ca şi în alte domenii, şi aci avem o demonstraţie vizibilă a incapacităţii manageriale de sus în jos în administraţia noastră publică. Costurile din sistem trebuie controlate, fireşte. Dar din cauză că pe linia Guvern – Ministerul Sănătăţii – spitale nimeni nu are încredere în capacitatea sau sinceritatea celui din nivelul imediat inferior, soluţia impusă este aceea a blocării posturilor, în loc de încadrarea într-un anumit buget. Efectul? Posturile sunt blocate, cei capabili dar fără un loc de muncă nu pot găsi soluţii decât afară, în schimb orice manager va ţine cu dinţii de fiecare angajat, pentru că nu-i aşa, un angajat prost va face oricum mai multe decât un post lipsă. Concurenţa în sistem va fi zero, fiecare va sta linisştit pe salariul lui sigur redus cu 25% şi ne vom mira de ce a lipsit o asistentă o oră întreagă prin vreo secţie de A.T.I.. – pentru că nu are concurenţă. În schimb posturi-cheie, pentru care spitalul pierde bani grei prin acreditare sau prin lipsa posibilităţii oferirii unui serviciu ce ar fi decontat de CNAS, rămân neacoperite, dacă vreun specialist pleacă în afară. Încă o dată, statul se dovedeşte a oferi cea mai proastă soluţie dintre cele posibile.

4 comentarii:

ADRIAN spunea...

Se vorbeste foarte mult despre "sistem" si despre subfinantare, transferul spitalelor, posturi samd.
Niciodata nu mi-a fost clar insa cum e constituit sistemul si ce treaba ar mai avea ministrul sanatatii daca totul chiar ar fi privat.
Mi-ar prinde bine o schema (eu cu vizualul :)) ) din care sa rezulte piramida, cercul sau cum o mai fi principiul de organizare. Poate asa inteleg si eu de ce amestecam mereu banii de constructii/intretinere/igiena cu banii de aparatura/medicamente si cu banii de salarii ale cadrelor medicale. Totul sta in carca CNSAS? N-ar fi normal.
Revin la constatarea cu tiganii care dau buzna la asistenta fara sa plateasca. De ce !? Mi se pare corect sa aiba unde sa vina, sa existe un sistem functional prin grija colectiva dar nu sa aiba parte si de serviciu gratuit. Sunt consecvent cu parerea relativa la gradinite. Societatea ("statul") trebuie sa contibuie ca prin impozite sa existe infrastructura necesara - spitalul/policlinica si sa-l calibreze pentru minimum necesar pe niste norme de distanta/nr. de populatie. Personalul si serviciile aferente, da, astea ar trebui finantate din alti bani, de la asigurati.
Repet, nu stiu cum se intampla azi dar sigur se intampla din cauza ca probabil e totul la gramada.
Asa cum in alte situatii, dimpotriva, faptul ca nu mai e totul la gramada e rau - vezi SNCFR spart in marfa calatori si infrastructura desi ele sunt evident dependente una de alta.

Asadar, care-i schema "sistemului", cine si pentru ce plateste (minister, primarie, CNSAS, co-platitor/asigurat)? Orice discutie ar trebui pornita de la asta altfel discutia va fi mereu de ordin general condimentata cu multe situatii particulare - conditia perfecta pentru cearta perpetua si lipsa de concluzii!

Anonim spunea...

Howitzer (Alin B)
După cum văd eu lucrurile, problema fundamentală ŞI în sănătate este că NU AVEM O STRUCTURĂ SUFICIENT DE ORGANIZATĂ ÎNCÂT SĂ SE POATĂ NUMI "SISTEM"
Pe de o parte - hiperreglementare sectorială, pe de altă parte interfeţe între sub-structuri LĂSATE LA BUNĂ-VOINŢA UNOR DECIDENŢI DE NIVEL 1,2,3...
Un sistem coerent AR SCOATE LA VEDERE faliile prin care se scurg banii...

Liviu Jicman spunea...

@ Adrian
Nu, finantarea vine din directii diferite, e-adevarat, de unde si lupta actuala pentru pasarea, respectiv ne-primirea spitalelor in custodie.
Dar mai important mi se pare sa evidentiem separarea de atributii:
Ministerul, care face politici publice, coordoneaza, are viziunea de ansamblu si, mai ales, stabileste regulile.
Casa, care finanteaza, mai corect spus, deconteaza serviciile prestate (ca o firma de asigurari)
Primaria / Guvernul sau patronul privat care este proprietarul institutiei, incluzand aici si cladirea.
Partea deficitara e la control. Nu ne referim aici la controlul si judecata strict profesional-medicala, care revine Colegiului Medicilor, ci la controlul respectarii normativelor in general. Aici avem Ministerul care nu are nici capacitatea (slab dimensionat ca personal) nici vointa (din cauza ca ar trebui sa inchida majoritatea spitalelor) de a face acest proces riguros. Si atunci e la "mica intelegere".
Ministerul si-a consruit si o institutie care sa-l ajute - Comisia Nationala de Acreditare a Spitalelor - care ar trebui sa faca evaluarea, decizia ramanand tot la minister. Aceasta nu si-a inceput activitatea propriu-zisa, intamplator stiu mai bine situatia pentru ca tocmai am participat acolo la un curs de formare chiar saptamana trecuta. Se asteapta metodologi si, mai ales, decizia oficiala de incepere a procesului de acreditare. Insa cata vreme majoritatea spitalelor sunt in situatia de a lucra pe baza de avize de functionare provizorii... totul devine relativ.
@ Howitzer
Eu as zice ca un sistem coerent ar scoate mai intai la iveala lipsa de bani. Avem stachete bune in teorie, dar care sunt imposibil de trecut de majoritatea sistemului. Asa ca ori crestem finantarea (si intrebarea nu este cu cat, ci de cate ori), ori stabilim niste stachete de nivel lumea a treia, ca sa fim corecti cu noi insine.

ADRIAN spunea...

eu nu-mi fac iluzia ca ministerul, in lipsa biciului si a zaharelului n-are cum, sub nicio forma, sa "coordoneze ceva. In lipsa subordonarior directe asa ceva nu e posibil in Romania si va ramane intotdeauna o chestie plasata undeva intr-o hartie numita pompos "politica" si aruncata in vreun sertar ...
a se vedea la ministerul culturii o "politica publica" aruncata in consultare (http://www.cultura.ro/News.aspx?ID=1604) din care rezulta negru pe alb ca la elaborarea ei nu a fost consultata nicio institutie din curtea proprie daramite sa mai vorbim de "coordonarea" partenerilor din administratie sau societatea civila!
"viziunea de ansamblu" ... mon oeil! :))