vineri, 20 august 2010

Ce înţeleg unii din libertatea de exprimare...

Fac o paranteză la problematica sănătăţii şi revin un pic la politichia românească. Care politichie, se pare, mai degrabă involuează decât merge înainte.
În anii 90, Parlamentul condus de FSN-ul autoimpus şi cu reflexele moştenite de la PCR, introducea în textul Constituţiei conceptul de imunitate. Tocmai pentru a oferi siguranţa fiecărui politician că poate exprima opinii politice fără să suporte consecinţe personale neplăcute, pentru a fi ferit de orice presiuni în acest sens. Că ulterior imunitatea a fost folosită de diverşi interlopi pentru a-şi proteja afacerile necurate, e altă discuţie...
Dar ce avem astăzi, la douăzeci de ani după răsăritul timid al democraţiei post-decembriste:
PSD, partid aflat, culmea, în opoziţie, decide: Mircea Geoană nu mai are voie să vorbească. Timp de 6 luni. Ideea aparţine eminentului jurist Victor Ponta. Ce are oare mai bun de făcut un politician, care nu se află nici într-o funcţie executivă, decât să vorbească?? Că politicianul respectiv mai este şi preşedintele Senatului este deja un amănunt care oferă mai multă picanterie situaţiei.
Desigur că un partid poate adopta anumite linii politice, desigur că poate decide la un moment dat să se despartă de un membru cu ale cărui drumuri nu se mai intersectează. Dar să-l păstrezi în a doua funcţie în stat şi ca lider al partidului, dar cu interdicţie de a vorbi mi se pare mai mult decât penibil. Şi pentru omul respectiv, dar şi pentru partidul în cauză.
Nici cu PDL-ul aflat la putere nu are de ce să ne fie ruşine. O decizie similară a fost anunţată de Emil Boc, un alt mare jurist, în privinţa lui Cristian Preda. Iată cum descoperim aproape în fiecare zi argumente în plus pentru care alianţa guvernamentală care a dat, în 2009, brânciul decisiv României pentru prăbuşirea fără precedent în timp de criză, a fost una mai mult decât naturală, în cuget şi simţitri democratice.

4 comentarii:

ADRIAN spunea...

e un pic incorecta aceasta critica caci prezinta incomplet situatia. eu am inteles ca interdictia se refera la a exprima pozitii contrare liniei partidului ceea ce mi se pare firesc. chestiile critice de aceasta natura ar trebui sa ramana pe cat posibil in interiorul fiecarui partid in parte. daca vezi ca nu se tine cont si nu-ti convine, la un moment dat cred ca poti sa ai astfel de pozitii critice in public dar pe ideea "am demisionat din partid pentru ca ..."

acum, fata de postarea anterioara am uitat sa mai spun ca mai era oricum inadmisibil ca un spital sa fie climatizat cu sisteme rezidentiale in loc sa aiba sisteme de climatizare care sa aiba si ratarea aerului ...

dar oricum nu conteaza caci nici macar la mesajul anterior n-am primit o reactie

ADRIAN spunea...

"tratarea aerului" nu "ratarea ...

Liviu Jicman spunea...

Imi asum critica si precizarea este necesara, dar nu cred ca anumite opinii critice despre partidul din care faci parte nu pot fi exprimate in public.
Partidele romanesti nu au satisfacator dezvoltate mecanismele de comunicare interna, nu sunt suficient de transparente si multumitor de deschise dpdv decizional. Astfel ca, daca in mod constant nu te regasesti, la un moment dat pleci. Dar nu cred ca acest pas trebuie facut direct, ci ai datoria chiar sa incerci sa schimbi. Daca lucrurile ar fi perfecte, atunci partidul s-ar descurca si fara tine probabil. Daca ai niste idei in care crezi, e firesc sa incerci sa-ti convingi colegii. Cateodata nu reusesti sa onvingi o anumita conducere, asa ca trebuie sa incerci sa convingi masa prtidului. Si daca organizatia nu iti ofera alte canale de comunicare cu toti membrii (si la PSD cu siguranta nu-s), presa ramane o solutie. Asa cum la patru ani, sau la momentul unui congres, membrii simplii sau delegatii trebuie sa cunoasca atat care au fost optiunile strategice ale conducerii (asta se cam stie) cat si alternativele care au existat si mai ales cine le-a sustinut. Ca sa aleaga in cunostiinta de cauza.
Despre sistemul de climiatizare, ce sa mai vorbim, daca am aflat ca la celalalr salon, de nou-nascuti, aerul conditionat era inchis pentru ca batea direct pe copii...

Liviu Jicman spunea...

P.S. Ati primit intre timp o reactie si la comentariul anterior, deci conteaza :D. Dar nu sunt asa des in fata computerului, chiar daca incerc sa tin ritmul pe blog.