marți, 31 august 2010

Ce e mai periculos, virusul ucigaş sau surprizele zilei de mâine?

Nicio zi fără vreo pseudo-problemă.

Cam aşa aş caracteriza dezbaterea despre noua ameninţare la adresa "românilor", virusul West-Nile. În ciuda asigurărilor date de voci autorizate, cum ar fi Adrian Streinu-Cercel, totuşi anunţurile despre pericolul imiment, despre "ţânţari ucigaşi" sau despre măsurile ce trebuie luate ocupă prima pagină pe agenda ziarelor şi televiziunilor.

Ba se mai găseşte şi câte un deştept de conducător de instituţie , precum prefectul capitalei, care să fac planuri de luptă cu virusul - asta cu toate că în Bucureşti nu s-a înregistrat NICIUN CAZ.

Iată ce spune profesorul Streinu Cercel: "în acest moment nu putem vorbi de riscul unei epidemii. Infecţia cu West Nile este în România endemică şi nu adusă din alte ţări." Dar puţini îl aud. Sau puţini se gândesc să compare câţi oameni mor din cauza unei gripe clasice în fiecare lună şi să compare cu victimele făcute de acest virus.
Şi uite aşa, uităm şi de cozile de la plata dărilor, uităm şi de absurditatea prevederilor care îi obligă pe unii cetăţeni să plătească asigurări fără să poată beneficia de acestea, uităm şi de alte probleme şi toate rămân aşa cum am stabilit...

sâmbătă, 28 august 2010

Cultura, teatrul şi ...administraţia locală care încurajează iniţiativa privată

Programul Bucureşti, Cartier de Vară, organizat în parcurile capitalei sub egida Primăriei Capitalei şi ArCuB, continuă până pe 5 septembrie. O iniţiativă foarte frumoasă, prin care bucureştenii au ocazia să devină spectatori ai unor piese de teatru sau a altor manifestări culturale chiar la ei acasă, în parcul cel mai apropiat.
M-a bucurat includerea cartierului Crângaşi în calendarul acestui program, la fiecare sfârşit de săptămână.
Nu e uşor pentru actori să joace în aer liber, trebuie să găsească soluţii de sonorizare, să se adapteze la condiţiile locaţiei, uneori să facă faţă unui public mai puţin interesat de actul artistic şi multe, multe altele. Dar cu ceva efort şi de dragul spectatorilor, poţi reuşi să faci asta. Trupe de teatru de renume şi actori importanţi au acceptat provocarea şi ne-au vizitat cartierul vara aceasta.
Dar ştiţi cum se spune: "Nici o intenţie bună nu trebuie să rămână nepedepsită!"
Vă povesteam săptămâna trecută despre Teatrul Masca, prezent aici cu spectacolul "Cocktail".

Sâmbăta aceasta Parcul Crângaşi a primit vizita deosebită a unei mari actriţe, remarcată nu doar la noi în ţară: Maia Morgenstern. E destul să ne uităm doar la filmografia sa, sau să ne amintim de rolul principal din filmul "Patimile lui Hristos", în regia lui Mel Ginbson, ca să ne dăm seama despre cine vorbim.
Totuşi, nici acest nume mare, din cadrul spectacolului "Tangou final" al Teatrului Evreiesc de Stat, nu a reuşit, ceea ce nu a reuşit nici echipa Teatrului Masca săptămâna trecută, ceea ce nu a reuşit nici Teatrul de Comedie, Teatrul Bulandra sau Teatrul Nottara anterior, şi anume să descurajeze vreun pic, măcar pentru câteva minute, "micul comerţ" înfloritor chiar la buza scenei.
Un prosper grătar de mici, hamsii şi alte preparate la grătar a înălţat spre cer, dar şi deasupra spectatorilor doritori de teatru, fum gros şi înţepător de carne friptă. Cu toţii ştim că lângă mici merge foarte bine şi o bere (sau mai multe), aşa că lângă grătarul cel înfumurat se întind o cârciumă ad-hoc. Aşa a fost şi weekendul ăsta, şi săptămâna trecută, şi cea dinainte ş.a.m.d.. Iar actorii n-au avut decât a se descurca printre norişorii de fum picant ajunşi deasupra spaţiului de joc.
Ce este şi mai interesant, este ca această... să-i zicem terasă, funcţionează cu voie de la primărie şi cu toate aprobările în regulă. Probabil proprietarii nici nu au trebuit să stea zilele trecute la vreo coadă pentru cine ştie ce declaraţie de drepturi de autor, aşa că şi-au păstrat energie pentru week-end.

Să vă dau un pont, ca trecător prin zonă: grătarul şi terasa respectivă nu funcţionează DECÂT atunci când este spectacol. Probabil că primăria s-a gândit că este o metodă bună de semnalizare a locaţiei scenei, într-adevăr fumul este vizibil cel puţin de la gura de metrou...
În antiteză cu primirea din sectorul 6, vă pot spune în după-amiaza aceasta, în timpul evoluţiei Maiei Morgenstern pe scena din Crângaşi, am fost alături de colegii de la teatrul Masca în Parcul Titanii, din Sectorul 3, unde au susţinut de asemenea spectacolul "Cocktail". Nu mai vizitasem acest parc, înfiinţat în 2007 (surprinzător, nu?). Totul a fost bine. Un parc cochet, amenajat, cu mulţi arbori şi multă umbră (nu ca în Crângaşi, unde zona foarte circulată ar impune chiar o perdea de arbori), cu apă şi la arteziene, dar şi la cişmele, şi mai ales cu o foarte aranjată grădină de vară, cu scaune fixe şi perimetru delimitat. Deci uneori se poate, cam rar din păcate.

Sistemul sanitar şi provocările sale - în loc de concluzie

Mă opresc la cele 4 puncte comentate deja despre problemele din sănătate pentru că mi se par cele mai importante. Asta nu înseamnă că nu există alte numeroase slăbiciuni. Am mai putea vorbi despre separarea clară a atribuţiilor între actorii din sistem, sau de exemplu despre precizarea şi mai ales implementarea mecanismelor de control. Sau despre atribuţiile Colegiului Mecidicilor care, pe lângă activitatea de judecător profesional, preia adesea şi rolul de reprezentant "sindical", în lipsă de ceva mai bun.
Sau am mai putea să ne gândim la capacitatea în general limitată de performanţă managerială în atragerea fondurilor europene. Un exemplu relevant aici: Fondurile-europene-salveaza-sistemului-sanitar-maghiar.-Spitalele-din-Timisoara-de-abia-le-descopera
Va trebui însă ca aceste probleme, pentru a avea şanse de rezolvare, să fie abordate cu o viziune de ansamblu, competentă şi mai ales curajoasă.

joi, 26 august 2010

Sistemul sanitar şi provocările sale - partea a II-a

Continui comentariului despre sistemul sanitar, cu următoarele observaţii:

3. Se vorbeşte destul de intens despre introducerea asigurărilor private obligatorii în sănătate. Ar fi un pas important şi orice amânare înseamnă pierdere de bani şi de calitate. Din câte am înţeles, soluţia spre care se îndreaptă guvernanţii ar fi una similară cu reforma din domeniul pensiilor, respectiv o parte asigurare obligatorie de stat, o parte asigurare obligatorie privată şi o a treia parte facultativă tot în regim de asigurare privată. Bine şi aşa dar se poate şi mai bine. Nu înţeleg de ce trebuie să avem un prim pachet minim de servicii gestionat de stat. Şi de asemenea, nu înţeleg de Casa Naţională de Asigurări în Sănătate trebuie să aibă, pe segmentul ei, monopol şi să nu se concureze cu entităţi similare private. Reglementarea sistemului o face Ministerul Sănătăţii, deci CNAS nu este decât o entitate care gestionează banii asiguraţilor. Şi cu siguranţă o va face mai bine dacă ar avea concurenţă, iar fiecare dintre noi, dreptul la opţiune.

4. Lipsa de personal şi blocarea vs. deblocarea posturilor. Ca şi în alte domenii, şi aci avem o demonstraţie vizibilă a incapacităţii manageriale de sus în jos în administraţia noastră publică. Costurile din sistem trebuie controlate, fireşte. Dar din cauză că pe linia Guvern – Ministerul Sănătăţii – spitale nimeni nu are încredere în capacitatea sau sinceritatea celui din nivelul imediat inferior, soluţia impusă este aceea a blocării posturilor, în loc de încadrarea într-un anumit buget. Efectul? Posturile sunt blocate, cei capabili dar fără un loc de muncă nu pot găsi soluţii decât afară, în schimb orice manager va ţine cu dinţii de fiecare angajat, pentru că nu-i aşa, un angajat prost va face oricum mai multe decât un post lipsă. Concurenţa în sistem va fi zero, fiecare va sta linisştit pe salariul lui sigur redus cu 25% şi ne vom mira de ce a lipsit o asistentă o oră întreagă prin vreo secţie de A.T.I.. – pentru că nu are concurenţă. În schimb posturi-cheie, pentru care spitalul pierde bani grei prin acreditare sau prin lipsa posibilităţii oferirii unui serviciu ce ar fi decontat de CNAS, rămân neacoperite, dacă vreun specialist pleacă în afară. Încă o dată, statul se dovedeşte a oferi cea mai proastă soluţie dintre cele posibile.

miercuri, 25 august 2010

Sistemul sanitar şi provocările sale - partea I

Starea sistemului sanitar românesc ne priveşte pe toţi sau cel puţin ar trebui să înţelegem asta. Pentru nenorocirea de la maternitatea Giuleşti nu trebuie să găsim vinovaţi în altă parte decât acolo unde sunt, însă cred că măcar acum să existe o atenţie mai mare asupra sistemului sanitar în general şi să căutăm soluţii la problemele de aici, independent de cauzele punctuale ale dezastrului întâmplat.
De altfel, înţeleg că asistenta responsabilă de supravegherea acelui salon (şi doar a acelui salon) a fost pusă ieri sub acuzare, iar informaţiile de până acum ne indică drept cauză principală a acestui eveniment o eroare umană.

Dar discuţia despre problemele din sănătate este mult mai complexă şi mai gravă, iar abordările populiste nu vor face decât să ajute la drumul spre faliment. Ca să analizăm cu atenţie, vă propun să le luăm pe puncte. Astăzi, primele două:

1. Mai întâi trebuie să acceptăm cu toţii – am mai insistat pe această idee – că este nevoie de mai mulţi bani pentru sănătate. Iar asta nu este doar problema guvernanţilor, ci şi a noastră, a cetăţenilor. Pentru că banii în general nu se nasc în buzunarul guvernului, ci ajung acolo tot de la noi. Iar eu unul cel puţin prefer să nu iau ca intermediar guvernul, oricine ar fi la conducerea lui. Sănătatea chiar este subfinanţată, iar acum când suntem pe piaţa europeană (şi dpdv comercial, şi ca piaţă a muncii), decalajele se simt şi mai puternic. Câtă vreme suntem ultimii din Europa la banii daţi pentru sănătate, nu putem avea pretenţii mai mari. Se pierd, mai bine zis se scurg mulţi bani din sistem, este adevărat. Totuşi ideea exprimată de preşedinte, cum că nu putem da mai mulţi bani la sănătate atâta vreme cât aceştia nu sunt cheltuiţi corect are o eroare de fond. Nu este aici vorba de corupţie şi atât. Este vorba că, atunci când construieşti un sistem strâmb, în care veniturile celor implicaţi sunt mult sub importanţa serviciului oferit de aceştia, cu atât mai mult cu cât vorbim de servicii în sănătate, la care nu poţi renunţa aşa uşor, aceste fenomene sunt normale şi de înţeles. Doar după ce vom plăti satisfăcător medicii, asistentele, managerii din sănătate ş.a.m.d. putem avea pretenţia respectării regulilor, nu înainte.

2. Putem cere, în schimb, ca regulile jocului să fie corecte pe piaţa serviciilor de sănătate, finanţarea să fie echitabilă între stat şi privat sau între diverse entităţi ale sistemului, iar aici e într-adevăr treaba ministerului sau a guvernului. Din păcate am văzut mulţi demagogi care plâng de mila cetăţeanului care nu va mai avea acces la spitale de stat şi care, pe lângă faptul că sunt demagoci, am impresia că nu au înţeles nimic în mod sincer în această discuţie. Existenţa spitalelor private nu exclude accesul asiguratului simplu, fără posibilităţi financiare extraordinare şi plătitor de asigurare de sănătate obligatorie, la asistenţă medicală. Clinicile private POT OBŢINE FINANŢARE DE LA SISTEMUL DE ASIGURĂRI OBLIGATORII. Ipoteza în care, în cazul propus de ministrul sănătăţii în care medicii să nu poată lucra în acelaşi timp la stat şi la privat, toţi medicii vor migra la privat nu stă în picioare. Iar dacă s-ar întâmpla asta, care ar fi problema??? Nu am mai avea spitale de stat, spitale pe care oricum statul se dovedeşte a fi incapabil să le gestioneze. Mai mut, vedem acum lupta între administraţia centrală şi locală, în care fiecare vrea să se descotorosească de această responsabilitate. Nu ar fi mai bine dacă am lăsa privaţi care se pricep să administreze spitalele? În plus, atât vreme cât spitalele de stat au cvasi-monopol pe finanţarea din banii asiguraţilor, evident că investiţiile dinspre privat vor fi mici şi orientate strict pentru o clasă foarte prosperă de clienţi. Dimpotrivă, în momentul în care piaţa serviciilor de sănătate va fi mai atractivă, şi investiţiile private vor fi mai consistente. DECI VOM AVEA MAI MULŢI BANI, pe lângă contribuţiile noastre.

marți, 24 august 2010

Unde se duce piatra cubică atunci când se duce?

Am primit o "leapşa" de la Adrian Crăciunescu. Tema este înlocuirea pietrei cubice din zona centrală, Bulevardul Aviatorilor. Iată şi întrebarea: unde ajunge materialul cu care era pavat bulevardul şi, mai ales, care e rostul economic al scoaterii pietrei cubice?
Răspunsul punctual este: nu ştiu. Nu am un răspuns logic la îndemână. Nu intru în prea multe detalii pentru că nu am pretenţia de a mă considera un specialist în domeniu, iar Adrian ne prezintă o analiză competentă şi completă a problemei, cu exemple şi de pe la alţii. Pe scurt însă, sunt de acord cu argumentul principal, şi anume că piatra cubică s-a dovedit a fi mai economicoasă acolo unde există, pentru că a necesitat mult mai rar lucrări de reparaţii, şi chiar atunci când a fost cazul, intervenţia a putut fi punctuală.
Cu atât mai mult în Bucureşti, unde experienţa ne arată că practic nu stăpânim tehnologia asfaltării ( dacă situaţiile în care un drum proaspăt asfaltat face gropi sau necesită reparaţii sunt mult mai numeroase decât cele în care lucrarea este bună nu ne poate duce decât la concluzia că atunci când ne reuşeşte câte o lucrare este o întâmplare ).
Dacă am merge şi mai departe, următoarea idee care ne vine în minte este aceea că este nevoie de noi lucrări ce vor fi încredinţate unor asfaltatori prietenoşi. Situaţia este absurdă pentru că oricât de numeroşi ar fi asfaltatori, este evident că numai în Bucureşti ei ar avea suficient de lucru dacă ar exista un plan coerent în acest sens. Exemplele chiar din zona în care locuiesc sunt destule. Dacă situaţia din Giuleşti-Sârbi e de notorietatea, pe lângă aceasta sunt numeroase străduţe în zona Regie care au nevoie de lucrări. Asta ca să nu vorbim de aleile foarte circulate dintre blocuri chiar din cartierul Crângaşi, care arată ca după bombardament (a se vedea de exemplu ce e în faţa sediului modern al Romtelecom din zonă).
Şi totuşi, de ce a rămas de asfaltat tocmai piatra cubică din centru? Bănuiala mea este că lucrările proaste, făcute de mântuială au acoperit deja o mare parte din străzile capitalei, iar o decizie de re-asfaltare de exemplu va implica o răspundere a celor care au asfaltat iniţial. Ori ca înţelegerile dintre responsabilii din primării şi asfaltatori să meargă, primii nu pot să respingă recepţionarea unor astfel de lucrări sau să conteste ulterior calitatea lor.
Ca să revin la cazul bulevardului Aviatorilor, explicaţia aici este accea că iarna trecută a distrus pavajul de piatră cubică, fapt care a fost vizibil pentru noi toţi. De ce s-a întâmplat asta nu am aflat. Şi mai ales, nu am aflat şi nu aflăm niciodată de ce nu este nimeni răspunzător, în afara naturii sau a soartei. Dacă la deszăpezire s-au folosit substanţe care au avut un efect imediat de distrugere, cred că cineva ar trebui să rsăpundă pentru asta. Nu prea înţeleg eu acea argumentaţie pe care o auzim la fiecare ninsoare, cum că utilajele nu pot ieşi pe teren decât după ce ninsoarea încetează (şi eventual zăpada e de un metru). O fi adevărat că dacă ar interveni mai devreme, acestea ar trebui să parcurgă o stradă de mai multe ori, dar nu ar fi mai economicos să consumăm ceva benzină în plius decât să schimbăm asfaltul după fiecare zăpadă?!?
Unde ajunge piatra cubică scoasă de pe Aviatorilor chiar nu ştiu, dar pot pune prinsoare că dacă vom întreba peste o lună-două administraţia capitalei, cu siguranţă că nu va mai fi în posesia acesteia. În concluzie, târgul este cu siguranţă bun din toate punctele de vedere, mai puţin pentru bucureşteni.
P.S. În articolul următor reluăm discuţia promisă despre sistemul sanitar.

luni, 23 august 2010

23 august - să nu cumva să uităm!

Pentru mine 23 august a rămas o amintire a festivismelor comuniste, lipsite de fundament, dar obligatorii.
Cred că e bine să reamintim ce însemnau acele momente şi cum trăiam pe atunci, pentru că dezorientarea nesfârşitei tranziţii şi slăbiciunile memoriei îi pot face pe unii dintre noi să regrete sincer acele vremuri.

Deci asta însemna 23 august:



şi asta:


şi asta:
În timp ce eram forţaţi să contruim chipul conducătorului iubit cu trupurile noastre, să-l venerăm până şi prin timbre şi să-l aplaudăm cu orice ocazie, restul era o permanentă luptă de supravieţuire, ca să obţinem o sticlă de lapte
sau ca să nu cădem sub roţi de pe scările unui autobuz supra aglomerat
.... şi multe, multe altele.

Cred că orice comparaţie cu ziua de azi, oricât de strâmb s-a construit societatea noastră post-comunistă, oricât de greu suntem loviţi de criza economică sau oricât de incapabili sunt guvernanţii, nu îşi are rostul.
Şi mai cred că nu trebuie să privim cu amuzament sau superioritate pe cei care divinizează anii comunismului, ci să le arătăm convingător şi perseverent ce a însemnat acea epocă.

sâmbătă, 21 august 2010

Penultima dumincă de august

În Bucureşti la acest sfârşit de săptămână vremea pare a fi mai generoasă, iar cum vara se apropie de sfârşit, ne putem bucura de câteva zile însorite, dar nu atât de caniculare.
Programul "Bucureşti - Cartier de Vară" a continuat în al cincilea weekend, cu avenimente în diverse parcuri din Bucureşti, inclusiv în parcul Crângaşi.
Aici, duminica aceasta programul va fi oferit şi dimineaţă şi dupa-amiaza de Teatrul Masca, cu spectacolul pentru copii "Prostia Omenească" de la ora 10.00, iar de la 17.00 spectacolul "Cocktail". Mai multe informaţii aflaţi de aici. Ne vedem în parc!

În final, un scurt moment umoristic pe tematică estivală cu marele actor Grigore Vasiliu Birlic, din păcate aici doar în varianta audio:

vineri, 20 august 2010

Ce înţeleg unii din libertatea de exprimare...

Fac o paranteză la problematica sănătăţii şi revin un pic la politichia românească. Care politichie, se pare, mai degrabă involuează decât merge înainte.
În anii 90, Parlamentul condus de FSN-ul autoimpus şi cu reflexele moştenite de la PCR, introducea în textul Constituţiei conceptul de imunitate. Tocmai pentru a oferi siguranţa fiecărui politician că poate exprima opinii politice fără să suporte consecinţe personale neplăcute, pentru a fi ferit de orice presiuni în acest sens. Că ulterior imunitatea a fost folosită de diverşi interlopi pentru a-şi proteja afacerile necurate, e altă discuţie...
Dar ce avem astăzi, la douăzeci de ani după răsăritul timid al democraţiei post-decembriste:
PSD, partid aflat, culmea, în opoziţie, decide: Mircea Geoană nu mai are voie să vorbească. Timp de 6 luni. Ideea aparţine eminentului jurist Victor Ponta. Ce are oare mai bun de făcut un politician, care nu se află nici într-o funcţie executivă, decât să vorbească?? Că politicianul respectiv mai este şi preşedintele Senatului este deja un amănunt care oferă mai multă picanterie situaţiei.
Desigur că un partid poate adopta anumite linii politice, desigur că poate decide la un moment dat să se despartă de un membru cu ale cărui drumuri nu se mai intersectează. Dar să-l păstrezi în a doua funcţie în stat şi ca lider al partidului, dar cu interdicţie de a vorbi mi se pare mai mult decât penibil. Şi pentru omul respectiv, dar şi pentru partidul în cauză.
Nici cu PDL-ul aflat la putere nu are de ce să ne fie ruşine. O decizie similară a fost anunţată de Emil Boc, un alt mare jurist, în privinţa lui Cristian Preda. Iată cum descoperim aproape în fiecare zi argumente în plus pentru care alianţa guvernamentală care a dat, în 2009, brânciul decisiv României pentru prăbuşirea fără precedent în timp de criză, a fost una mai mult decât naturală, în cuget şi simţitri democratice.

Să privim imaginea de ansamblu din sănătate

Dezastrul de la maternitatea Giuleşti a adus, în mod acut, dezbaterea despre problemele din ssănătate în prim-plan. Este important ca acest subiect să rămână pe agendp ca prioritar, iar astfel, prin presiune publică, să vedem în sfârşit o schimbare de abordare a acestui sector. Din păcate prin prevedere nu am reuşit să facem asta, poate măcar post-factum reuşim să îndreptăm puţin lucrurile.
Cu toate acestea, sunt câteva probleme de logică în unele abordări pe acest subiect, iar aceste fracturi ne pot conduce la concluzii greşite. Pe lângă viciile de sistem, este de bun-simţ că trebuie identificate cauzele concrete care au reprezentat premise ale accidentului de la maternitate, iar cei care au greşit, trebuie să răspundă. Nu consider că sunt eu în măsură să stabilesc vinovaţii sau să-mi dau cu părerea despre circumstanţele incendiului, aşa că mă voi feri să fac nominalizări.
Voi face însă câteva constatări şi probabil voi continua dezvoltarea subiectului în articole viitoare:
1. Identificarea celor răspunzători. Cum am promis, nu fac nominalizări. Pot să constat însă că este vorba fie de o eroare umană, fie de un viciu de sistem. Dacă mergem pe a doua variantă (în care includ probleme de dotare, subdimensionare de personal ş.a.m.d.) putem merge pe răspundere ierarhică, iar în acest context s-a cerut demisia ministrului. Într-adevăr, ministerul se ocupă de politica publică în sănătate, chiar dacă nu conduce direct spitalul respectiv. Dar dacă identificăm aici problema, atunci logica ne obligă ca, odată cu cererea de demisie a ministrului, să solicităm acelaşi lucru pe tot lanţul ierarhic: managerul spitalului, decident care a numit acel manager - la primăria capitalei, secretar de stat si sub-secretar de stat, responsabili cu sistemul de urgenţă, şi abia apoi ministrului. Profesionalismul ca medic al profesorului Bogdan Marinescu este de notorietate. Cu atât mai mult am doar cuvinte de apreciere faţă de domnul dr. Raed Arafat, pe care l-am cunoscut personal şi cu care am colaborat excelent în timpul activităţii mele în Ministerul Sănătăţii. Totuşi nu înşeleg pe cei care au identificat marele vinovat în persoana ministrului, însă sunt gata să ofere premii pentru cei din subordinea acestuia.
2. Separarea problemelor: Problemele de sistem grave, despre care ne-am amintit cu această ocazie, şi ancheta punctuală în cazul maternităţii. Evident că demotivarea sau lipsa dotărilor din sectorul sanitar poate fi un factor în acest caz, dar nu trebuie să încurcăm lucrurile. Nu trebuie să ignorăm o problemă a sănătăţii doar pentru că nu de asta s-a produs incendiul, aşa cum nu putem trage concluzia că asistentele plecate în Marea Britanie ar fi trebuit să verifice situaţia născuţilor prematuri din salonul Spitalului Panait Sârbu...
3. Să nu ignorăm problemele grave de management: Subdimensionarea sau lipsa personalului nu sunt scuze acceptabile pentru nerespectarea protocoalelor obligatorii. Nimeni nu a obligat un manager de spital sau un director medical sa accepte aceasta funcţie. Din această poziţie, consiţiile obligatorii trebuie asigurate. Sau trebuie să pui lacăt pe poartă când nu mai poţi.

Voi continua această listă în zilele următoare. De asemenea, vă propun o discuţie despre perspectiva dezvoltării serviciilor private şi despre anunţata reformă din sănătate privind asigurările private.

marți, 17 august 2010

Poate ne trezim în ultimul ceas şi băgăm mâna în buzunar

Tragedia de la Maternitatea Giuleşti, abolut groaznică din punct de vedere uman, scoate în evidenţă şi în atenţia noastră a tuturor problemele grave din sănătate.
Mai întâi, strict referitor la incendiul de la maternitate, nu pot spune decât că aştept şi eu ca toată lumea ca cei care fac ancheta să identifice vinovaţii, iar aceştia să răspundă. Nu are rost să-mi dau cu părerea, să prespun de ce şi cum s-a întâmplat asta.
Dar pot să spun că dacă ne vom agita câteva zile, apoi vom reintra în starea noastră normală, înseamnă că nu am înţeles nimic.
Pot să spun că, indiferent care va fi fost cauza şi indiferent care sunt vinovaţii, nu am niciun dubiu că un sistem care beneficiază de finanţarea pe care o are sănătatea în România, va duce, mai devreme sau mai târziu, la dispariţia profesioniştilor impecabili şi la selectarea unor angajaţi mediocri, cu responsabilitate scăzută şi interes asemenea.
Este şi problema administratorilor sistemului, dar este mai întâi problema noastră a tuturor care refuzăm să scoatem bani din buzunar pentru sănătatea noastră şi ne considerăm furaţi când suntem nevoiţi să o facem.
Ne mai amintim oare de plânsetele şi revoltele pentru o plată de 5 Lei la medicul de familie?!?
Cred că e de datoria politicienilor în primul rând, ca lideri de opinie, şi mai apoi a fiecăruia dintre cetăţeni să conştientizăm că DINTRE TOŢI EUROPENII, NOI PLĂTIM CEL MAI PUŢIN PENTRU SĂNĂTATE. Şi nu mă refer doar la stat, ci la contribuţia noastră, de asiguraţi, la sistemul de la care aşteptăm să ne dea TOT, de la naştere şi până la operaţia pe inimă la vârste înaintate.
Dacă nu vom dori să schimbăm această abordare, cu siguranţă că sistemul de sănătate va falimenta chiar mai devreme decât societatea noastră sărăcită. O perspectivă interesantă găsiţi aici.

sâmbătă, 14 august 2010

18 ani fără Anda Călugăreanu

Duminica aceasta, pe 15 august, împlinesc 18 ani de când am pierdut o artistă polivalentă şi foarte talentată a noastră: Anda Călugăreanu. Anda Călugăreanu ne-a încântat prin muzică - unde a abordat mai multe stiluri, prin prezenţele în filme, în teatru sau în diverse showuri de televiziune. Sunt de neuitat spectacolele în regia lui Alexandru Bocăneţ sau cupletele alături de Toma Caragiu la care a participat.
Îmi amintesc că am avut ocazia să o admir pe viu după revoluţie, în spectacolul "Clovnii" al
Teatrului Masca, recent înfiinţat pe atunci. De altfel, Anda Călugăreanu a fost implicată în diverse proiecte având ca principal public copii, inclusiv împrumutând vocea sa unor personaje celebre din filme de animatie precum "Maria Mirabela", în regia lui Ioan Popescu-Gopo sau "Uimitoarele aventuri ale muşchetarilor", în regia lui Victor Antonescu.
Mai multe despre Anda Călugăreanu puteţi afla
aici sau aici. Din păcate, ne-am despărţit prea devreme de Anda Călugăreanu. Şi tot din păcate, ca şi în cazul altor mari artişti, uităm prea repede, eventual după câteva zile de supramediatizare, de ei şi, mai ales, de ceea ce ei ne-au lăsat.


Vorbe, gropi şi păcăleli

Între afirmaţii zilnice lipsite de fundament sau promisiuni neonorate şi analiza acestor prostii ore întregi, realitatea pe care o trăim arată, de exemplu, cam aşa: Cum se face asfaltarea în cartierul Giuleşti-Sârbi, via Realitatea TV. Este vorba de un proiect amânat mulţi ani, al cărui ultim termen de finalizare ar fi 2011:



Doar că, lucrând în condiţiile astea, foarte curând se va ajunge la situaţia de la care am plecat, adică cea actuală:


joi, 12 august 2010

Veniturile profesorilor şi alienarea Preşedintelui

Am primit o "leapşa" de la Lilick pentru profesori, mai exact referitor la declaraţia preşedintelui apropo de veniturile profesorilor.
Mai întâi trebuie să remarc că declaraţia a fost una deplasată, iar argumentul prin comparaţie cu salariul de preşedinte nu dezvăluie decât un egocentrism puternic, asta în cazul în care calculul ar fi fost corect. Nici măcar nu e cazul, din păcate.
În al doilea rând, mi se pare destul de limpede că activitatea de dascal este cam incompatibilă - morlamente şi nu numai - cu alte îndeletniciri auxiliare. Este şi cazul medicilor sau a altor bresle (preoţi, actori ş.a.m.d.) care pot avea, cel mult, câteva activităţi suplimentare în munca lor, dar nu pot să-şi ia orice job part-time cum sugera Traian Băsescu.
În al treilea rând că domnul Băsescu a uitat complet un principiu pe care el însuşi îl enunţa atunci când promitea că educaţia nu va mai fi o cenuşăreasă, şi că profesorii trebuie să aibă mai mulţi bani, în condiţiile restructurării domeniului: nu este doar problema traiului de zi cu zi a profesorilor, este vorba despre ce oferă aceşti oameni elevilor, iar în condiţiile în care salarizarea lor este mizerabilă toţi elevii vor avea de suferit. Aşadar nu este doar o dilemă existenţială a unei categorii profesionale, ci o problemă a viitorului societăţii româneşti.

Trecând peste aceste aspecte, ceea ce mie mi se pare totuşi cel mai grav, cel mai strâmb şi cel mai mincinos în comentariul prezidenţial este perfidia soluţiei propuse în contextul din România. Din păcate acest aspect nu a fost suficient arătat în comentariile din media, şi anume: CUM? Ce şanse are nu un profesor, dar orice om să muncească în plus, să aibă un second job???
A numărat domnul Băsescu taxele pe care le are de plătit atât un angajat, cât şi un angajator, pentru păcatul de a munci legal. Cât costă să plăteşti unui om în mână 1 Leu? A încurajat sau a descurajat guvernul Boc, chiar acum, pe timp de criză, munca, prin modificările făcute la codul fiscal? Şi, cel mai grav, dacă totuşi te sacrifici şi decizi că vrei să munceşti cam pe degeaba în ţara asta, oare merită să faci şi sacrificiul suprem şi să o faci legal, ca să nu mai rămâi cu absolut nimic? Cred că la aceste întrebări trebuia să găsească Traian Băsescu o soluţie înainte de a vorbi despre cum putem câştiga mai mult muncind mai mult, despre cum "viaţa e o luptă". E o luptă, întra-adevăr. dar la noi această luptă nu este pentru afirmare, nu e o competiţie, ci este o luptă cu statul, cel mai periculos adversar al românului.
P.S. Dau mai departe leapşa spre Manuel Avramescu, Cornel Pieptea, Aura Matei şi Adrian Crăciunescu.

miercuri, 11 august 2010

România preia modelul chinezesc - în domeniul libertăţii de exprimare

Scriam în ultimul articol despre renunţarea la prevederile legale de interzicere a comunismului şi simbolurilor sale. Argumentele care ţin de libertatea de exprimare şi liberalism politic - argumente corecte din punct de vedere teoretic - nu se potrivesc, în opinia mea, unei societăţi care nu a făcut o opţiune clară de delimitare de acel regim.
Astăzi avem o altă surpriză însă: O lege stă să apară, la iniţiativa deputatei PSD Lia Olguţa Vasilescu, lege care să cenzureze şi să reglementeze internetul. Toate argumentele liberale care se găsesc atunci când e vorba despre protejarea liderilor comunişti (legea lustraţiei) sau delimitarea de acel regim odios sunt uitate imediat când vorbim de alt subiect. Statul este cel mai desştept, el trebuie să gestioneze, să cenzureze şi să supravegheze şi libertatea noastră virtuală. Asta ca şi cum nu ar fi sufocat-o suficient pe cea economică de exemplu.
Propunerea. care se pare că a găsit aderenţi şi în alte formaţiuni politice, indică C.N.A.-ul ca instituţie care va supraveghea internetul. Nu mi-e clar cum se va face treaba asta. Poata ca în China, că doar acolo am mai auzit de aşa ceva.

luni, 9 august 2010

O nouă cerere a demisiei lui Emil Boc

Astăzi expiră termenul până la care mai multe organizaţii nonguvernamentale, printre care Asociaţia 21 Decembrie 1989, Societatea „Timişoara” şi Blocul Naţional al Revoluţionarilor, i-au lui Emil Boc emiterea unei ordonanţe pentru interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor comuniste.
Sincer să fiu eu nu ştiu de când legea care exista în acest sens a fost abrogată sau modificată... Dar cererea este nu doar justificată (prin ororile pe care le-a născut comunismul), dar şi oportună, având în vedere derapajele pe care criza şi proasta guvernare le generează deja.
Cele 31 de organizaţii semnatare ale apelului i-au transmis liderului PDL că după această dată ăi vor cere public demisia, dacă nu va fi adoptată o astfel de reglementare.
La nivel mondial, în numele comunismului au fost ucişi peste 100 de milioane de oameni, iar în numele nazismului au fost ucişi 10 milioane de oameni. Pe bună dreptate a fost interzis fascismul prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 31. din 2002 a guvernului PSD condus de dl Adrian Nastase. La fel trebuie interzis şi comunismul, respectiv printr-o ordonanţă de urgenţă”, se arată în comunicatul organizaţiilor nonguvernamentale.
Mai multe aflaţi aici sau aici.

duminică, 8 august 2010

De la fotbal am ajuns la hectare de pământ

În fotbalul nostru nu mai e vorba despre performanţă sportivă, nu mai este vorba despre spectacolul din teren, nu mai este vorba despre obiective. Nu mai este vorba nici măcar de imaginea unor vedete sportive, nu mai este vorba nici măcar despre bani. Acum este vorba despre terenuri şi despre ce vorbesc sau nu patronii din fotbal. Mai multe aici:
"Becali şi Piţurcă s-au certat pe hectare"
... sau pe toate canalele media.

sâmbătă, 7 august 2010

Să ne răcorim măcar cu gândul...

Pentru că este prea cald, poate ne mai răcorim amintindu-ne de iarnă cu un cântec al Andei Călugăreanu:

vineri, 6 august 2010

Speranţa se stinge pe zi ce trece

La jumătatea lunii iulie PNL a lansat în Bucureşti campania "Noi facem economie", campanie prin care încercăm să prezentăm direct cetăţenilor soluţiile liberale, propunerile noastre de relansare economică şi să obţinem suport pentru acestea. Mai multe despre program aflaţi aici.
În întâlnirile şi discuţiile pe care le avem în fiecare zi cu cetăţenii din zona noastră din sectorul 6 am remarcat câteva sentimente predominante. Există o puternică nemulţumire faţă de guvernanţi şi faţă de situaţia economică actuală, dar parcă mai mult decât oricând, sentimentul lipsei de speranţă este predominant. Chiar mulţi dintre cei care decid să ne susţină, ne mărturisesc că o fac fără să spere că se mai poate schimba ceva, că suntem cumva condamnaţi să o ducem din rău în mai rău. Şi din păcate şi argumentaţia e solidă: am fost la vot în 2009, dar degeaba. Mai degrabă am impresia că miza acestei campanii şi, de ce nu, a tot ce facem de-acum înainte nu este doar să susţinem o soluţie sau alta - asta e mai uşor - ci să convingem oamenii că se mai poate face ceva şi că merită să încercăm.
Pentru cartierele Crângaşi şi Giuleşti, vă aşteptăm şi la cortul nostru de la intrarea în Parcul Crângaşi (Ciurel) sau la Calea Crângaşi nr. 25.

miercuri, 4 august 2010

Clubul Bloggerilor Liberali, Mircea Diaconu şi adăugire la tema laşităţii colective

La invitaţia bloggerilor liberali, astăzi a avut loc o nouă reuniune a clubului, avându-l drept amfitrion pe domnul Mircea Diaconu. Discuţia a fost captivantă prin discursul sincer, captivant şi cu prezenţă de spirit, dar şi pentru că tema centrală abordată - cultura - este un subiect de multe ori neglijat în discuţiile politice şi, implicit, insuficient exploatat şi cunoscut.
Chiar dacă din păcate nu am putut rămâne pe durata întregii întâlniri, voi evoca o experienţă povestită de domnul Mircea Diaconu, care este o completare utilă postării mele anterioare pe tema laşităţii colective.
Într-un turneu teatral de prin anii 70 în Ungaria, domnia sa a urmărit întâmplător la televizor un discurs al preşedintelui comunist ungar de la acea vreme de la o întrunire a partidului conducător - o raritate pentru orice român care nu pre avea şansa să afle ce se întâmplă în afara conservei R.S.R. - şi a remarcat atmosfera, total diferită de cea de la noi: acelaşi regim, impus din afară, acelaşi discurs, dar nu tu aplauze nesfărşite între fraze, nu tu aplaudaci şi ţuţeri, ba chiar nici măcar un aghiotant care să îi ia haina vorbitorului incins de la speeachul mobilizator. Trebuie să ne dea de gândit nu neapărat de ce nu am avut opoziţie sau dizidenţi, cât de ce or fi fost atât de numeroşi şi de convinşi aplaudacii lui Ceauşescu în acele vremuri...

marți, 3 august 2010

Cum stau deputaţii cu actualizarea declaraţiilor de avere

Mai puţin de 30% din deputaţii PDL şi-au actualizat la timp conform prevederilor legale declaraţiile de avere, iar dintre PSD-işti aproximativ două treimi s-au încadrat în termen. În schimb, toţi deputaţii PNL au depus la timp declaraţiile de avere.
Ştirea sună cam aşa:
"Doar 39 din cei 126 de deputati ai PD-L si-au actualizat declaratiile pe site-ul institutiei, printre care se numară Cezar Preda, Ioan Oltean, Cristian Boureanu sau Mircia Giurgiu.Pe lista celor care nu si-au facut publice averile se numara liderul de grup Mircea Toader, Sulfina Barbu, Daniel Buda, Alin Popoviciu, Valeriu Tabără sau Sever Voinescu. În schimb, liberalii si-au depus, la jumatatea lunii iunie, declaratiile actualizate, in frunte cu liderul de grup, Călin Popescu Tăriceanu."
Varianta completă apărută pe Ziare.com o găsiţi aici.

luni, 2 august 2010

Emil Boc a uitat definitiv că prefecţii sunt apolitici

Într-o zi de duminică şi fiind într-o vizită nu mi-am propus să urmăresc ştiri politice. Am nimerit totuşi din întâmplare pe teleconferinţa cu prefecţii ţinută de premierul Emil Boc. Şi deşi e greu de crezut că mai e posibil, am rămas încă o data uimit.
Se pare că Emil Boc a uitat că se află la Palatul Victoria în calitate de prim-ministru, nu la o conferinţă de presă la sediul PDL. Mai grav decât asta juristul Emil Boc a uitat că prefecţii sunt APOLITICI conform legii, că nu au voie să facă politică şi se află în nişte funcţii publice numite fără legătură cu rezultatul politic, sau aşa ar trebui să fie.
Că noi în România suntem obişnuiţi cu formele fără fond şi de exemplu cu faptul că prefecţii apolitici sunt de fapt oamenii partidelor aflate la guvernare, e un fapt cunoscut. Se pare însă că Emil Boc doreşte să renunţe la aceste aparenţe, astfel că principalul mesaj transmis de premier prefecţilor a fost acela că sondajele care arată un PDL părăsit de electorat sunt doar conjuncturale, şi că prefecţii trebuie să-şi facă bine treaba pentru că "în 2012 se trage linie", ca şi cum prefecturile ar participa drept concurent la alegerile viitoare.
E din de în ce mai trist să vezi că eşti călăuzit în vremuri grele de o călăuză beată de putere sau desprinsă de realitate...