sâmbătă, 31 iulie 2010

Solidaritate versus laşitate colectivă

Am primit o "leapşă" din blogosferă, de la Iulia. Tema este solidaritate versus laşitate, în special din perspectivă politică. Mai specific, este vorba despre sindromul laşităţii colective, care într-adevăr mi se pare un fenomen important, cu efecte consistente în mediul politic.
Sunt de acord în linii mari cu observaţiile Iuliei, la care încerc să adaog câteva comentarii personale.
1. Acest tip de comportament are atât victime - cei care nu beneficiază de aceasta aşteptată solidaritate, dar şi profitori. Cum altfel, decât mizând pe laşitate colectivă, ar accede la funcţii importante personaje care nu au convins prin mai nimic sau mai rău, care sunt puternic contestate de public.
2. Ca o sonsecinţă la punctul anterior, aceasta devine una dintre cauzele imaginii atât de proaste pe care o au cei care intrî în politică. Personal sunt aproape convins că majoritatea oamenilor care intră într-un partid, şi nu mă refer aici doar la partidul din care fac parte, pornesc de la o motivaţie onestă. Laşitatea colectivă manifestată fie ca lipsă de solidaritate faţă de cel căzut, fie ca susţinere pentru cel puternic, fie pur şi simplu ca abesenţă a opiniei critice faţă de decizii eronate, pentru a conserva eventualele "şanse" personale de ascensiune permite devieri dese în mediul politic de la aşteptările cetăţeanului sau ascensiunea unor persoane dispreţuite de public, dar influente în interior.
3. O vină importantă, fără să fie un păcat asumat, ci mai degrabă o slăbiciune frecventă, aparţine şi acelor lideri / persoane aflate la un moment dat într-o poziţie influentă, care se înconjoară sau cel puţin primesc în anturajul lor, în jurul lor, persoane caracterizate şi de acest comportament sau care au avut astfel de reflexe anterior. Sigur că în momentele bune, sentimentul că toţi te plac, te admiră şi te urmează este unul plăcut, dar cu atît mai greu este în momentele dificile.
4. Câteodată efectul acestui fenomen este atât de puternic încât devine principalul clivaj într-o anumită dispută sau decizie şi trimite într-o tabără sau alta pe fiecare membru al grupului respectiv: oportunism versus solidaritate. Ca să exemplific din experienţa proprie, am avut un astfel de sentiment la Congresul Extraordinar al PNL din 2002, la momentul alegerii domnului Theodor Stolojan în funcţia de Preşedinte PNL. În competiţia Theodor Stolojan versus Ludovic Orban, o mulţime dintre delegaţi nu împărtăşeau viziunea sau deciziile pe care primul dintre cei doi le propunea (sau impunea), dar în acelaşi timp lucrurile păreau "tranşate", susţinerea adversarului sau chiar doar a unor puncte de vedere contrarii nu părea să-ţi poată aduce decât "probleme" în cariera personală. Pe de altă parte, deşi - în opinia mea - Ludovic Orban nu era perceput ca un candidat cu şanse reale sau care poate aduce echipa sa la conducerea partidului, acea minoritate care l-a susţinut şi i-a acordat votul a făcut aceasta tocmai din sentimentul solidarităţii. Mult mai prezent printre membrii partidului, mai accesibil şi mai "popular" Ludovic Orban a găsit susţinători pentru că era "unul de-ai noştri". Din păcate, doar vreo 10% din decidenţi au acţionat aşa. Şi tot din păcate, din cei aproape 90% care l-au ales pe Theodor Stolojan au apărut unii dintre cei mai vehemenţi contestatari ai acestuia după ce acesta a părăsit barca.

În concluzie, reducerea fenomenului laşităţii colective ar aduce sănătate în politică, atât în interior, cât şi în ochii publicului. Cel mai trist este că de multe ori laşitatea colectivă se manifestă pe scară largă, într-o spirală a laşităţii, chiar şi pentru cei fără miză directă, care prin tăcere nu au nimic de câştigat, ci doar foarte multe de pierdut. Alegători care preferă să nu comenteze împotriva partidului conducător sau, mai rău, nici să nu meargă la vot din cauza unei frici mai mult sau mai puţin imaginare.

Un comentariu:

IULIA HUIU spunea...

Multumesc pentru comentariu. Sunt perfect de acord cu ce spui despre "spirala" care se duce mai departe la nivelul societatii.