luni, 14 iunie 2010

Oare acum mai sunt mulţi cetăţeni care ar semna de bună voie un contract cu statul român?

Reiau linkul propus de Vlad Mavrodin într-un comentariu, pentru că mi s-a părut interesant de urmărit direct aici, e vorba despre una dintre declaraţiile de poziţie a lui Ronald Reagan:



Şi de aici ne întoarcem la situaţia din România, la măsurile propuse de guvern sau la alternativele oportune.

Premisă: Economiile propuse, împrumutul de la FMI, reducerea sau limitarea deficitelor, toată agitaţia, pe scurt, are drept scop legitim evitarea intrării în incapacitate de plată a României.

Eu nu-s ministru de finanţe (vezi comentariul anterior), aşa că îmi permit afirmaţii lipsite de diplomaţie: Statul român este deja în incapacitate de plată. Doar că nu în relaţie cu partenerii externi, ci cu cei din interior. Altfel cum putem cataloga faptul că statul nu-şi poate respecta contractul pe care îl are cu pensionarii de exemplu (contract la care se obligă şi prin faptul că a încasat contribuţii la fondul de pensii, dar şi prin lege)?

Cum s-a ajuns aici? Şi aici răspunsul este la îndemână. Statul a fost lacom, s-a băgat în mai multe (contracte) decât putea duce, a ajuns obez, cum spune Preşedintele, dar nu neapărat pentru că ar fi bugetari salarizaţi prea sus, cât pentru că s-a extins prea mult, a asumat prea multe atribuţii, are prea mulţi angajaţi.
Problema la care trebuie să răspundem şi care nu are un răspuns atât de uşor ca întrebările anterioare este: Ce facem acum? Guvernul nu a găsit răspunsul, pentru că nu pot accepta ideea că reducerea salariului FIECĂRUI bugetar este soluţia, că toţi sunt la fel de incompetenţi sau ne ne-necesari. Dacă guvernanţii ar fi fost şi inspiraţi, dar şi curajoşi, cum pretind, ar fi generat politici care să asigure dezvoltarea mediului privat - de exemplu reducerea fiscalităţii, pe de-o parte şi restructurare (nu reduceri de salarii) în sectorul public, pe de altă parte. În schimb Emil Boc a perorat doi ani despre restructurarea agenţiilor, despre salariile nesimţite, şi în final, incapabil să implementeze un proiect de reformă a sistemului public, taie de sus până jos egal şi fără analiză.
Sau poate vom ajunge să discutăm cu adevărat de soluţii alternative după ziua de marţi.

Un comentariu:

Gabriel spunea...

Continuu sa raman extrem de surprins de o serie de idei citate si adunate sub un titlu de blog liberal.

Sa'l privesti pe Reagan pe o pagina liberala este o insulta adusa liberalismului. Reagan a ramas un exemplar al politicii (ultra)conservatoare, influentat profund de etica egoista a lui Ayn Rand. Iar una dintre mostenirile administratiei lui (pe care foarte multi din publicul american si'o amintesc ca fiind una dintre cele mai dezatruoase administratii) a fost cea mai adanca depresie economica pe care a cunoscut'o America vreodata (pana la recesiunea curenta, evident, adusa de administratia Bush).

A fi in incapacitate de plata...O alta administratie replublicana anunta mai mereu publicul american sa continue sa cotizeze la pensii pentru ca, oricum, incapend cu 2020, nu vor mai fi in stare sa plateasca pensii!

Reducerea fiscalitatii este o masura fezabila numai in masura in care economia poate tolera asa ceva, ceea ce nu este cazul Romaniei. Restructurare inseamna, in ultima instanta, somaj.

Ar fi mult mai intelept sa incepi o discutie pe politici financiare cu niste statistici recente ale economiei romanesti. Si, dupa ce ne uitam pe statisticile alea, putem incepe o dezbatere rationala.

Iar daca tot citam liberali, sa'i citam cum trebuie:

"And so, my fellow Americans: ask not what your country can do for you — ask what you can do for your country.
My fellow citizens of the world: ask not what America will do for you, but what together we can do for the freedom of man."