marți, 15 iunie 2010

Concluzia este clară

Petiţia adresată deputatului şi senatorului din colegiul nostru pentru care am cerut susţinerea cetăţenilor din zonă a fost trimisă pe adresa domnilor parlamentari.
Această luare de poziţie a pornit ca o reacţie firească faţă de alegerea uninominală a parlamentarilor, inspirată şi de iniţiative din presă care au susţinut corecta informare a alegătorilor.
Timpul a fost limitat şi nu am reuşit să discut cu majoritatea locuitorilor din zonă, dar cei puţini cu care am reuşit să ne întâlnim au susţinut aproape în totalitate demersul nostru. Chiar şi fără această petiţie, dacă parlamentarii noştri au un minim contact cu electoratul, semnalul este clar, rămâne doar de văzut ce vor decide azi. În continuare, textul transmis:

Petiţie către parlamentarii din cartierele Crângaşi-Giuleşti

Destinatar: deputat Dănuţ Liga
senator Gabriel Mutu


În această perioadă Guvernul Emil Boc a decis să-şi asume răspunderea în faţa Parlamentului cu un pachet legislativ de măsuri de austeritate, anunţate anterior de Preşedintele Traian Băsescu, dintre care principale prevederi sunt:
- reducerea tuturor pensiilor cu 15%
- reducerea veniturilor fiecărui angajat din sistemul bugetar cu 25%
- reducerea unor ajutoare sociale şi indemnizaţii, inclusiv pentru mamele aflate în concediu de creştere a copiilor mai mici de 2 ani.
Din cauza procedurii alese de Guvern – asumarea răspunderii guvernului – nu este posibilă dezbaterea în Parlament a acestor propuneri, nu este posibil ca legea să fie amendată şi să sufere modificări, singurul instrument care stă la dispoziţia parlamentarilor este moţiunea de cenzură. Dacă moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie este adoptată de Parlament, atunci aceste prevederi nu intră în vigoare, iar Guvernul este demis; în schimb dacă moţiunea este respinsă atunci toate măsurile anunţate devin lege şi intră în vigoare.
Prin aprobarea moţiunii de cenzură, impunem Guvernului să elaboreze un alt program anti-criză care să ţină cont de interesele categoriilor defavorizate, să găsească soluţii pentru creştere economică, pentru venituri mai mari la acelaşi nivel de impozitare. Chiar dacă am putea admite că există sectoare din administraţia publică sau în general din sistemul bugetar care sunt umflate, supraaglomerate sau supradimensionate în raport cu resursele societăţii româneşti, soluţia tăierii de sus până jos, tuturor şi fiecăruia, şi celui competent şi celui incompetent, şi personalului necesar şi celor care sunt în plus, câte 25%, nu reprezintă o soluţie.Parlamentarii au fost aleşi în noiembrie 2008 prin vot uninominal. În consecinţă răspund direct în primul rând în faţa alegătorilor.
Prin aceasta petitie, semnatarii cerem deputatului si senatorului care ne reprezintă în Parlament să voteze în favoarea moţiunii de cenzură, astfel încât să fie regândite măsurile de combatere a crizei, să nu fie reduse la grămadă toate pensile şi salariile bugetarilor, SĂ FIE ELABORATĂ O ALTĂ STRATEGIE DE COMBATERE A CRIZEI.

Un comentariu:

Anonim spunea...

http://gabrielmutu.wordpress.com/2010/06/15/justificarea-votului-si-un-raspuns-domnului-liviu-jicman/