marți, 30 martie 2010

Din seria statul abuziv

O nouă aberaţie a apărut între intenţiile celor care ne guvernează: ANAF intenţionează să introducă în codul de procedură fiscală o prevedere prin care să primească situaţia conturilor bancare a persoanelor care au datorii la stat, ba chiar să poată opri din aceste conturi sumele datorate.
În primul rând, metoda este una care loveşte grav viaţa privată a individului, o abordare "securistică".
În al doilea rând, trecând peste principiul secretului bancar care este o necunoscută pentru autorităţile române, apar multe probleme de ordin economic:
- de exemplu, poate că datoria înregistrată de ANAF este una inexistentă, eronată, pe care eu, ca individ sau ca persoană juridică nu o recunosc, pe care am contestat-o şi aştept un verdict ş.a.m.d. Ca să nu pară că vorbesc teoretic, pot exemplifica cu sistemul de amenzi de circulaţie, care funcţionează anapoda: o amendă plătită la CEC figurează în continuare multă vreme la administraţia fiscală. Pe tema asta, mă întreb de ce sunt obligat să plătesc amenzile doar la banca numită CEC, atâta vreme cât în contractul între CEC şi administraţia fiscală nu există măcar nişte prevederi clare prin care CEC-ul să transmită automat plăţile făcute. Dar asta merită o abordare separată....
- un alt exemplu, poate că eu am nişte bani depuşi într-un depozit bancar şi sunt gata să plătesc penalităţile prevăzute de lege pentru întârziere, pentru că aştept o dobândă superioară de la acel depozit. Degeaba: statul intră cu picioarele în economisirea mea ca să îşi ia partea
Cred că ne putem gândi la multe alte situaţii anormale.
Dar elementul cel mai sugestiv care arată mentalitatea profund etatistă şi împotriva individului este discriminarea pe care această regulă o naşte între stat şi privat: dacă am datorii la un privat, atunci nu are decât să se judece cu mine, să aştepte toate termenele, să plătească avocaţi ş.a.m.d. şi poate într-un târziu îşi va recupera datoria; dacă eu am de recuperat datorii de la stat, şi mai rău - n-am decât să mă lupt cu toate instituţiile statului să pierd timpul în instanţe, şi poate să nu recuperez niciodată datoria complet (vezi sistemul de retrocedare a bunurilor naţionalizate de comunişti). În schimb dacă statul are ceva de luat de la noi, atunci, nicio problemă, ne bagă mâna în buzunar şi îşi ia partea.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Alin B. membruPNLsect.6
Este INADMISIBIL !!!
Nu poate fi lăsat să "treacă", să contribuie la ceea ce începe să pară a fi o campanie de DEZAGREGARE socială, nu numai prin discreditarea sistemelor ci şi prin promovarea unor legi proaste
Alin