sâmbătă, 13 martie 2010

Cum ar putea ieşi din tunel fondul de pensii?

Zilele trecute discutam împreună cu colegii bucureşteni din Comisia de Economie a PNL despre legea pensiilor, şi mai exact despre situaţia fondului de pensii.
Fondul pensiilor "de stat" ca să zicem aşa, este, după părerea mea, discriminat negativ în raport cu fondurile private de pensii, pilonul pensiilor facultative ş.a.m.d.. În timp ce fondurile private de pensii au posibilitatea teoretică a investirii banilor depuşi în diferite instrumente financiare, ca să scoată profit şi implicit un randament mai bun pentru beneficiari, fondul naţional de pensii strâns de la contribuabilii de azi trage din greu, cu proptele puternice de la bugetul de stat, ca să se achite faţă de actualii pensionari, şi aceştia defavorizaţi în raport cu nivelul salariului mediu.
Soluţia ar fi cred eu o strategie şi o investiţie pe termen lung, astfel ca banii celor care contribuie astăzi să fie investiţi şi nu băgaţi în plată. Problema este cum acoperi gaura pe o perioadă de timp de 10 - 20 de ani, în care să nu te foloseşti de contribuţia la fondul de pensii, iar soluţia nu poate veni decât dintr-un fond strategic al Guvernului. Un împrumut nu ar fi cea mai bună variantă, pentru că asta ar însemna dobânzi şi obligaţia de returnare la scadenţă, aşa că posibila rezolvare nu ar putea veni decât din privatizări. Privatizări făcute însă cu cap şi pe bani buni, a căror destinaţie să fie clar predefinită.
Din păcate această propunere nu este aplicabilă acum, pentru că, după cum ştim, în campania electoral ne-am bătut cu ticăloşii care vroiau să privatizeze sarea, poşta ş.a.m.d. şi i-am învins.
În tot acest timp, să aruncăm o privire ca să vedem ce se întâmplă cu bunurile protejate de Preşedinte împotriva hrăpăreţilor de privaţi: sunt fie căpuşate, fie au parte de un prost management. De exemplu Poşta, iată un articol foarte interesant apărut în ziarul Capital:
Poşta română nu face profit, deşi ar avea de unde.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Fondul de pensii s-ar redresa rapid daca noul fond pe care l-ati propus s-ar constitui prin parteneriat privat-public, adica prin aportul financiar al hotilor urmata de plata publica si chibzuita a pensiilor. Astfel s-ar creea un echilibru la fondurile infiintate anterior de PNL precum Fondul National de Dezvoltare: http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-7017013-audio-unde-dus-11-miliarde-lei-din-fondul-national-dezvoltare-deturnare-fonduri-sau-inginerie-contabila-pentru-acoperirea-deficitului-bugetar.htm si SAFI in care publicul a depus bani, si nu s-a descoperit pe unde or fi disparut.