duminică, 28 februarie 2010

O mizerie!

O mare mizerie...
Aşa văd eu decizia de înlocuire a domnilor Marius Oprea şi Dinu Zamfirescu.
În ciuda protestelor şi apelurilor venite dinspre societatea civilă, în ciuda dezminţilor date chiar de domnul Tismăneanu, pus acum în fruntea instituţiei, în ciuda activităţii de până acum a ICCCR şi INMER faţă de care nu s-au exprimat niciun fel de critici nici măcar de guvernanţi, în ciuda legitimităţii şi a cărţii de vizită a celor doi, primul ministru Emil Boc a decis să-i demită pe Marius Oprea şi Dinu Zamfirescu şi să-i numească, "pe şestache", printr-o decizie publicată în Monitorul Oficial (vezi aici) într-o zi de sâmbătă (deh, guvernanţii muncesc non-stop la programul anticriză).
Fără să aibă gurajul asumării acestei decizii într-o conferinţă de presă, Emil Boc face un gest în care ne arată o statură politică nu doar măruntă, dar şi lipsită de coloană vertebrală, de responsabilitate.
Marius Oprea şi Dinu Zamfirescu sunt membri ai PNL, dar justificarea rangului de secretar de stat nu stă în picioare, atâta vreme cât PDL, Emil Boc şi Traian Băsescu nu au văzut nicio incompatibilitate politică sau doctrinară cu cei doi ăn anul 2009, atunci cînd alergau după voturi şi se luptau cu stihiile comuniste.
Cred că de data asta trebuie să facem ceva mai mult decât să ne limităm la nişte proteste risipite, la petiţii de care pe guvernanţi nu îi doare nici măcar în cot (totuşi felicit pe cei care au avut astfel de iniţiative şi le susţin întru totul), pentru că pentru a străpunge stratul gros de nesimţire este nevoie de gesturi sufiecient de ascuţite şi de puernice.
Vă recomand un interviu recent cu Marius Oprea pe această temă.
Vă reamintesc că puteţi semna o petiţie de susţinere a lui Marius Oprea în fruntea IICCMER aici.

congresul unui partid

Astăzi se desfăşoară congresul unui partid care are şi câţiva parlamentari, ocazie cu care şi-a ales şi noul preşedinte, deci aparent ăsta ar fi subiectul politic al zilei, despre care să scriu. Dar, de fapt, nu e...

sâmbătă, 27 februarie 2010

Teatru şi politică

Zilele trecute citisem un interviu pe care l-am găsit deosebit de captivat, acordat de regizorul Alexander Hausvater ziarului Adevărul. În interviu, domnia sa nu vorbeşte doar despre teatru, vorbeşte despre societatea românească, despre politică, despre creaţie în România şi în alte ţări, despre coagularea actulului cultural şi despre rolul acestuia pentru societatea noastră.
Iată câteva pasaje selectate de mine, recomand însă varianta integrală a interviului:
"- Ce momente marcante din 2009 au forţa de a genera un spectacol în 2010?
- Mi se pare foarte important că Obama şi-a început mandatul. Asta a schimbat foarte multe lucruri. Eu n-aş putea să mai fac acum „Othello" fără să iau în consideraţie accesul primului om de culoare la preşedinţia Statelor Unite (care poate revine la rădăcinile lui genetice în caz de gelozie...). Aşa că lucrurile politice mi se par deosebit de importante. Apoi, România anului 2009 a fost o Românie la alegeri, fragmentată, despărţită, scandalizată şi reflexia acestei politici în cultură se observă, pentru că a trecut prea mult timp în care nu am văzut modele morale. Iar teatrul nu îşi mai identifică eroii în societate."

"- Ce idei mai merită promovate în teatrul de azi? Pentru ce mai militaţi ca regizor?
- Teatrul este un fenomen politic, aşa că temele politice sunt o necesitate teribilă. Din păcate, teatrul românesc nu abordează destul aceste teme politice, legătura de putere între un individ şi altul, între societate şi stat. Aş vrea să văd pe scenă o reacţie la 2009, la alegeri, la cine conduce ţara, la cine nu o conduce.(...)

- De ce nu avem cotidianul românesc la teatru?
- Creatorul român evită subiecte româneşti. Este o greşeală monumentală să credem că nu avem scriitori sau nu vom avea niciodată. Avem, numai că nu ştim să-i găsim şi să-i dezvoltăm. Scriitorii nu sunt numai cei care poate învaţă ceva la şcoală, ci aceia care scriu după ore, după birou. Kafka scria numai după ce termina la bancă şi ştii prea bine că Cehov era medic. Pe cel mai mare scriitor în viaţă cu care am lucrat l-am găsit într-o închisoare în Canada. Evident, toate subiectele lui erau legate de închisoare. Noi trebuie să facem un efort de a căuta şi de a găsi un autor."

"Pierderea credinţei în secolul XXI. Suntem divizaţi şi trăim într-o societate pluralistă, în care în cel mai bun caz suntem loiali familiei, fideli unui partid sau unei echipe de fotbal, dar nu unei idei."
Interviul integral aici.

vineri, 26 februarie 2010

O iniţiativă care merită şi semnătura dumneavoastră

Mă alătur şi eu unei iniţiative lăudabile şi necesare, o reacţie a societăţii civile, aşa cum din păcate se întâmplă tot mai rar în ultima vreme.
Este vorba despre o iniţiativă pentru continuarea activităţii a două insituţii, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România şi Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, între timp fuzionate, respectiv pentru rămânerea în fruntea acestora a lui Marius Oprea.
Aici găsiţi textul protestului lansat astăzi.


Şi pentru că tot mă aflu într-o perioadă a mea petiţionară (ştiţi dumneavoastră, am lansat nişte propuneri pentru statutul PNL aici), susţin din toată inima Petiţia de sustinere a lui Marius Oprea in fruntea IICCMER, o cauză pentru care merită să ne luptăm fiecare dintre noi aşa cum putem mai bine!
Eu am semnat şi sper să vă conving şi pe dumneavoastră să o faceţi.

miercuri, 24 februarie 2010

ICR face şi lucruri bune

Chiar dacă ieri am lansat o petiţie (vezi aici) cu câteva propuneri pentru viitorul Statut al PNL, pe care eu le consider foarte importante, şi fără să uităm de asta (între timp încercăm să construim şi o platformă de dezbatere pe facebook aici), astăzi mergem mai departe pentru că n-aş vrea ca blogul să rămână încremenit doar ca să adun mai mulţi semnatari la petiţie (n-a, că am scăpat o aroganţă!).
Dar şi pentru că nu pot trece cu vederea peste un eveniment interesant, cu atât mai mult cu cât am ales ca motto la blogul meu un citat din personajul principal al acestei manifestări:

Institutul Cultural Român organizează joi, 25 februarie, ora 18.00, organizează întâlnirea cu tema "Vocile lui Petre Ţuţea". La sediul din Aleea Alexandru, nr. 38, Bucureşti va avea loc o dezbatere, lansarea celui de-al doilea număr al revistei Academia de Poezie, dar şi un recital. Spre marea mea tristeţe nu voi putea ajunge la ora respectivă din motive obiective, dar sunt sigur că dacă veţi participa la eveniment nu veţi regreta.


marți, 23 februarie 2010

Apelul unor tineri liberali

Am aflat ieri după şedinţa BPC al PNL despre intenţia domnului Preşedinte Crin Antonescu de a prezenta o platformă, o moţiune cu viziunea domniei sale despre dezvoltarea PNL, dar şi cu propuneri concrete privind Statutul PNL. Aceasta ar urma să fie supusă analizei şi discuţiilor în cadrul PNL.
De aceea, împreună cu câţiva colegi am lansat o iniţiativă, în primul rând spre dezbatere, cu câteva propuneri privind Statutul PNL ce urmează să fie aprobat de Congresul din martie anul acesta. Sperăm să găsim susţinători, colegi care au aceleaşi convingeri ca şi noi, dar mai ales să fie un punct de plecare pentru identificarea celor mai bune formule.
Textul apelului îl găsiţi aici, iar dacă doriţi să susţineţi aceste propuneri puteţi semna petiţia aici.

Pe scurt, propunem:
1. Alegerea în sistem uninominal real (şi nu plurinominal cum s-a întâmplat la Congresul din 2009) a conducerii centrale a PNL
2. Includerea Preşedintelui TNL, ales uninominal de tineri, ca membru cu drepturi depline în Biroul Politic Central al PNL
3. O discuţie amplă în partid pentru ca în viitor să avem un sistem de alegeri preliminarii deschis pentru toţi cetăţenii pentru desemnare a candidaţilor pentru Parlament şi alegerea Preşedintelui PNL de către toţi membrii partidului.

Dar, pentru a afla exact despre ce este vorba, vă invit să citiţi textul complet al Apelului. Sperăm să găsim susţinere, dar şi deschidere pentru propunerile noastre.

luni, 22 februarie 2010

Petre Ţuţea despre Mihai I

"Regele Mihai I de Hohenzollern a izbit neamul nemţesc de la Baltica la Creta într-o noapte şi a salvat poporul român de la dezastru. Mihai, regele românilor, a pus pumnul în balanţa forţelor, înclinând-o în lagărul democraţiilor, într-un moment în care nu se ştia încotro înclină, nici în senatul francez, nici în cel american. Că am redus războiul cu un an, pentru ca Hitler să nu facă arme speciale, că-n Anglia nu mai rămâneau atunci decât iepurii din vizuini..."

duminică, 21 februarie 2010

Concluzia lui Ion Iliescu

Care e concluzia discursului (de după-amiază) ţinut de Ion Iliescu la Congresul PSD?
A fost savuros, a punctat slăbiciunile partidului, a fost amuzant, chiar şi pentru mine care nu îl simpatizez deloc, a fost expresiv. Singurul defect este că, după ce a subliniat toate defectele partidului său, ca fapte domnul Iliescu a anunţat că rămâne în partid, deci îl girează, dar nu vrea să se mai implice în conducerea executivă. Din păcate, similar a procedat Ion Iliescu nu doar acum, când are scuza vârstei, ci şi mulţi ani mai devreme, când a fost moralist, dar a patronat "sistemul ticăloşit".
Senzaţia mea a fost că ascult un discurs de tipul "Ruşine, Dinu Patriciu!"

sâmbătă, 20 februarie 2010

Ponta va fi noul preşedinte al PSD

Acesta este pronosticul meu. Sunt aproape convins încă din primele minute ale Congresului că Victor Ponta va produce surpiza şi îl va învinge pe Geoană.
La ora asta nu are rost să intrăm în analize prea ample privind culisele PSD, pentru că în câteva ore vom cunoaşte rezultatele Congresului lor.
Ceea ce cred însă este că Mircea Geoană ar fi fost pentru celelalte partide, deci şi pentru PNL, preşedintele PSD care ar fi păstorit mediocru în continuare peste cloaca din PSD care a ieşit la iveală în aceste zile.
Victor Ponta este un lider cu personalitate mai conturată decât Geoană, mai ambiţios şi mai îndrăzneţ, nu ştiu dacă va putea gestiona toate grupurile psd-iste, dar cred că şi dacă vor avea pierderi, PSD ar putea avea şansa să fie mai flexibil şi mai viu, aşa că noi, liberalii, nu mai putem doar sta să aşteptăm creşterea în opoziţie de pe urma prăbuşirii PSD, va trebui să avem strategii concrete de dezvoltare, obiective asumate şi urmărite şi proiecte imediate.

Când dreapta e strâmbă...

Când dreapta e strâmbă şi schimonosită, bagă mâna în buzunarul alocaţiei copiilor ca să le fure alocaţia.
O fi măsură de criză, de economie la buget sau poate de încurajare a economiei private... nu ştim, dar am aflat că Guvernul condus de PDL, partidul de dreapta, vrea să elimine alocaţiile pentru copii care provind din familii bogate... câţi or fi aceştia în viziunea guvernaţilor e greu de spus. Iar asta să se facă eventual prin unificarea sumelor acordate pentru copii pe diferite criterii sociale, deci practic prin transformarea unui drept (alocaţia) într-un ajutor social de stat. Să fie asta o măsură de dreapta?
Eu cred că nu. Pe lângă o discrimare (care nu e pozitivă, pentru că nu primesc cei nevoiaşi ceva în plus, ci li se taie celor care au), o astfel de măsură aplicată nu ar putea avea decât efecte negative: ar descuraja creşterea copiilor "cu posibilităţi", în schimb ar încuraja natalitatea în familiile de săraci-lipiţi, eventual ca sursă de venit pentru părinţi. Vom reduce astfel sărăcia în rândul copiilor? Dimpotrivă, copii proveniţi din familii sărace vor fi mai mulţi.
Dar nu-i nimic, după ce copii din familii înstărite îşi vor pierde dreptul la alocaţie, când vor ajunge la şcoală vor trebui să tragă din greu ca să fie făcuţi pionieri, apoi nu vor fi acceptaţi în OTPDL... pardon UTC, apoi vor trebui să se orienteze ca să obţină un job pentru că nu vor fi acceptaţi oriunde din cauza dosarului şi originii nesănătoase. Şi astfel vom construi o generaţie nouă, de drepta pură.
Măsură în sine, chiar dacă loveşte în dreptul copiilor, este probabil puţin semnificativă pentru bugetul de stat, dar e foarte grăitoare, acum, în plină dezbatere şi rebranduire doctrinară, pentru viziunea de dreapta a PDL.
Cât despre PSD.... numai de bine!

joi, 18 februarie 2010

Proba la BAC sau atestat ca vorbim româneşte?

La reuniunea de ieri a Comisiei de Educaţie a PNL Bucureşti am discutat mai multe probleme, în special legat de arhitectura viitoarei legi a educaţiei, a cărei formă este încă o necunoscută pentru piublicul larg, dar am discutat şi anumite probleme punctuale. Despre una dintre ele, care este de actualitate, aş vrea să vă vorbesc astăzi.
Chiar în această săptămâna s-a desfăsurat proba de competenţe lingvistice în limba română. Este prima dată când există această probă sub această denumire, dar de fapt este vorba despre o transformare a vechii probe orale de limba şi literatura română de la BAC-ul de "pe vremuri".
Vă redau în continuare un punct de vedere sintetic pe aceast subiect propus Comisiei de Educaţie de doamna director Florentina Gaspar:
"Consideram ca sustinerea probei pentru stabilirea nivelului de competente lingvistice de comunicare orala in limba romana din cadrul Examenului de Bacalaureat nu este necesara din mai multe motive:
- Exista o proba scrisa penrtu disciplina Limba si Literatura Romana;
- Este de presupus ca un absolvent de liceu isi cunoaste propria limba. Programa dupa care se face predarea acestei discipline implica obtinerea de deprinderi cu un grad mult mai mare de dificultate decat utilizarea propriu-zisa a limbii materne.Elevii studiaza opere literare complexe, fac analize literare, etc.
- Certificatul obtinut in urma acestei probe atesta ca posesorul este un vorbitor mai mult sau mai putin experimentat al limbii romane, deci este total inutil unui cetatean al Romaniei.

Chiar daca aceasta proba ar fi parte din Examenul de bacalaureat , formatul ei trebuie reconsiderat.
Evident ca forma de evaluare din anii precedenti nu este utila deoarece, ea se suprapune in mare masura cu proba scrisa la limba si literatura romana.Formatul actual de ,, evaluare pe parcurs”, nu corespunde acestui concept care presupune evaluarea continua a candidatului prin varii forme specifice.
Absolventii sustin proba cu profesorul pe care l-au avut la clasa , profesor care are deja o opinie formata despre fiecare candidat.Informatiile retinute de el de-a lungul timpului sunt evident mai importante decat prestatia punctuala a elevului in data probei.
Itemii urmariti ,pe de alta parte, nu sunt specifici unor elevi de liceu. Biletele difera intre ele doar prin caracteristici cantitative, unele texte fiind excesiv de sofisticate, iar altele pur ingenue. Bariera intre cele trei calificative ce pot fi obtinute este foarte vaga. De exemplu, criteriul 5 presupune ,,utilizarea corecta a limbii literare” pentru calificativul,, mediu”, ”utilizarea corecta si adecvata a limbii literare”, pentru ,,avansat” si ,,utilizarea corecta , adecvata si nuantata” pentru ,,experimental”.
De altfel, nivelul minimal este considerat a fi ,,utilizator mediu”, deci se porneste totusi de la ideea ca absolventii care participa la Examenul de Bacalaureat cunosc limba in care a avut loc comunicarea profesor-elev in timpul scolarizarii lor.
Care este deci scopul acestei probe care, ca de altfel si celelalte, presupune o logistica supradimensionata si greoaie, generatoare de eforturi materiale considerabile?"


În opinia mea de observator din afara sistemului, dublarea examinării aceloraşi competenţe - de literatură română - prin proba scrisă şi orală, în varianta în care şi eu am susţinut acest examen nu era necesară, mai ales că proba orală era de o dificultate şi exigenţă mai redusă decât cea scrisă. Aşadar o modificare aici este explicabilă. Nu este explicabilă însă soluţia găsită.
Dacă tot vorbim de simplificare, de materii şi examene stufoase, de ce trebuia proba transformată şi nu scoasă de tot? Poate că pregătirea liceenilor pentru comunicare este utilă, dar nu putem testa şi examina ceva care nu se studiază de către cei examinaţi în ciclul de învăţământ respectiv. Mai mult decât atât, pe lângă absenţa din programa elevilor care anul acesta dau BAC-ul a unei materii privind abilităţile de comunicare, în liceu nu se studiază nici gramatica, deci elevii au noţiunile dobândite până în clasa a VIII-a. Cum putem avea competenţe de comunicare fără să fi studiat nici gramatică, nici comunicare? Răspunsul există şi e la îndemână, şi anume că pentru cei care limba română este limbă maternă aceste competenţe sunt evidente şi au fost obţinute anterior liceului, dar de ce trebuie atunci să existe această probă? Astea sunt nedumeririle mele, poate greşesc, aşa că aştept şi părerile dumneavoasră pe această temă.

marți, 16 februarie 2010

Proiectul anunţat... în întârziere

La începutul săptămânii trecute, reprezentanţii Ministerului Educaţiei ne anunţau că în câteva zile, maxim o săptămână vor lansa în dezbatere publică noul proiect de lege a învăţământului. După ce acelaşi premier, Emil Boc, şi-a asumat răspunderea pe o formulă prezentată de Ecaterina Andronescu, iar unele prevederi ale acelei legi au fost declarate neconstituţionale, acum noul ministru al educaţiei vrea un proiect total refăcut şi diferit pe care să-l lanseze în dezbatere publică, deşi acest pas ar trebui asumat şi de premierul care a promovat varianta Andronescu toamna trecută. Peste toate acestea, Emil Boc a mai deţinut şi interimatul la Educaţiei.
În fine, săptămâna a trecut, proiectul n-a apărut nici ca schiţă, aşteptăm în continuare.
Până atunci, împreună cu colegii din Comisia de Educaţie a PNL Bucureşti, vom încerca să venim cu soluţiile noastre alternative fără să mai aşteptăm ideile nestatornice ale guvernanţilor din educaţie. În această după-amiază vom avea o nouă reuniune a Comisiei în care vom încerca să ne stabilim agenda în funcţie de problemele din învăţământ şi mai puţin după iniţiativele guvernului.

luni, 15 februarie 2010

Manifestul comunist

Petre Ţuţea despre Manifestul comunist:
Manifestul comunist e evanghelia roşie a comunismului. Chiar unul din autori îl numeşte „evanghelia” lor: aşa evanghelie la aşa autori. E cea mai crâncenă manifestare umană din câte am citit. Nu-i interesează pe Marx şi Engels decât distrugerea legică a burgheziei în istorie, nimicirea unei clase, chiar dacă în burghezie un muncitor calificat de la uzinele Ford are salariu cât un secretar de stat sovietic. Da’ n-are importanţă. Să piară burghezia! Ăsta e tot conţinutul Manifestului.

sâmbătă, 13 februarie 2010

„Suntem conduşi de circa 10.000 de ticăloşi”

Continuând subiectul deschis ieri, despre condamnarea comunismului şi actualitatea sau nu a temei, azi aş vrea să fac referire la un interviu pentru Adevărul de domnul Marius Oprea.
E un semn bun că activitatea sa importantă, consecventă şi cu rezultate de la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului a început să fie mai mult urmărită de media, păcat însă că prilejul este zvonul privind schimbarea domnisie sale din fruntea instituţiei pe care a înfiinţat-o (în condiţiile în care deja s-a produs comasarea acesteia cu Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc).
Interviul este unul amplu, iar Marius Oprea pune în lumină mai multe din problemele cu care se luptă sau pe care încearcă să le scoată la lumină. Am ales totuşi două pasaje în care pot spune că îmi regăsesc propriile convingeri în proporţie de 100%:
"Atunci, de ce credeţi că sunt atât de numeroase vocile care evacuează chestiunea crimelor comunismului într-un registru minor? E o acţiune concertată?
Dacă ne uităm în Parlamentul României, în momentul de faţă, vom vedea acolo nu neapărat foşti membri marcanţi ai elitei comuniste, dar o largă majoritate de foşti membri ai Partidului Comunist. De pildă, am avut supriza în vremea Guvernului Năstase, luând de pe internet C.V.-urile celor din echipa guvernamentală, să constatăm că mai mult de jumătate din membri guvernului îşi începeau C.V.-ul din 1990.
De parcă erau adolescenţi. Asta pentru că există o anumită jenă de a discuta deschis despre ceea ce s-a petrecut înainte. Şi ei tot spun: „Eh, acum e criză, avem probleme, trebuie să privim către viitor, nu către trecut!" Da, dar acest trecut e apăsător! Atât timp cât nu facem această minimă operaţiune de exorcizare a acestui trecut, el ne va apăsa în continuare. Şi povara lui o vom duce cu noi
."

(...) referitor la CNSAS:
"Iuda este mai hulit decât cei care L-au judecat pe Iisus. Acest reflex creştin face ca şi în situaţia noastră, de pildă la CNSAS, atenţia opiniei publice să fie focalizată pe turnători şi mai puţin pe aceia care i-au pus să toarne. Aici cred că ar trebui modificată filosofia de acţiune a CNSAS. Am discutat asta în repatate rânduri cu ei şi legea le dă această posibilitate. Ar trebui să se concentreze în special pe fosta Securitate.
Au liste cu mii de ofiţeri de Securitate. De ce nu dau publicităţii aceste liste? În Germania s-a făcut acest lucru, în Polonia la fel. Nu să-i supună oprobiului public şi nici să dea date cu caracter personal. Să le dea numele şi locul unde au lucrat. Să ştiu şi eu dacă vecinul meu a fost securist sau nu. Eu, dacă aş avea aceste liste, mâine le-aş da drumul
."

Vă recomand interviul complet.

vineri, 12 februarie 2010

Opinie pertinentă despre condamnarea comunismului

Cred că subiectul condamnării comunismului, despărţirii definitive de acele vremuri şi de cei care le-au creat şi condus rămâne unul important, asta în ciuda unor comentarii maliţioase pe tema asta. Nu cred că lucrurile merg prost pentru că oamenii ar fi ales "lupta cu comuniştii, cu mineriadele etc." în locul soluţiilor anti-criză, a pensiilor ş.a.m.d.. Dimpotrivă, dacă am fi urmat coerent un drum prin care să ne despărţin de acest trecut, sunt sigur că am fi avut şi pensii mai corecte, şi corupţie mai puţină şi competenţe mai multe şi in mediul privat, dar mai ales în sectorul public. În schimb, pe timpul lui Băsescu România a condamnat comunismul doar din vorbe, n-a reuşit să iasă de sub influenţa securiştilor sau a secretarilor de partid, nu a reuşit să aibă o lege a lustraţiei, a dus în derizoriu activitatea CNSAS, a menţinut privilegiile susţinătorilor regimului, dar nu a reuşit să facă reparaţii pentru victimele acestuia (deţinuţi politici, proprietari deposedaţi de bunuri etc.).
Voi reveni pe tema asta în zilele următoare, dar pentru început, vă recomand un editorial al lui Andrei Pleşu pe care-l găsesc corect:
Condamnarea comunismului

miercuri, 10 februarie 2010

Alţii au probleme chiar şi în absenţa zăpezii

Uite că nu numai noi avem probleme cu accesul la utilităţi. În timp ce autorităţile române se luptă cu mutarea zăpezii şi construcţia de cazemate la marginea drumurilor, cea mai înaltă clădire din lume s-a închis pentru că are probleme în alimentarea cu energie electrică.
Dacă ne aducem aminte de penele de curent din centrul capitalei, înseamnă că ne apropiem de simbolurile modernităţii şi ale bogaţiei mondiale.

marți, 9 februarie 2010

Despre ce merita să vorbim astăzi

Mi-am găsit ceva timp să scriu un articol pe blog supă o zi de pauză, şi mă întrebam ce subiect ar trebui să tratez:
- să scriu despre inzăpezire şi deszăprezire? Nu, pentru că e prea bătătorită zăpada de vorbe şi emisiuni televizate şi îmi este suficient să mă gândesc la întoarcerea prin nămeţi spre casă din seara asta, îcât să nu-mi doresc să vorbsc despre asta
- să scriu despre politică, subiectul preferat de comentarii pe acest blog? Am intrat pe site-ul realităţii şi am observat, într-o secţiune de pe prima pagină un top cu personajele politice cele mai prezente în ştiri - pe locul întâi, Marian Vanghelie. Deci nu...
- să vorbesc despre situaţia din educaţie? Poate că s-ar merita, dar dacă aş menţiona reuşita de azi a sindicatelor privind mărirea procentuală "intre 2-15%" a salarilor pentru 30.000 de dascăli în condiţiile în care 15.000 vor fi disponibilizaţi, deci li se reduc salariile 100%, ar părea că sunt ironic, iar subiectul e prea serios pentru asta. Aflaţi mai multe aici.
- să reiau semnalele de alarmă despre nesimţirea unora? Oricum nu prea se sinchiseşte nimeni. Salut totuşi pe acestă cale reportajul celor de la Inpolitics referitor la ceea ce NU face Crucea Roşie de când se află sub papucul Mihaelei Geoană. Poate dacă reacţiile mass-media ar fi ceva mai prezente pe această temă, am avea o şansă de reintrare în normalitate...
Despre toate astea nu ştiu ce aş putea scrie azi.
Aşa că o să vă redau o ştire scurtă, pe care am aflat-o şi eu dintr-un colţ de pagină:
Lucian Pintilie a mai luat un premiu. De data asta ca sciitor. Este vorba de Premiul pentru cea mai bună carte străină despre cinema şi i-a fost acordat de către Sindicatul criticilor de film francezi. Ştirea completă o puteţi găsi aici. Poate merită să vorbim şi despre asta, ce credeţi?

duminică, 7 februarie 2010

Petre Ţuţea despre Luciditate

"Luciditatea este o limpezire a spiritului nimicitoare. Când eşti lucid, eşti în faţa cimitirului. A fi lucid înseamnă a-ţi da seama perfect de limitele şi neputinţele tale. Luciditatea e o categorie dizolvantă. În măsura în care Dumnezeu trebuie primit, şi nu înţeles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate." (Petre Ţuţea)

Update - Ne vedem la Gală...dar peste 3 săptămâni

Se pare că dacă obstacolele politice nu ne-au putut opri până acum, condiţiile meteorologige au dus la amânarea evenimentului din seara asta - Gala TNL.
Aşa că ne vom întâlni la gala anuală, cu siguranţă, doar că va fi o amânare de vreo 3 săptămâni, până pe 27 februarie (când sunt sigur că va fi deja primăvară :D)

Ne vedem la Gală

În această seară (de duminică, 7 februarie), de la ora 17.00 are loc la Palatul Parlamentului un eveniment care deja a intrat în tradiţia tinerilor liberali: Gala TNL.
Nu vă spun mai multe cu ocazia asta ca sp nu stricăm eventualele surprize, poate că unii dintre cititori vor fi prezenţi la eveniment, dar vom reveni după ce aflăm laureaţii.
Ceea vreau să vă spun totuşi este că un eveniment care a intrat în tradiţie depăşind cincinalul deja este o reuşită în sine pentru o organizaţie de tineret, cu conduceri care se schimbă des şi cu generaţii care vin şi pleacă, cu resurse limitate şi având ca motivaţie principală entuziasmul.
TNL a confirmat ca organizaţie de puternică şi de sine-stătătoare, a confirmat că este o instituţie coerentă.

sâmbătă, 6 februarie 2010

Strategul politic Dan Voiculescu - turnător şi nu numai

Curtea de Apel Bucureşti a decis ieri că Dan Voiculescu a colaborat cu fosta Securitate.
Cred că din perspectivă politică, ştirea este una importantă, chiar dacă legăturile lui Dan Voiculescu cu Securitatea erau deja cunoscute şi doar nişte detalii juridice ar fi putut împiedica acest verdict. Nu este importantă pentru că ar dezlega vreun mister, ci este importantă pentru că este un pas firav înainte pentru restabilirea unui echilibru în rândul celor care au primit eticheta de colaborator de la CNSAS. Pentru mine este evident (pe bază de argumente, nu de impresie artistică) faptul că Dan Voiculescu se încadrează într-o măsură mult mai mare la categoria poliţie politică în comparaţie cu alţi "deconpiraţi" care însă nu au avut nici tupeul, nici resursele juridice ale lui Dan Voiculescu ca să conteste decizia CNSAS.
"Probele" împotriva contestaţiei depuse de Dan Voiculescu au venit chiar din partea unor rude. Citez din articolul pe această temă din Gândul (aici puteţi accesa aticolul complet):
O altă verişoară a lui Dan Voiculescu, Mikaela Kallbery, a făcut cerere de intervenţie împotriva lui Dan Voiculescu. Mikaela Kallbery este sora Paraschivei Silaghi, iar cererea de a fi parte în proces, împreună cu soţul ei, a fost admisă. Potrivit cererii de intervenţie, Mikaela Kallbery susţinea că Dan Voiculescu, prin legăturile sale cu Securitatea, a afectat întreaga familie, arătând că din cauza acestuia au fost arestaţi părinţii ei, după ce au fost prinşi că deţineau în casă o bancnotă străină deteriorată.
Mai mult, încetarea statutului de colaborator în acte cu Securitatea nu s-a făcut pentru că aşa ar fi dorit domnul Voiculescu, ci pentru că, pentru rezultatele deosebite, a fost promovat:
"la data de 27.01.1974 se propune abandonarea informatorului Felix, motivată de primirea în PCR la data de 15.01.1974 şi de faptul că la data respectivă, Directiva a III-a nu avea ca obiectiv concret pe lângă care să poată fi dirijat".
Adică a fost promovat de la turnător la membru de partid, şi, aşa cum este cunoscut, Partidul conducea Securitatea (între noi fie vorba, acest fapt este cunoscut, dar nu rezultă din cadrul nostru legislativ actual în care avem o instituţie care anchetează turnătorii, dar nu avem nicio sancţiune pentru cei care le dădeau ordine: secretari de partid, activişti comunişti ş.a.m.d.).
Mai multe despre verdictul dat ieri aflaţi aici.

joi, 4 februarie 2010

Ştefan Iordache - aniversare post-mortem

Pe 3 februarie 1941 s-a născut actorul Ştefan Iordache. Ieri ar fi împlinit 69 de ani. Cred că ar fi bine să marcăm mai amplu şi mai adesea aniversările marilor noastre personalităţi, decât comemorările, aşa că am ales două fragmente cienmatografice cu Ştefan Iordache în prim-plan, la debut şi spre final de carieră:

miercuri, 3 februarie 2010

De azi sunt Scriitor Superior

Am primit un premiu foarte onorant pentru mine ca blogger de la Atitudini. Îi mulţumesc frumos, cu atât mai mult cu cât pentru Perspective e foarte nimerit să fie remarcate de cei cu Atitudini. Aşa că de astăzi mă pot numi Scriitor Superior (S.S.).
De fapt, premiul constă în recunoaşterea oferită de la un blogger la altul, pentru că acest premiu se acordă de către fiecare laureat la rândul său altor cinci bloggeri, iar prestigiul e generat printre altele chiar de faptul că acest lanţ se menţine de mai mulţi ani şi a trecut deja graniţele mai multor ţări. Totul a pornit de aici, de la The Scholastic Scribe.
Regulile sunt simple:
1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie să dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali;
2. Fiecare S.S. trebuie să îşi creeze o legătură pe net la blogul (şi autorul blogger prieten) de la care el a primit premiul;
3. Fiecare S.S. trebuie să îşi prezinte premiul pe blog şi să adauge un link la acest post, care explică ce este cu premiul;
4. Fiecare S.S. care a câştigat premiul este rugat să viziteze acest post şi să îşi adauge numele la Mr. Linky List astfel încât să existe o evidentă a fiecărui ins premiat;
5. Fiecare S.S. trebuie să posteze aceste reguli pe blogul lui.

Acestea fiind spuse, acum îmi revine mie bucuria să desemnez cinci scriitori de blog pe care îi apreciez şi care sper să primească nominalizarea mea:
Lilick-auftakt, pentru activitatea constantă pe blog, scrierile interesante şi convingerea opiniilor.
Mihai Mălaimare, pentru comentariile despre politica romanească, în care trădează un talent scriitoricesc cu mult peste nivelul personajelor analizate sau al vremurilor politice pe care le trăim cu toţii.
Aura Matei, pentru un blog foarte citit şi cu comentarii pertinente, şi ca un premiu de încurajare ca să reia postările cu o frecvenţă mai mare.
Eduard Heltianu, ca să extindem legăturile virtuale şi cu banatul liberal.
Dragoş Dincă, pentru un adevărat profesionist al administraţiei; urmărim cu atît mai mult acum ce se va întâmpla la sectorul doi, unde e zvon de anticipate.

Mulţumiri, promitem să ne menţinem măcar unde am ajuns până acum.

luni, 1 februarie 2010

Beneficiile sistemului uninominal se opresc la graniţa politicii lui Hrebenciuc

Pentru că tot e la modă şi a fost relansată discuţia despre sistemul nostru uninominal şi neajunsurile lui, voi face câteva comentarii pe această temă, că de, tot ne face mai şi domnul Hrebenciuc agenda publică.
Personal cred că sistemul actual, aşa cum a fost legiferat în 2008 (uninominal proporţional), chiar dacă poate avea unele slăbiciuni, este un pas înainte.
Dezavantajele imputate acestuia, la o analiză mai atentă şi mai sinceră, nu provind în principal din cauza sistemului, ci din cauza modului cum a fost aplicat. Dacă am avut colegii desenate preferenţial pentru unul sau altul, fie prin preferinţele electorale predominante în favoarea unui partid, fie prin dimensiuni de la simplu la dublu de la un colegiu la altul din aceeaşi unitate administrativ teritorială, nu înseamnă că sistemul e prost. Iar dacă apoi pe colegiile "eligibile" au fost propuşi de partide aceeaşi candidaţi nedoriţi de public, care au ajuns şi în Parlament, nu e vina oamenilor şi nici a sistemului.
Înţelegerile interpartinice despre care vorbeşte domnul Hrebenciuc, dar şi mulţi alţii, au avantajat oameni din fiecare partid, şi nu au schimbat numărul final de locuri, de mandate obţinut de fiecare partid. Aşa că nici PNL nici vreun alt partid nu a avut de câştigat în urma acestor jocuri de culise, cel mult cei care le-au făcut personal, cum ar fi domnia sa.
Personal cred că, dacă am vrea să vedem efecte mai bune ale aplicării acestui sistem în ceea ce înseamnă selecţia parlamentarilor, se pot aplică două măsuri foarte simple şi care nu presupun modificarea sistemului:
- colegii egale, fără diferenţe de mii sau zeci de mii de electori de la unul la altul din acelaşi judeţ sau sector
- sistem transparent şi deschis de nominalizare a candidaţilor de către partide, probabil prin alegeri preliminarii la care să voteze oricare cetăţean rezident care doreşte, pentru desemnarea competitorilor uninominali
Dacă vom avea aceste două precondiţii, putem găsi avantajele chiar şi ale acestui criticat sistem. Despre pierzătorii de pe locul 1 vom putea spune că, deşi au fost pe acest loc, sunt sub media de încredere al partidului lor şi nu le vom mai plânge de milă, iar câştigătorii de pe locul 2 sau 3 vor fi fruntaşii partidelor lor la acelaşi capitol, dar asta doar dacă competiţia este echilibrată şi împărţeala de bună-credinţă.