duminică, 31 ianuarie 2010

Reforma partidului dăunează grav sănătăţii

Nu pot rămâne nepăsător la ştirile privind activitatea reprezentanţilor comunităţii noastre, fie că e vorba de administraţia locală, Parlament sau executiv, aşa că vă semnalez că reprezentantul nostru (al bucureştenilor care locuiesc în zona Crângaşi-Giuleşti-Regie) în Parlament, domnul deputat Dănuţ Liga este preocupat şi de reeforma din partidul său PDL, pe lângă activitatea legislativă prodigioasă despre care nu am aflat mai nimic.
Astfel, domnul deputat a fost prezent alături de colegii domniei sale la reuniunea de la Braşov, dar, fiind în perioada de recuperări după sărbători, precum sportivii de performanţă, a ajuns mai greu la şedinţe şi s-a concentrat pe refacerea organismului la saună sau prin alte procedee. Atât de mult pare că s-a dedicat respectivelor activităţi de relaxare, încât a avut nevoie de intervenţia ambulanţei braşovene. Aflaţi mai multe de aici.

Niciun comentariu: