marți, 29 decembrie 2009

Protocol local cu efecte naţionale

Pentru că e subiectul politic al momentului şi pentru că am primit şi o întrebare în acest sens, voi exprima câteva opinii legate de protocolul PSD-PNL făcut public cu ocazia depunerii candidaturilor pentru Colegiul 1 Bucureşti.
Pe scurt, personal nu este o decizie pe care să o împărtăşesc ca fiind o idee bună, dimpotrivă. Deşi, ca în mai toate cazurile se pot găsi argumente pro şi contra, mi se pare că balanţa înclină mai degrabă pe minus.
În primul rând este important de menţionat că, din fericire, acordul este doar la nivelul Municipiului Bucureşti, nu este vorba despre un protocol la nivel naţional.
Prima problemă, din perspectivă generală, democratică, nu din perspectiva interesului de partid, ideea în sine mi se pare o limitare a opţiunii democratice. Mai ales în contextul în care, cu ocazia respingerii candidaturii lui Remus Cernea (recunosc, nu ştiam anterior), am aflat despre o prevedere stupidă a legii, conform căreia nu pot candida la alegeri anticipate în colegiu reprezentanţi ai partidelor neparlamentare, un astfel de principiu (prin care un partid nu-şi desemnează candidat), duce la situaţia că avem de ales, într-un loc ca Bucureştiul, doar dintre două opţiuni. Ceea ce este exact împotriva idei susţinute de PNL de diversitate, de reprezentare proporţională, împotriva bipartidismului.
Din perspectivă de partid, există câteva întrebări la care eu nu am găsit un răspuns, dar nu sunt întrebări retorice, deci dacă cineva are posibile răspunsuri este invitat să contribuie.
Este normal ca la nivel local să existe protocoale între partide, este chiar benefic, dar de asemenea mi se pare normal ca aceste protocoale să se refere la atribuţii ale filialelor locale şi să nu depăşească aceste competenţe. Acum în Bucureşti PNL a obţinut rezultate bune, dar nu cu multă vreme în urmă, la alegerile locale, am fost sub media naţională, prin urmare fiecare candidat a avut nevoie de aprobarea conducerii centrale. Ce facem în situaţia asta, a vacantării unui colegiu deţinut de PSD? Când Biroul Central va vrea să îşi exercite atribuţia statutară, i se va spune că nu se poate din cauza unui protocol la nivel local?
O altă întrebare este vorba de competiţia în sine din Colegiul nr. 1. Eu estimez că, fiind vorba de Bucureşti şi fiind vorba despre nişte alegeri imediat după prezidenţiale, opţiunea alegătorilor se va face politic (pro sau anti-băsescian), eventual cu o mică parte care vor opta să voteze fie împotriva unui băiat de bani-gata, fie împotriva unui reprezentant vechi al clasei politice actuale. Ori, în această situaţie, este foarte posibil ca să nu adunăm votul politic al PSD şi PNL, ci probabil că la ora asta opţiunile sunt împărţite relativ echilibrat, dacă am face un sondaj.
Mi se pare relevant că, pe acel colegiu, Bogdan Olteanu a obţinut, deşi s-a clasat pe locul 3, doar cu câteva sute de voturi sub locul 1, deci obiectivul de a câştiga fără un astfel de protocol nu mi s-ar fi parut imposibil de atins.
De asemenea, mi se pare o expunere şi un risc foarte mare care cade pe umerii lui Radu Stroe. Din funcţia de Secretar General al PNL, al treilea om din conducere, beneficiind şi de susţinerea declarată a PSD, un eventual eşec va atârna foarte greu pentru cariera politică a domniei sale. Îi doresc succes, astfel ca aşa ceva să nu se întâmple, dar întrebarea rămâne: Ce facem dacă Radu Stroe nu câştigă aceste alegeri?
În fine, ultima problemă pe care vi-o supun atenţiei, după ce aceste alegeri din colegiul 1 vor fi trecut, PSD este avantajat ca probabilitate de a beneficia de protocol. Fără să socotim colegiul 1, PNL rămâne cu 4 deputaţi de Bucureşti, deci şansele ca un loc al PSD să se vacanteze sunt duble în raport cu PNL. Dacă PSD face un astfel de pas chiar strategic, cu vreo 2 ani înainte de locale în sectorul 5 de exemplu, cred că şansele unui candidat liberal de a-l înlocui pe Vanghelie devin aproape nule. Asta dacă nu facem un protocol similar şi pentru funcţia de primar până atunci... Doamne fereşte!
Ca să închei totuşi pe un ton pozitiv, cred că de azi chiar PNL trebuie să explice de ce este mai potrivit pentru locuitorii din Colegiul 1 Bucureşti Radu Stroe decât Honorius Prigoană ca să îi reprezinte, să uităm de susţinerea PSD şi să dăm un semnal politic care, indiferent cum va ieşi, va avea efecte pentru toată capitala.

10 comentarii:

atitudini spunea...

Merci de raspuns.

Ai punctat multe dintre elementele la care m-am gandit si eu.

Dar tot nu vad avantajul PNL. Daca PSD isi desemna un candidat, ce pierdea PNL?

In momentul in care Radu Stroe ar pierde in fata lui "Honorius" cred ca ne putem apuca de altceva...

OK. Cu un singur adversar si ala anemic se poate asigura o victorie. Dar situatia particulara de la aceste anticipate te asigura si ca pierzi ceva. Independenta discursului din bancile opozitiei, diferentierea intre diferitele voci, astea se pierd.

Anonim spunea...

... O GRAVA EROARE STRATEGICA SI PT PSD SI PT PNL... PSD-UL VA PIERDE MULT PE PLAN MEDIATIC SI MORAL , IAR PNL-UL SE VA GASI DIN NOU ATASAT LA PSD . O INFRANGERE A CANDIDATULUI R.STROE AR FI UN MEGA-DEZASTRU ATAT PT PSD CAT SI PT PNL ...TINAND CONT CA PARTICIPAREA VA FI FOARTE REDUSA - 30-35% - MARELE AVANTAJAT VA FI H.PRIGOANA , FARA INDOIALA ...CINE SE ASTEAPTA CA ELECTORATUL PSD SA DEA BULUC LA URNE , ORI E NEBUN ,ORI E VARZA INTRE ALE POLITICII...VOM AVEA LA VOTARE NUCLEELE DURE ALE PDL SI PNL , PLUS CATIVA PSD-ISTI DISCIPLINATI ...ELECTORATUL DE DREAPTA NEAFILIAT POLITIC SE VA INDREPTA SPRE PRIGOANA JR. SI NU SPRE CANDIDATUL SPRIJINIT SI DE STANGA NEOCOMUNISTA SAU SOCIALISTA .

Anonim spunea...

...din punct de vedere democratic , un alt lucru este mai grav cu aceste alegeri... nu prigoana junior care poate sa iasa ,poate sa nu iasa...si anume neparticiparea la alegeri a unui partid mare de pe scena vietii politice romanesti...psd . fara indoiala doar o minte bolnava din psd , putea aproba gestul de non-combat .avem exemplul viu ,al unei intelegeri in stil mafioto-gangsteresc , care nu are nimic de a face cu o politica normala , democratica .ditamai psd-ul , care era dat de tontul geoana ca fiind principalul partid din romania , va sta la rontait seminte de dovleac , privind ca gospodinele cu nesat la telenovelele latino-americane , cum ceilalti se strufoca democratic pt scaunul de parlamentar respectiv .avem pe deplin imaginea unui partid slab ,aflat in descompunere si care fuge mancand pamantul de orice fel de alegeri ...scuza ca si antonescu l-a sprijinit pe geoana in turul al doilea ,nu are absolut nicio legatura cu alegerea unui singur parlamentar . o scuza de maimutoi intre ale politicii serioase .

Anonim spunea...

...neparticiparea la mini-alegerile de la bucuresti ,pot constitui semnalul unor plecari masive din psd...anticipez aparitia in curand a unui nou partid de stanga .de asemenea ne indica ruptura totala intre vorbe si fapte, intre lideri si propriul electorat, la acest partid . daca cineva crede ca declaratiile si explicatiile ,a fel de fel de papitoi psd-isti , despre o reintoarcere a unor servicii catre antonescu si pnl , prin non-combat , atunci e nebun cu siguranta ...electoratul vede in aceasta neparticipare un semn clar de slabiciune si lasitate si nu asculta povestile savante si intortochiate ale liderilor psd , cu siguranta ...aaa ...alta era situatia daca exista o alianta oficializata psd-pnl de genul psd+pc. dar asa ...

Anonim spunea...

...avem o mostra la doar cateva zile de la alegeri, a demagogiei ,minciunii si populismului , a liderilor pnl ,in special antonescu si orban ...dupa ce eram informati ca nu exista absolut, dar absolut nicio alianta si colaborare cu psd-ul , vedem o colaborare de gen psd+pc intre pnl si psd ...antonescu avea dreptate . intre cele doua partide nu mai exista alianta ... ci fratie tovaraseasca de tip mafioto-bolsevica . antonescu a mintit si minte in continuare cu nerusinare ...papusarii care-i controleaza pe cei doi lideri -antonescu si geoana - fac ce vor ei ...papusile ,doar danseaza ...

Anonim spunea...

...seara de dupa mini-alegerile de la bucureszti...bineinteles exit-pool-urile ...radu stroe : ' am invins ,am invins ...tzop,tzop,tzop...e si victoria lui marean -vanghelie - in aceeasi masura ...dimineata ...radu stroe : bineinteles infrant ..." am fost furat miseleste de tiranul de la cotroceni ...ma voi plange la cedo,mebo,viena,haga,onu ,mobu...

Anonim spunea...

...un singur lucru se va intampla pt pnl ,indiferent daca r.stroe castiga sau nu ...atragerea antipatiei electoratului de dreapta bucurestean neafiliat politic .permanenta defilare brat la brat cu neocomunistii si socialistii ,incepe sa enerveze la culme tot mai multi membri ai pnl-lui...antonescu a inceput sa devina tot mai plictisitor.

Anonim spunea...

"să uităm de susţinerea PSD"...? da...da nu uita electoratul . parca il si vedem pe marean vanghelion-goagal ,luptand brat la brat cu r.stroe contra "balaurului" portocaliu intruchipat de un tanar de 23 de ani ,cu studii in america si destul de iute in gandire ...psd si pnl au marit mult miza acestor alegeri ... pierd ,pt ele urmeaza apocalipsa ...

casandra spunea...

Oare?
Campaniei de racolare a parlamentarilor Opozitiei de catre PDL (direct sau sub aparenta independentilor) trebuie sa i se raspunda cumva.
Cele doua partide raman ceea ce sunt. PSD - in pofida unor tulburari interne care se vor solutiona in primele 3 luni ale anului 2010 - este intr-o situatie mai buna. PNL insa este serios amenintat de PDL in pozitia sa pe partea dreapta a esichierului politic si prin "nerabdatorii" de a guverna din interior.
Orice actiune care tinde sa asigure conditii pentru conservarea numarului de mandate obtinute de fiecare partid de opozitie in alegerile din 2008 este pozitiva.
Sunt social-democrata, nu-mi place Vanghelie - si sper sa-i multumim pentru servicii si sa-i spunem La buna vedere! cat de curand -, dar voi merge sa-l votez pe dl. Stroe. Acum Vanghelie a luat o hotarare corecta.
Este pentru prima data cand voi vota altceva decat un social-democrat. Dar atitudinea ferma si onorabila a dlui. Antonescu la alegerile prezidentiale m-a determinat sa iau aceasta decizie. si alti prieteni social-democrati vor face la fel.
Si, daca in 2014 nu va exista un candidat pentru presedinte bun din partea partidului meu, voi vota Antonescu.Crin Antonescu mi-a castigat respectul.
Va veni si vreme confruntarii politice si electorale intre PSD si PNL. Dar acum trebuie sa punem stavila mojicilor din PDL, cu atat mai mult unui candidat ivit din mizerai nepotismului-cocalar.

Liviu Jicman spunea...

Multumesc pentru reactii, surprinzator de multe mai ales de la anonimi de data asta.
Cred ca inainte trebuie sa vedem exact in ce foruri a fost aprobat acest protocol, deocamdata stim ca exista doar doua semnaturi pe acesta. Nu stiu daca ar trebui avizat de conducerea centrala (dupa parerea mea da, avand in vedere prevederile sale), dar cred ca ar avea nevoie si de o mai larga consultare a filialelor din Bucuresti.