luni, 14 decembrie 2009

Până în 2017...

Miercuri Curtea Constituţională va valida noul mandat al lui Traian Băsescu în funcţia de Preşedinte al României. Ceea ce, printre altele, înseamnă că domnia sa va desemna, cel mai probabil, toate persoanele care vor ocupa funcţia de prim-ministru până în anul 2017.
Calculul este simplu: premierul desemnat pentru mandatul 2010-2012 până la alegerile parlamentare următoare (dacă nu vor fi anticipate), apoi după alegerile parlamentare din 2012, indiferent de rezultat, premierul va fi desemnat tot de Traian Băsescu, şi acesta va putea conduce, dacă îşi asigură sprijin parlamentar până la parlamentarele din iarna lui 2016, apoi un alt Preşedinte va putea desemna un prim-ministru care îşi va începe mandatul... în 2017.

Niciun comentariu: