marți, 3 noiembrie 2009

Cine nu a iniţiat la timp achiziţia de vaccin antigripal?

Medicul Adrian Streinu-Cercel a fost numit, la 5 octombrie 2009, în funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.
Profesorul Adrian Streinu-Cercel este personajul cel mai mediatizat în criza gripei de tip nou. Fie pentru că afirmaţiile sale au fost considerate prea ameninţătoare, fie pentru că a fost contrazis de Traian Băsescu, fie legat de procedurile de achiziţie a vaccinului, respectiv legat de stabilirea furnizorului ş.a.m.d.. Fără să intru în polemica de ordin tehnic (cât de gravă este această epidemie, cât de puternic e virusul, care e cel mai bun vaccin etc.), vreau să fac următoarea constatare:
1. Dacă am fi achiziţionat vaccinul de la producători externi, s-a concluzionat că acesta ajungea să fie administrat abia în 2010. Ceea ce înseamnă că procedura de achiziţie trebuia lansată mai devreme, cam cu o lună cel puţin. Dacă astăzi e 3 noiembrie, înseamnă că cel târziu pe 1 noiembrie procedurile trebuiau iniţiate de Ministerul Sănătăţii. Iar Adrian Streinu Cercel a fost numit pe 5. Deci, responsabil este ministrul PSD Bazac.
2. Dacă am fi decis de la început că avem nevoie să administrăm vaccinul la câteva milioane de oameni, dar să producem în România vaccinul, atunci decizia trebuia luată tot mult mai devreme, iar Institutul Cantacuzino să primească comanda şi suţinerea financiară respectivă. De la cine? De la ministrul PSD Bazac. Nu de la Adrian Streinu-Cercel.
Concluzia? Indiferent care este concluzia medicală, din punct de vedere administrativ vina aparţine managementului PSD din sănătate.
PS: Vă reamintesc că în plină pandemie, Crucea Roşie Română, cea mai prestigioasă şi de renume instituţie privată de sănătate din România, este ocupată cu campania lui Geoană, condusă de Mihaela Geoană de ajutoare alimentare electorale, banca de alimente. Nu de vreo campanie de informare, nu de vreo campanie sanitară....

Niciun comentariu: