vineri, 9 octombrie 2009

Se anunţă o iniţiativă ambiţioasă pentru anul 2010

Laureat cu titlul de Doctor Honoris Cauza al Universităţii "Carol Davila" - în cadrul festivităţilor despre care am scris anterior -, profesorul Eliot Sorel a lansat câteva provocări, dezvăluind din planurile şi proiectele sale pentru anul viitor.
Astfel, printre alte iniţiative interesante şi de mare anvergură, am aflat că, odată cu aniversarea a 130 de ani ai relaţiilor diplomatice româno-americane, domnia sa intenţionează să lanseze, sub umbrela româno-americană, dar şi europeană, un spaţiu comun de gândire şi acţiune care să reunească specialişti pe diferite domenii, prin care să ofere şansa elitelor de gândire, fie că este vorba de elite din domeniul medical, elite politice sau economişti români şi americani, să lucreze împreună pentriu a oferi o perspectivă profesionistă şi totodată revoluţionară pentru abordărea viitorului. Nu pot decât să spun că sunt convins că un astfel de demrs odată pornit merită toată atenţia şi implicarea doritorilor şi că aştept cu interes să aflu mai multe veşti din această direcţie.
PS: La 2 iunie 1880 Guvernul S.U.A. a recunoscut independenţa de stat a României, iar Eugene Schuyler a fost numit agent diplomatic al S.U.A. la Bucuresti, acest moment reprezentând inaugurarea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări.

Niciun comentariu: