miercuri, 9 septembrie 2009

Ştim cine sunt cu-adevărat prezidenţiabilii?

Anul acesta în noiembrie, vom avea pentru prima dată alegeri prezidenţiale organizate separat de cele generale, iar acest specific face ca şi formarea opţiunii pe care fiecare dintre noi o va face să fie una aparte.
Personal cred că argumentul principal în dezbaterea politică şi în concursul dintre cei implicaţi ar trebui să fie programele sau, mai general, orientările fiecărui partid. Din păcate, politica la noi a fost foarte personalizată, şi nu neapărat în sensul bun, acela în care cetăţenii îşi cunosc reprezentanţii, ci în sensul în care opţiunea politică se formează adesea pentru un partid sau altul în funcţie de succesul mediatic al câtorva vedete politice din vârful partidelor. Cred că, cu timpul, va trebui să învîţăm să ne alegem reprezentanţii care ne apără interesele în funcţie de program, şi nu doar în funcţie de simpatii personale. Asta s-a dorit probabil şi atunci când alegerile parlamentare au fost decalate de cele prezidenţiale, însă acum ne aflăm în situaţia opusă: vom alege doar Preşedintele României.
În acest context, cred că este firesc ca în analizarea concurenţilor să aflăm, pe lângă ideile, programul, promisiunile acestora, şi cine sunt ei cu adevărat. Astfel că o dezbatere asupra faptelor sau a ascoierilor lor trecute cred că este relevantă şi nu intră la capitolul atac la persoană. Din păcate, cred că, în această privinţă, există prezidenţiabili care, deşi în campanie se prezintă ca şi alternative oneste, în realitatea asupra lor apasă numeroase semne de întrebare. Despre aceste semne de întrebare cred că trebuie să vorbim şi să le cunoaştem înainte de a merge la vot, ca să nu regretăm după, aşa că îmi propun să abordez aceste probleme în comentariile din următoarea perioadă.

Niciun comentariu: