vineri, 18 septembrie 2009

Salvarea economcă vs criza politică

O tehnică de manipulare des uzitată spune că atunci când vrei să distragi atenţia publicului de la o nemulţumire existentă (să zicem, în cazul nostru, criza economică), soluţia este să generezi o teamă faţă de un pericol viitor.
Foarte mulţi, şi politicieni, dar şi comentatori neafiliaţi, vorbesc despre riscul de instabilitate politică / criză politică în România care, suprapusă cu criza economică ar avea efecte foarte grave. Căderea guvernului ar genera o astfel de criză, situaţie despre care s-a discutat cu mult înainte de a avea certitudinea că va exista o moţiune de cenzură. Depunerea moţiunii iniţiate de PNL şi UDMR a înteţit discuţia pe această temă, deşi rareori se ajunge la fondul problemei.
Eu nu văd de ce căderea guvernului ar genera o criză politică, atâta vreme cât avem mecanisme constituţionale de numire a unui alt guvern în această situaţie, iar până la acel moment ipotetic guvernul demisionar rămâne în funcţie. Mai mult, în Parlamentul României în diferitele sale componenţe în ultimii 20 de ani nu s-a întâmplat niciodată ca un prim ministru numit să vină cu o formulă de guvern iar aceasta să fie respinsă, deci avem toate motivele să credem că nu s-ar întâmpla nici acum, indiferent care ar fi nominalizarea Preşedintelui. Şi atunci, rămân cu întrebarea, poate mă ajută cineva:
De ce demisia sau demiterea unui guvern înseamnă automat o criză politică?

2 comentarii:

akmon86 spunea...

In jurul lui Antonescu se strang tot mai multi oameni de valoare. Asta e o chestiune de care trebuie sa tina cont toti alegatorii. Dupa ce va iesi presedinte Antonescu va avea in jurul lui o echipa din oameni de cea mai buna calitate

Liviu Jicman spunea...

Cred ca daca politicul ar lasa pur si simplu economia sa functioneze liber, am duce-o mai bine decat acum. Asa cum si politica ar trebui lasata sa functioneze conform mecanismelor constitutionale si nu sa ne vaitam de pseudo-probleme. Cred ca o economie libera, cu taxe reduse in care firmele performante au profit si se dezvolta iar cele neperformante dau faliment, merge mai bine. La fel, un guvern ar trebui sustinut atata timp cat performeaza si inlocuit atunci cand nu mai are sustinere.