sâmbătă, 5 septembrie 2009

Multe fumigene, puţin fond

Din păcate, pentru interesul general sau pentru corecta informare a celor care vor alege Preşedintele României în toamna asta, dezbaterile politice preelectorale din media se desfăşoară pe orice teme mai puţin două:
- Care sunt proiecţiile despre societatea românească a prezidenţiabililor, care sunt viziunile şi proiectele lor?
- Cine sunt candidaţii, care este istoria lor, pregătirea, personalitatea?
Acestea ar fi, după mine, două categorii mari de teme relevante pentru alegerea pe care o facem pe 22 noiembrie.

Totuşi, în politichia românească se vorbeşte despre orice altceva: despre Elena Udrea, despre fratele Băsescu, despre înregistrările ilegale difuzate de unii, despre auto-înregistrările legale mediatizate de alţii.
Subiectul zilei de azi: raportul unei societăţi din Marea Britanie despre presa românească. O dezbatere puternic politizată, asupra căreia oamenii politici sunt chemaţi sau forţaţi să se pronunţe, deşi nu am aflat de ce ne-ar interesa cât de relevant sau nerelevant, corect sau incorect, obiectiv sau comandat ar fi studiul respectiv. Sigur că, atinşi în orgoliul personal, mulţi comentatori au sărit că arşi şi au înteţit dezbaterea, crezând poate chiar că ar face rău actualului Preşedinte pe care-l bănuiesc că ar sta în spatele textului respectiv. Din păcate nu îşi dau seama că adevăratul subiect, care este evitat cu succes, este tocmai cine este, ce face şi ce va face viitorul Preşedinte.

Niciun comentariu: