vineri, 21 august 2009

Mineriada în decolteu

Aţi ghicit, mă refer la acţiunea doamnei Elena Udrea de la Parlament întâmplată ieri.
Asemănările cu intrarea minerilor în Parlament ca "să facă legea" are anumite asemănări cu intrarea Elenei Udrea peste Comisia care ar trebui să o ancheteze, deşi momentan nu e clar dacă asta se întâmplă sau dacă Elena Udrea anchetează pe membrii comisiei. Iată câteva asemănări:
- aceeaşi lipsă de respect faţă de instituţia reprezentativă a democraţiei
- desconsiderarea oamenilor care sunt reprezentaţi de parlamentarii cu pricina, pentru că, în postura respectivă, domnii Orban, Banicioiu s.a., doamna Aura Vasile, nu se reprezintă pe sine ci pe alegătorii care i-au votat
- şi minerii şi doamna Udrea se bazează pe ameninţări, minerii ameninţau cu bătaia, dânsa cu Parchetul
- nerespectarea / încălcarea pe faţă şi asumat a legilor ţării
- compromiterea instituţiei, dar şi a democraţiei din Românai totodată

Astea ar fi asemănările. Dar există şi deosebiri, e adevărat:
- doamna Udrea nu a folosit violenţa fizică, s-a limitat doar la cea verbală
- spre deosebire de mineri, care îşi câştigau existenţa prin muca lor grea remunerată, chiar dacă mai mult sau mai puţin rentabilă şi care, prin urmare, nu avea vreo legătură specială cu forul legislativ, alta decât cea pe care oricare cetăţean român ar avea-o, doamna Udrea este numită de acest for, votată ca să implementeze un program de guvernare asumat tot de Parlament, prin majoritatea formată în cadrul acestuia

Niciun comentariu: