sâmbătă, 27 iunie 2009

Cum responsabilizăm administraţia locală în faţa cetăţeanului?

Două evenimente întâmplate în ultimele 24 de ore ne arată că în România responsabilitatea deciziilor din administraţie este încă difuză şi împărţită între diverse instituţii, iar publicul larg nu cunoaşte, de fapt, persoanele direct implicate în luare deciziilor care îi afectează viaţa de zi cu zi, ba chiar îi pot ameninţa viaţa. Incendiul de lângă Biserica Armenească, la o clădire profund contestată, atât din punct de vedere estetic, cultural şi istoric, prin faptul că ascundea un monument istoric, dar şi din punct de vedere arhitectonic şi tehnic, din cauză că deja lucrările la fundaţia acestei clădiri afectaseră cladirile din jur, a fost puternic mediatizată şi a atras şi responsabili politici în zonă. Al doilea eveniment, un accident de muncă pe un şantier bucureşten, accident aproape identic cu o situaţie de acum câteva luni, ne arată că nici autorităţile, nici companiile implicate nu învaţă din greşeli.
De ce se întâmplă toate astea? Sau cum ar putea cetăţeanul să sancţioneze sau să stimuleze factorii responsabili? Desigur că în cazuri grave precum cele menţionate, există o responsabilitate în funcţie de prevederile legale, inclusiv de natură penală. Însă din punct de vedere al societăţii, ceea ce noi nu avem este responsabilitatea deciziilor la nivel local, responsabilitatea celor care dau nenumărate avize aberante, pentru clădiri care nu respectă fie norme arhitecturale de bun simţ, fie de organizare a şantierului. Din păcate, mulţi dintre reprezentanţii cetăţenilor care ar trebui să urmărească aceste lucururi, consilieri locali, consilieri municipali, directori numiţi în diverse direcţii, sunt personaje total necunoscute pentru votantul de rând, şi chiar dacă acesta din urmă se informează, nu îi poate sancţiona, pentru că sunt aleşi pe lista de partid. Iată de ce am văzut la incendiul de aseară un parlamentar ales în acel colegiu, care este şi ministru al culturii, şi nu am văzut pe niciunul dintre consilierii locali sau municipali care au dat avizul pentru acea clădire.
Soluţia: să coborâm nivelul de decizie al cetăţeanului la nivelul administraţiei locale, acolo unde fiecare decizie îl afectează în mod direct.

Niciun comentariu: