joi, 21 mai 2009

Moldova nu e cu 20 de ani mai în urmă decât România

Ieri Republica Moldova a demonstrat că decalajul politic care ne se separă nu este atât de mare cum ar crede pesimiştii, poate că a fost nevoie de o zi anume în calendar ca să constatăm asta.

La 19 ani de când românii alegeau, liberi, dar manipulaţi de televiziunea unică şi aparatul de partid, pe comuniştii vopsiţi în FSN cu o majoritate largă în Parlament şi pe Ion Iliescu câştigător detaşat din primul tur, reprezentanţii opoziţiei din Republica Moldova dau dovadă de responsabilitate politică în actul de reprezentare. Astfel că, deşi la calculul hârtiei un singur vot mai era necesar pentru validarea unui nou preşedinte comunist, acest lucru nu s-a ântâmplat şi Voroni nu a reuşit să-şi desemneze succesorul. Va mai fi o a doua încercare, după care se deschide drumul alegerilor anticipate. Poate că avem şi noi de învăţat de la cei pe care de multe ori ăi etichetăm drept ruda săracă, în ciuda acestei etichete niciunul dintre parlamentarii opoziţiei nu a fost de vânzare (asta ca să nu mai vorbim despre vreun partid care să se vândă cu totul şi să facă alianţă cu adevrsarii declaraţi din campanie ca în exemple dâmboviţene).

În acest timp, în România, aflată în campanie europeană, pe această temă nu se aude nimic.... Nu critic aici instituţiile statului, pentru că la noi dezbaterea pe această temă se rezumă în jurul dilemei dacă autorităţile române au o implicare prea mică sau prea mare în relaţia cu Chişinăul. Mă gândesc însă că nici politicienii aflaţi în campanie care ar putea câştiga ceva voturi cu această ocazie, nici O.N.G.-urile, societatea civilă, nici presa nu par să dea prea mulţi bani pe acest subiect.

PS: Felicitări sincere lui Mircea Lucescu pentru succesul din această seară, cu atât mai mult cu cât participarea lui în finala câştigată pentru o echipă ucraineană a fost anunţată în toate jurnalele noastre de ştiri înaintea rezultatului din Parlamentul de la Chişinău.

3 comentarii:

Narcis Afrasinei spunea...

Sunt cel putin la fel de implicat ca si tine in problema moldovenilor de peste Prut. Dupa ani buni de solidaritate dedicata cauzei lor "nobile", mi-am dat seama ca nu merita! MOLDOVA NU MERITA SA DEA COMUNISTII TRADITIONALISTI PE NISTE COMUNISTI EXTREMISTI "PROVEST". Imi asum in totalita aceasta afirmatie si o sustin cu argumente puternice. Moldova este cu 50 de ani in urma noastra - cel putin ca si mentalitate(cu prea mici si nesemnificative exceptii).

Liviu Jicman spunea...

Incitantă opinia ta, dar acuma dacă ne-ai provocat detaliază un pic.

Narcis Afrasinei spunea...

Cu mare placere... cred ca ai nr meu