duminică, 31 mai 2009

Cristian Buşoi, pentru Parlamentul European

Continuând jocul uninominal pe care vi l-am propus, astăzi reiau invitaţia de a alege euro-candidatul liberal preferat, cu prezentarea lui Cristian Buşoi.

Cristian Buşoi candidează pentru un nou mandat de europarlamentar, iar despre activitatea sa din acest mandat, precum şi despre programul de viitor europarlamentar, preocupat în special de serviciile medicale şi drepturile consumatorilor, puteţi afla accesând site-ul www.cristibusoi.ro

Pe blogul personal, unde îl aşteptăm să revină prin comentarii de actualitate, Cristian Buşoi se declară interesat în special de sistemul public de sănătate şi cel de educaţie din România.

Cristian Buşoi este un lider al tinerei generaţii liberale, fiind anterior primul preşedinte al Cluburilor Studenţeşti Liberale, membru în conducerea TNL, şi susţinut în continuare de TNL ca unul dintre reprezentanţii săi între candidaţii PNL.

sâmbătă, 30 mai 2009

Pentru prima dată în P.E. - Ben-Oni Ardelean

Ben-Oni Ardelean este unul dintre tinerii candidaţi ai PNL care încearcă să ajungă pentru prima dată în Parlamentul European.
Site-ul de prezentare poate fi vizitat la adresa http://www.ardelean-ben.ro/
Ben-Oni Ardelean este reprezentantul unei puternice filiale liberale, PNL Hunedoara.

A început ultima săptămână pentru sondajul propus de mine, vă aştept opţiunile uninominale!

vineri, 29 mai 2009

Ziua blogerilor bucureşteni

Am aflat despre un eveniment dedicat bloggerilor, eveniment care va avea loc maine la Bucuresti, Ziua Bloggerilor Bucureşteni.

Iată anunţul şi invitaţia la eveniment:

Centrul de Tineret al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, în parteneriat cu Ministerul Tineretului si Sportului, Directia Generala de Programe pentru Studenti, Asociatia Consumatorior de Media si Asociatia Culturala ADSUM, organizează prima ediţie a „Zilei Bloggerilor Bucureşteni”. Evenimentul va avea loc sâmbătă 30 mai, între orele 11.00 – 19.00 şi va fi urmat de un after party.
Locul acestui maraton de blogging va fi celebra locaţie „Preoteasa” (pentru neiniţiaţi,
Casa de Cultură a Studenţilor din Calea Plevnei). Proiectul ZBB are (şi) o explicaţie. Anul acesta se împlinesc 550 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Bucureşti. Comunitatea bloggerilor bucureşteni (mare cât Casa Poporului) are acum ocazia să-şi arate forta. Aşa că ne-am gândit la un festival de blogging.

Asociaţia Studenţilor în Ştiinţe Politice din Universitatea Bucureşti, în calitate de partener organizator, lansează spre dezbatere tema „Blogurile si Cultura Politică”.

La dezbaterea care va avea loc de la ora 16.00 în sala 5, organizatorii ne propun să aflăm, printre altele, unde citim despre politică în blogosfera românească.

Îmi doresc să ajung la eveniment, pentru că tema mă interesează. La întrebările iniţiatorilor, eu aş mai adăuga una la care caut răspuns:
Ce vrem să aflăm după ce vizităm un blog politic?

Ovidiu Silaghi, revenire în Parlamentul European

În continuarea prezentării pe scurt a candidaţilor liberali (pentru exerciţiul uninominal pe care vi l-am propus ca mini-sondaj de opinie), astăzi, despre Ovidiu Silaghi.

Mai multe despre domnia sa şi proiectele pentru Parlamentul European găsiţi aici.

Este unul dintre cei doi lideri de filiale liberale - PNL Satu-Mare - care candidează pentru un mandat în Parlamentul European (ca şi preşedintele PNL Timiş, Cristian Buşoi).

Între locurile estimate ca fiind cu şanse de eligibilitate, Ovidiu Silaghi este singurul ex-ministru liberal, dar şi un fost europarlamentar desemnat până în aprilie 2007.

joi, 28 mai 2009

aflaţi despre Magor Csibi

În postarea de ieri v-am propus un exerciţiu uninominal între primii eurocandidaţi liberali. Iar pentru ca opţiunea să fie una în cunoştiinţă de cauză, în zilele următoare vă ofer câte un link pentru fiecare dintre candidaţii din sondajul propus de mine. Astăzi, Magor Csibi.

Un site complex, modern, cu multe informaţii şi interactiv. Şi link-ul către blogul personal.

De succesul lui Magor Csibi atârnă şi succesul TNL-ului, el fiind candidatul desemnat în 2007, confirmat şi susţinut anul acesta drept reprezentant al TNL între candidaţii liberali.

miercuri, 27 mai 2009

Exerciţiu uninominal

Una din ideile lansate pe piaţă, posibilă din punct de vedere tehnic şi practicată în unele ţări europene, idee pe care eu unul aş susţine-o măcar şi doar pentru faptul că o personalizare mai mare a competiţiei pentru Parlamentul European ar putea atrage un interes mai mare pentru aceste alegeri, este aceea a desemnării Europarlamentarilor români pe o listă naţională cu vot preferenţial.
Adică fiecare votant, pe lângă ştampila pusă pe partidul preferat, să aibă şi posibilitatea de a opta între candidaţii aceluiaşi partid.
Aşa că vă propun un exerciţiu, fără valoare reprezentativă sociologic bineînţeles, dar care ar putea fi interesant pentru exerciţii democratice viitoare...un fel de alegeri preliminarii dacă ar fi să ne luăm după modelul american. Eu, ca liberal, vă propun să alegeţi dintre candiaţii partidului pe care îl reprezint, şi din motive de simplificare, voi enumera în sondajul alăturat doar candidaţi estimaţi ca fiind eligibili, primii opt mai exact.

marți, 26 mai 2009

Legea călcată în picioare din nou in campaniile electorale

În ciuda relatărilor din presă care curg în fluvii în fiecare campanie electorală, fie că este vorba de alegeri locale, alegeri parlamentare uninominale, sau acum europarlamentare, despre încălcările flagrante ale legii prin oferirea de plocoane electorale sau chiar bani în schimbul voturilor, încălcari săvârşite chiar de către cei care vor să fie aleşi ca făcători de legi, niciunul dintre aceştia nu păţeşte nimic, nu intră sub incidenţa penală, ba chiar mai mult, rămâne cu mandatul obţinut fraudulos bine-merci.
Spun asta pentru că eu însumi am fost martorul acestor apucături în campania trecută în care am fost implicat în calitate de candidat şi unde câştigătorul a fost cel care s-a sinchisit cel mai puţin de aceste reguli.

Iată că nici această campanie nu încalcă regula împământenită, şi avem cazuri prezentate cu dovezi clare de presă, şi nu de vreun adversar politic. Totuşi, nimic nu se întâmplă şi mă tem că nici nu se va întâmpla. Astăzi, iată cazul eurocandidatului PSD din Olt:

Concurs de fotomodele cu premii în bani pentru tinerele votante. Mai multe, în ziarul Cotidianul.

luni, 25 mai 2009

Petre Ţuţea despre Conformism

Cei care stau sub fluviul evenimentelor stau fie din orgoliu, fie din incapacitate de adaptare. Dar, de multe ori, adaptarea la împrejurări se cheamă conformism şi conformistul se deosebeşte de ploşniţă doar prin aceea că ea n-are raţiune... Cei care nu se conformează trag consecinţele, fie din orgoliu, fie din incapacitate de adaptare. Dar adaptarea ţine mai mult de biologic decât de spiritual. De pildă, eu mă situez în fluviul inform al stalinismului, care se revarsă prin empirismul haotic anglo-saxon asupra Europei centrale. Deci, cum pot fi eu, dacă încerc să judec acest fluviu inform al stalisnismului care situează omul în regnul animal, cum pot eu să scap de acest animalism? Prin orgoliu, mă opun - şi intru în temniţă. Prin conformism, devin un simplu animal adaptabil. De altfel, să ştiţi un lucru: în lupta cu evenimentele politice majore omul basculează între eroism şi laşitate. Laşitatea te duce la conformism. Conformismul are la bază laşitatea. Te supui evenimentelor, ştiind că singur nu le poţi înfrânge; şi nu-ţi convine să candidezi la eroism.

Corneliu Porumboiu premiat din nou

Corneliu Porumboiu a primit, din nou, un premiu pentru o creaţie cinematografică a sa, la festivalul de la Cannes.
Iată un comentariu al regizorului despre filumul "Poliţist, adjectiv":


duminică, 24 mai 2009

ideologii europene

Am văzut zilele trecute acest test privind orientarea politica si oferta europeana a partidelor şi vi-l recomand.

Poate mai interesant este, după ce faceţi testul, să aruncaţi o privire asupra poziţionării partidelor romîneşti în raport cu familiile lor europene, în diferite domenii.

http://www.euprofiler.eu/page/1

joi, 21 mai 2009

Moldova nu e cu 20 de ani mai în urmă decât România

Ieri Republica Moldova a demonstrat că decalajul politic care ne se separă nu este atât de mare cum ar crede pesimiştii, poate că a fost nevoie de o zi anume în calendar ca să constatăm asta.

La 19 ani de când românii alegeau, liberi, dar manipulaţi de televiziunea unică şi aparatul de partid, pe comuniştii vopsiţi în FSN cu o majoritate largă în Parlament şi pe Ion Iliescu câştigător detaşat din primul tur, reprezentanţii opoziţiei din Republica Moldova dau dovadă de responsabilitate politică în actul de reprezentare. Astfel că, deşi la calculul hârtiei un singur vot mai era necesar pentru validarea unui nou preşedinte comunist, acest lucru nu s-a ântâmplat şi Voroni nu a reuşit să-şi desemneze succesorul. Va mai fi o a doua încercare, după care se deschide drumul alegerilor anticipate. Poate că avem şi noi de învăţat de la cei pe care de multe ori ăi etichetăm drept ruda săracă, în ciuda acestei etichete niciunul dintre parlamentarii opoziţiei nu a fost de vânzare (asta ca să nu mai vorbim despre vreun partid care să se vândă cu totul şi să facă alianţă cu adevrsarii declaraţi din campanie ca în exemple dâmboviţene).

În acest timp, în România, aflată în campanie europeană, pe această temă nu se aude nimic.... Nu critic aici instituţiile statului, pentru că la noi dezbaterea pe această temă se rezumă în jurul dilemei dacă autorităţile române au o implicare prea mică sau prea mare în relaţia cu Chişinăul. Mă gândesc însă că nici politicienii aflaţi în campanie care ar putea câştiga ceva voturi cu această ocazie, nici O.N.G.-urile, societatea civilă, nici presa nu par să dea prea mulţi bani pe acest subiect.

PS: Felicitări sincere lui Mircea Lucescu pentru succesul din această seară, cu atât mai mult cu cât participarea lui în finala câştigată pentru o echipă ucraineană a fost anunţată în toate jurnalele noastre de ştiri înaintea rezultatului din Parlamentul de la Chişinău.

miercuri, 20 mai 2009

comemorare

Astăzi se împlinesc 19 ani de la ziua primelor alegeri post-revoluţionare, alegeri în urma cărora Ion Iliescu a fost confirmat prin vot popular pentru funcţia de Preşedinte al României pe care şi-o arogase deja de 5 luni la momentul respectiv.

Şi tot 19 ani de la alegerea democratică a unui preşedinte care după doar o lună de la alegeri avea să confirme apucăturile criminale de care era bănuit pentru evenimentele din zilele revoluţiei, prin declanşarea celei mai violente mineriade din iunie 1990.

Dacă mă votezi, scapi de mine!

Două declaraţii, pe care le-aş clasa într-un registru asemănător, s-au produs în această săptămână, la distanţă de trei zile, ambele în direct la postul Realitatea TV.

În prima dintre ele, duminică, Traian Băsescu a afirmat că, după ce a ocupat funcţia de Preşedinte al României, nu va mai reveni ca membru al vreunui partid politic.

A doua îi aparţine lui Mircea Geonă, miercuri seara, care anunţă că, în cazul unui eşec, nu va mai rămâne în fruntea PSD.

Într-o ţară normală, în care politica e dominată de responsabilitate, ambele declaraţii ar intra într-un firesc, ar fi descris o normalitate ce nu mai avea nevoie nici măcar de a fi rostită anterior producerii sale. La noi însă, cred că este altceva. Cei doi lideri politici au făcut aceste declaraţii nu într-o logică a normalităţii, ci ca nişte promisiuni electorale. Au realizat că dublările de salarii fie nu mai sunt credibile, fie nu mai sunt suficiente ca să stingă scârba românilor faţă de guvernanţii lor, aşa că au recurs la ultima promisiune, cea mai de efect: Dacă mă votezi, scapi de mine!

marți, 19 mai 2009

Ţuţea despre comunism, ultima parte

Atât extrema stângă cât şi extrema dreaptă sunt falimentare. Comunismul, de pildă: premisa lui majoră e egalitatea reală, absolută, a oamenilor. În niciunul din regnurile cunoscute nu există egalitate - nici în regnul mineral, că aurul nu e egal cu cărbunele, nici în regnul vegetal, că plantele nu sunt egale, şi nici în regnul animal, că pisica nu e egală cu leul, cel puţin ca forţă. Şi nici în specia om nu funcţionează, cu atât mai mult, principiul egalităţii. E damnat esenţial comunismul prin premisa lui majoră: egalitatea reală a oamenilor, care este o utopie. (...) Comuniştii sunt văcari: consideră oamenii ca văcarii cirezile. (...) Şi la comunişti sunt stăpâni şi slugi, dar ei sunt ipocriţi, pentru că ştiu că egalitatea oamenilor nu poate exista nicăieri; sunt perfect escroci, tocmai pentru că afirmă că esenţa comunismului este egalitatea reală a oamenilor. Premisa egalităţii absolute e nulă, iar socialiştii adaugă puţin sifon în vinul ăsta.

duminică, 17 mai 2009

The end of choice

Cum spuneam cu o zi în urmă, chiar dacă nu suntem încântaţi de rezultatul de la Eurovision, se putea şi mai rău. Poate că dacă ne luam după ce se întâmplă în politica românească, eram mai corect reprezentaţi astfel:



Din fericire, nu s-a întâmplat asta.

Eurovision 2009 şi-a desemnat căştigătorii

Piesa câştigătoare la concursul Eurovision 2009:


După părerea mea de amator, este vorba de un succes meritat. Din păcate, România nu a avut o clasare între primele locuri, totuşi cred că ne-am prezentat onorabil, oricum cu mult peste realităţile politico-economice actuale ale noastre, care ar fi fost descrise mai bine de alt gen de interpretări... despre care vom vorbi cu viitoarea ocazie :D

miercuri, 13 mai 2009

citat prezidenţial

Mircea Geoană la sinteza zilei în seara de 13 mai, încercând probabil să preia modelul omului nou în politică, citez:

"Eu nu sunt demult în politică. Sunt decât din 2001." Pare-se că cei care spun că Vanghelie se află în spatele lui Geoană au dreptate, acesta din urmă a preluat şi oralitatea lui Marian.

marți, 12 mai 2009

Şi eu promovez lectura

Pentru că am aflat despre o campanie în mediul virtual pentru promovarea lecturii (despre care aflaţi mai multe aici ) la care m-am decis să contribui şi eu, o să vă povestesc despre o experienţă plăcută pe care am avut-o duminica aceasta.

Deşi scopul campaniei este promovarea lecturii, nu am să vă vorbesc despre o carte, ci despre un spectacol de teatru. Am avut şansă să mă număr printre spectatorii spectacolului "Cum m-am lăsat", o adaptare după un roman de Hannes Stein (aici găsiţi o cronică din presă despre această piesă), fapt care mi-a prilejuit nu doar bucuria interpretării actoriceşti, dar şi un moment de reflexie asupra temei propuse.

Nu o să vă povestesc mai multe, dar vă recomand acest spectacol şi sunt sigur că mergeţi, nu veţi regreta. Cred că este o reclamă excelentă în favoarea lecturii, dar o să aflaţi de ce doar dacă vedeţi spectacolul pus pe scena teatrului Metropolis. Şi, pentru că este un blog politic, vă asigur că va fi un moment de reflexie şi asupra politicii, a ceea ce este aceasta şi care ar fi rolul fiecăruia dintre noi aici.

P.S. Dacă nu ajungeţi la teatru, puteţi găsi romanul original al autorului, "Cum m-am lăsat de gândit. Mic tratat pentru intelectuali epuizaţi", publicat la editura Nemira şi disponibil chiar on-line pe site-ul iniţiatorilor campaniei Promovez lectura.

P.S.2. Lansez invitaţia vecinilor de blogosferă să participe la această campanie în favoarea lecturii.

luni, 11 mai 2009

Petre Ţutea despre Comunism, partea a treia

(...)Stalinismul e definiţia comunismului. Unde nu e stalinism, după trei luni, cad de la putere, că nu sunt în stare să dea nici... apă. Nu se poate impune comunismul decât cu bâta, cu parul!Nu se poate face economie în comunism şi de către comunişti. Ăştia nu sunt în stare să conducă nici măcar o comună rurală. Încurcă apele, înfundă fântânile...Comunismul este un cancer social. Unde se instalează, rămâne pustiu.

duminică, 10 mai 2009

Şansa primului Preşedinte liberal

Sâmbătă Crin Antonescu a intrat oficial în cursa pentru funcţia de Preşedinte al României. Şi odată cu el, şi liberalii au pornit în această competiţie.

Din punctul meu de vedere, miza principală, atât pentru noi, liberalii, dar şi pentru români, de a avea primul preşedinte liberal după 1989. Sunt convins de faptul că dl. Antonescu va fi, aşa cum afirmă, un preşedinte al tuturor cetăţenilor şi partidelor şi nu va face politică partizană dacă va accede în funcţia supremă în stat şi nu asta mi-aş dori. Totuşi, sunt la fel de convins că Antonescu este un liberal autentic, şi că avem nevoie, după o serie de preşesinţi comunişti sau incolori, de primul preşedinte cu viziune liberală.

După 1990, PNL este în 2009 cel mai aproape de câştigarea acestei competiţii, chiar dacă misiunea este una dificilă chiar şi acum. Totuşi, după Radu Câmpeanu în 1990 care s-a clasat pe locul 2, dar la mare distanţă de Ion Iliescu, respectiv Theodor Stolojan în 2000 care s-a clasat pe locul 3 la peste 10% de finală, astăzi, există cele mai mari şanse ca finala prezidenţială să fie jucată de un liberal. O şansă care trebuie tratată cu responsabilitate.

sâmbătă, 9 mai 2009

Lansare europeană

Cât reuşim noi români şi reprezentanţii noştri politici să facă politică la nivel european? Dar cât de mult am reuşit noi ca societate să facem sau nu parte în mod real din Europa? Doua întrebări la care ne putem propune să găsim răspunsuri importante în această campanie. Deocamdată. astăzi am primit un semnal cum că europenii ne văd cam corupţi. Dar pe tema asta voi reveni cu o postare în zilele următoare.

Astăzi la Braşov are loc desemnarea şi lansarea oficială a candidaturii lui Crin Antonescu la Preşedinţia României, dar şi startul campaniei electorale eruopene pentru liberali. Să sperăm că reuţim să schimbăm puţin ecuaţia politică din Rămânia actuală, eu unul cel puţin asta mi-aş dori.

joi, 7 mai 2009

Campania electorală porcină se apropie

În această noapte începe oficial campania electorală pentru Parlamentul European. Rămâne să vedem cu cât bun-simţ sau cu câtă nesimţire vor cheltui banii de campanie în vreme de criză principalii competitori electorali.
Până lămurim asta, aşteptăm în paralel lansarea şi a campaniei electorale porcine, care se anunţă a se desfăşura în aceeaşi perioadă, chiar dacă încă nu avem nicun caz de gripă în România sau prin împrejurimi. Dar riscul probabil e mare pentru că anul trecut mulţi dintre noi am fi zis că PDL şi PSD se vor alia când va zbura porcul.... Iar cum asta s-a întâmplat, şi virusul poate să treacăm graniţa mai uşor. Aflaţi mai multe din ziarul "Gândul".

Faţă în faţă cu gripa porcină

Realitatea faţă în faţă cu gripa porcină in seara asta la oră de maximă audienţă....

La oră de maximă audienţă, aflăm o ştire de ultimă oră, precum că fostul ambasador al SUA, în combinaţie cu Traian Băsescu şi Seculici au infestat Mexicul cu gripă porcină, sau că aşa ar anunţa New Zork Times. Cam după o oră aflăm că de fapt e o traducere aproximativă a agenţiei news-inn, ca e vorba de o companie care funcţionează şi în România, atâta tot, iar în articol defapt era vorba despre Asia, America şi Europa...de unde agenţia de presă a dedus că izvorul nu poate fi decât la noi.

Părerea mea despre Traian Băsescu nu este atât de bună încât să cred că s-au epuizat defectele şi culpele sale reale ca să trecem la elucubraţii. Dimpotrivă, un exemplu îl avem chiar în intervenţia penibilă de la TVR de seara trecută...

Între timp, gripa porcină a ajuns rapid până la Ministerul Sănătăţii, unde ministrul s-a văzut dator să dezmintă în miez de noapte implicarea românilor în viaţa porcilor mexicani. Desigur că domnia sa monitorizează în mod constant ce fac ai noştrii pe-acolo. Dacă tot ne afectează febra porcină raţiunea şi ne sporeşte aplecarea spre scenarită, lansez şi eu un scenariu. Dacă vom avea carantină în România declarată de ministrul PSD al sănătăţii chiar de euroalegeri şi o prezenţă minusculă la urne doar cu masca pe faţă, oare ce partid va avea cele mai multe voturi la europarlamentare?

miercuri, 6 mai 2009

Din nou despre ascultarea telefoanelor, faza ciocu-mic

Un clip postat de youtube ca o parodie împotriva legii absurde privind ascultarea telefoanelor, naşte o tentativă de cenzură prin reclamarea autorilor în justiţie... Mai multe informaţii pe tema evoluţiei subiectului, în curând. Deocamdată, doar clipul, care mi se pare foarte amuzant şi expresiv:

Împreună împotriva desfiinţării cotei unice!

Am gasit pe net, mai exact pe http://lilick-auftakt.blogspot.com/ (mulţumesc pentru sugestie), urmatoarea scrisoare referitor la o initiativă împortiva impozitului forfetar si a anulării cotei unice:
"Sunt unul dintre cei care au semnat petitia impotriva impozitului forfetar. De 2 saptamani incercam sa formam un grup de persoane (chiar si o asociatie) ca sa atacam in justitie ordonanta 34/2009:- Ai auzit de ordonanta 34 din aprilie 2009? Stii ca ordonanta asta ingroapa de fapt definitiv afacerile mici? Sau pe cele noi? Sau pe cele modeste? Inclusiv afacerea ta?- Stii ca asanarea evaziunii fiscale este doar un pretext? Stii ca de fapt impozitul forfetar este calculat intentionat ca sa loveasca doar firmele mici? Special ca sa inchizi?- Indiferent daca este la mijloc incompetenta crasa sau directive FMI sau protejarea firmelor medii pe care le apara PDL, stii ca pentru tine este tot una?- Pentru ca nu poti plati si mai ales nu vei putea plati in viitor un asemenea bir? Si va trebui sa renunti la firma ta si la visele tale si sa devii somer sau angajatul altora?- Esti constient ca aceasta taxa "forfecara" taie de fapt firmele mici? Inclusiv firma ta?- Si ca incalca grosolan articolele 41, 44, 45 si 46 din constitutia tarii care pentru ei este facultativa? Articole care protejeaza dreptul la libera initiativa si la o corecta impozitare?- Stii ca in intreaga Europa civilizata microintreprinderile sint protejata ca fiind baza economica a acelor tari? Cu atit mai mult in vremuri de criza?- Stii ca acest abuz a fost posibil deoarece nimeni nu te reprezinta in fata statului?- Ai inteles ca nu ai alta sansa decit sa te organizezi ca sa te poti opune?- Daca da, ajuta-ne sa fondam o asociatie a MICILOR INTREPRINZATORI ROMANI!- La nivel national, judetean si local! Sa ne opunem impreuna acestui nou tip de terorism de stat!Daca ai acces la internet ne gasesti la:http://aif.mieimipasa.ro (vizibil numai dupa ce te inregistrezi) sau la http://groups.yahoo.com/group/anti_impozit_forfetar/"
Aici găsiţi link-ul. Şi vă aşteptăm!

comentariu de actualitate

În timp ce redactam rubrica "de dreapta", cu citatul săptămânal din Petre Ţuţea, mă gândeam că, pe lângă faptul că este de mare actualitate, poate fi privit şi ca o radiografie corectă a ideologiei actualei coaliţii guvernamentale, prin prisma rezultatelor: "nu sunt în stare să dea nici...apă", Mai îngrijorătoare este perspectiva, pe care o găsim în acelaşi citat: "nu se poate impune comunismul decât cu bâta, cu parul"... Oare vor reuşi?

Petre Ţutea despre Comunism, partea a doua

(...) De altfel Douglas, ministrul de externe al Americii, a dat o definiţie a comunismului: există în codul penal crime continue şi crime continuate; comunismul e o crimă continuă.
(...) Comunismul, unde a triumfat, te beleşte sistematic. Rusia a demonstrat - tehnic, practic şi teoretic - nulitatea comunismului.