vineri, 10 aprilie 2009

Mă uit la ştiri şi nu mai înţeleg nimic...

În această seară dacă aţi urmărit ştiri la tv sau la vreun post de radio, sigur aţi aflat despre iminentele destituiri de la poliţia capitalei...fie că era anunţat şeful acesteia că a fost destiuit, fie că întreaga conducere şi-ar fi pierdut postul.

Punctul culminant şi maxima amploare am constat-o la Realitatea TV care, după o emisiune al cărui invitat a fost Sorin Oprescu (care face ceva rating presupun eu), a difuzat o ediţie specială cu mai mulţi invitaţi, vreo 4, în care s-a discutat subiectul. Această emisiune a înlocuit, în premieră, ştirile de la ora 0.00, care pănă acum eu nu am mai văzut să fie eliminate în programul postului nici la alegeri, nici când au demisionat vreo 2 miniştri de interne, nici când a izbucnit vreun război, nici pentru a relata evenimentele de la Chişinău.

Însă în această seară, s-a renunţat la toate alte probleme pentru a discuta în regim foarte fierbinte despre demiterile de la poliţia capitalei. În timpul dezbaterii, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a intervenit telefonic, pentru a doua oară, după ce o făcuse şi la ora 21.00, ca să nege vehement informaţia şi să afirme că nu numai că nu s-a întâmplat aşa ceva, dar că a discutat cu responsabilii din minister care l-au asigurat că nici măcar nu urmează să se întâmple. După ce unii dintre participanţii la discuţie au fost vădit deranjaţi de intervenţia lui Cristian Ciocan, emisiunea a continuat pentru încă o jumătate de oră, iar participanţii nu s-au sinchisit şi au analizat în continuare ştirea "capetelor decapitate din poliţie"

Nu sunt un fan al poliţiei sau al poliţiştilor, însă cred că o astfel de situaţie depăşeşte cu mult bunul simţ şi normalitatea.

Ori mâine vom afla că ştirea, din surse news-inn se adevereşte, şi atunci înseamnă că poliţia română este într-un haos definitiv şi ar putea fi la fel de bine desfiinţată de mâine, ori dacă nu, înseamnă că în această seară am asistat la o diversiune şi manipulare jurnalistică unicat pănă acum în România, şi că s-a renunţat la orice disimulare de deontologie profesională. Nu ştiu ce ar trebui să-mi doresc mai mult dintre aceste două variante.

Am fost întotdeauna susţinătorul libertăţii de exprimare sau a libertăţii presei cu orice riscuri, însă cred că absurditatea de la noi depăşeşte deja imaginaţia unui om sănătos. Poate că mâine seara se va dezbate despre demisia Preşedintelui Băsescu, acesta va interveni cu o declaraţie în care anunţă că nu demisionează, iar invitaţii vor continua liniştiţi să analizeze decizia luată de preşedinte de a demisiona....

Dacă ştirea se confirmă mâine, jurnaliştii de la RTV au toată admiraţia mea precum şi scuze anticipate că i-am bănuit de rele intenţii...

Niciun comentariu: