miercuri, 26 noiembrie 2008

Liberalizarea pietei de taximetrie

In plina cursa a campaniei electorale, n-am mai avut vreme in ultimele zile sa scriu prea des pe blog, insa astazi vreau sa comentez o problema din viata reala. Nu este neaparat un domeniu in care sa fiu specialist, insa este un domeniu in care situatia actuala este una nefireasca, din vina autoritatilor in primul rand, un domeniu cu implicatii in viata noastra de zi cu zi si care ij acelasi timp afecteaza pe cei care sunt implicati direct in bransa.
Am realizat o analiză asupra problematicii regimului de taximetrie din Bucureşti in primul rand, dar şi din alte oraşe ale ţării, şi am identificat o problemă majoră şi stringentă: lipsa accesului liber al taximetriştilor independenţi la autorizaţii, sau mai precis ingradirea acestui drept in realitate.
Trebuie sa stim ca acest lucru nu ii afecteaza doar pe taximetristi, ci si pe noi, potentialii clienti, pentru ca situatia actuala inseamna servicii mai putine si mai scumpe.
Dar ce se intampla concret? Desi exista o serie de conditii necesare pentru autorizare, cererile respective de autorizare asteapta sau zac in sertarul primariei luni sau chiar ani de zile fara sa primeasca un raspuns, desi in aceasta perioada solicitantii au facut investitiile necesare in masini, desi in Bucuresti este nevoie de mai multe taxiuri, si toate acestea au o explicatie simpla, in realitate: nu grija fata de consumator, ci protejarea unor firme puternice de pe piata.
Soluţia este simpla, bineînţeles, una liberală: liberalizarea pieţei de taximetrie. Un proiect îndrăzneţ, dar care va oferi preţuri pe kilometru mult mai reduse, mai multe locuri de muncă şi condiţii de calitate mai bune pentru clienţi.
După cum ştiţi, în anul 2007 Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi de închiriere a suferit modificări substanţiale pentru o mai bună funcţionare a acestui sector de transport. Însa insuficient. Principala problemă este reprezentată de regimul de acordare a autorizaţiilor de taxi. Conform articolului 14, alineatul 3 din lege, „numărul maxim de autorizaţii taxi permanente şi sezoniere” se stabileşte „prin hotărâre a consiliului local, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu consultarea asociaţiilor.” Astfel, numai la Primăria Municipiului Bucureşti sunt înregistrate aproximativ 8.000 de cereri de autorizaţie încă nesoluţionate. Multe dintre dosare stau în expectativă de mai bine de doi ani. În municipiul Bucureşti se acordă 10.000 de autorizaţii, din care 500 permanente şi 9.500 sezoniere. Cele mai multe dintre autorizaţii sunt acordate firmelor mari de taxi. În momentul de faţă avem de a face cu un oligopol constituit de firmele mari de taximetrie. Ele dobândesc mult mai uşor autorizaţiile, fiind favorizate în procesul de selecţie. Este şi interesul lor. Doar în acest mod reuşesc să obţină un profit foarte mare. De fapt, folosind un cuvânt dur şi adevărat, avem de-a face cu o „famiglie” a firmelor de taxi.
Taximetriştii independenţi, deoarece au acces limitat la autorizaţii, sunt constrânşi să se angajeze la aceste firme, in conditiile impuse de acestea: obligatia să aducă un anumit profit zilnic. În majoritatea cazurilor, taximetriştii ies în pierdere, câştigă puţin şi muncesc 14-16 ore pe zi. Iar noi, beneficiarii serviciului gasim pe strada masini insuficiente si preturi relativ mari.
Iar o altă problemă este fixarea unui preţ minim. În acest mod, taximetriştii sunt obligaţi să practice acest preţ şi nu unul mai mic, deşi el ar fi posibil. De ce sa nu stabileasca piata, regula competitiei, pretul minim??? Este de bun simt sa avem un pret maxim stabilit de legi, ca sa nu ii imbogatim pe speculanti, insa de ce sa avem un pret minim impus? Cui foloseste? Odată liberalizată această piaţă, preţul va scădea deoarece prin creşterea concurenţei tendinţa va fi aceea de a practica un preţ cât mai redus şi nici nu va mai exista acest preţ minim impus. Cu conditia bineinteles ca sa se dea liber la licente, iar pretul sa nu fie stabilit de monopolisti.
Primăriile au reglementat în mod excesiv acest sector de piaţă, tocmai pentru că regimul de taximetrie este perceput ca o problemă ce intră în atribuţiile acestora. De fapt, fiind vorba în genere de o piaţă ea trebuie lăsată să se dezvolte spontan, conform regulilor proprii. În acest caz, solutia sustinuta de mine este aceea de modifica legislaţia astfel încât să se asigure o concurenţă loială a tuturor agenţilor implicaţi. Pentru formularea modificărilor adecvate, voi dialoga şi colabora cu toţi actorii implicaţi, de la asociatiile taximetriştilor independenţi până la primării şi firme.

marți, 4 noiembrie 2008

alegerile din SUA

Am primit o provocare pe tema alegerilor din SUA de la http://www.paralele-paralele.com/.
Iata si raspunsurile mele:
Cred ca alegerile din S.U.A. si discursul politic in general de acolo are o influenta asupra trendului mondial al politicii, dar si al politiciilor. Nu cred ca din punct de vedere politic va exista o influenta asupra rezultatelor alegerilor din Romania care se apropie, insa influentele vor exista pe termen mediu. Cred de asemenea ca din punct de vedere economic, influentele imediat nu vor fi semnificative in relatia SUA cu Romania, in contextul in care oricum economia americana nu trece printr-un moemnt de expansiune, dimpotriva.
Chiar daca e foarte posibil sa nu ies castigator in raport cu rezultatele de maine, eu aleg candidatura republicanilor, in primul rand din perspectiva optiunii mele ferme pentru dreapta.In plus, in circumstantele economiei americane, cred ca mai degraba o guvernare de dreapta poate echilibra situatia.In fine, cred ca tandemul republican este unul echilibrat, chiar daca in mod evident la nivel de imagine Obama este peste candidatul republica, iar contextul nu l-a ajutat deloc pe acesta din urma.

sâmbătă, 1 noiembrie 2008

start in campanie: omul sau partidul?

Ieri a inceput campania electorala.

Ne-am obisnuit deja cu atmosfera de campanie in ultimii 18 ani in care am avut mai multe serii de alegeri precedate de campanii electorale locale, parlamentare, prezidentiale si, mai nou, euro-parlamentare: promisiuni sau atacuri impotriva partidelor adverse, afise si pliante, discursuri si aparitii electorale in mass-media reflectate ma mult sau mai putin corect, cadouri promotionale sau plocoane electorale.

Ce ne aduce nou insa aceasta campanie electorala? Eu unul cred ca raspunsul cel mai important pe care il vom afla dupa aceasta campanie electorala va fi dat la inrebarea: "Ce vor alege cetatenii mai degraba: omul sau partidul?"
Pentru prima data, avem alegeri in sistem uninominal. Chiar daca au fost si politicieni care au sustinut aceasta schimbare, am convingerea ca meritul cel mai important pentru aceasta l-au avut chiar cetatenii, opinia publica prin presiunea exercitata asupra politicului in acest sens. Iar acum tot oamenii vor decide, prin alegerea lor cat de importanta va fi reforma sistemului de partide din Romania. Pentru ca daca votul din 30 noiembrie va fi predominant in functie de candidatii aflati in competitie si nu neaparat in functie de optiunile pentru u partid sau altul, atunci cu siguranta ca si independenta in decizii a viitorilor parlamentari fata de partide va creste.

Care va fi raspunsul?