sâmbătă, 1 noiembrie 2008

start in campanie: omul sau partidul?

Ieri a inceput campania electorala.

Ne-am obisnuit deja cu atmosfera de campanie in ultimii 18 ani in care am avut mai multe serii de alegeri precedate de campanii electorale locale, parlamentare, prezidentiale si, mai nou, euro-parlamentare: promisiuni sau atacuri impotriva partidelor adverse, afise si pliante, discursuri si aparitii electorale in mass-media reflectate ma mult sau mai putin corect, cadouri promotionale sau plocoane electorale.

Ce ne aduce nou insa aceasta campanie electorala? Eu unul cred ca raspunsul cel mai important pe care il vom afla dupa aceasta campanie electorala va fi dat la inrebarea: "Ce vor alege cetatenii mai degraba: omul sau partidul?"
Pentru prima data, avem alegeri in sistem uninominal. Chiar daca au fost si politicieni care au sustinut aceasta schimbare, am convingerea ca meritul cel mai important pentru aceasta l-au avut chiar cetatenii, opinia publica prin presiunea exercitata asupra politicului in acest sens. Iar acum tot oamenii vor decide, prin alegerea lor cat de importanta va fi reforma sistemului de partide din Romania. Pentru ca daca votul din 30 noiembrie va fi predominant in functie de candidatii aflati in competitie si nu neaparat in functie de optiunile pentru u partid sau altul, atunci cu siguranta ca si independenta in decizii a viitorilor parlamentari fata de partide va creste.

Care va fi raspunsul?

5 comentarii:

Anonim spunea...

"omul sau partidul ?" Raspunsul meu, in ceea ce va priveste, este NU lui Liviu Jicman pentru ca face parte din PNL. Poate, ca independent, cine stie... Dar pnl NU ! Pentru ca:
1. Sunt cadru didactic; nu numai ca nu votez pnl dar si sfatuiesc orice cunoscut sa n-o faca;
2. pnl are in randurile lui un puiu hasoti care a consumat mai multa benzina parlamentara ca oricine; si nu i-a fost rusine;
3. pnl are in randurile lui o norica nicolai care se pregatea sa dea in judecata nu-se-stie-pe-cine ca n-a ajuns ministru; si acum zambeste pe banner-ele din Calarasi;
4. pnl a numit ministru al invatamantului un om fara o ora de predare la catedra, fara nici un titlu stiintific, manager de firma de constructii !?!
5. pnl il are in randurile lui pe dl. Vladescu, platit gras si ca ministru si ca membru in comisia de privatizare de la Automobile Craiova; si care a declarat ritos la momentul respectiv ca e munca lui si e normal sa fie platit. Inseamna ca postul de ministru pnl are foarte multe ore libere in care angajatii pot presta alte activitati;
6. pnl l-a avut membru pe dl. Remes, fost ministru de finante, mituit cu un carnat!
7. pnl prin incompetenta ministrului Vosganian (de cate ori a schimbat taxa de poluare/inmatriculare ?) a permis inmultirea rablelor.

Si pot continua... mult ! Dar mi-e lehamite. Si le stiti si dumneavoastra. Si nu le veti putea schimba.

D-le Jicman, sunteti un om tanar, v-as fi votat, dar n-as suporta sa va vad ridicand mana in Parlament (si cu votul meu in ea) la comanda (nu pot sa spun domnului, ar fi prea mult) lui tariceanu.

In 2004 am votat D.A., acum va spun sincer, cred ca o sa stau acasa. De sila. Sau o sa ma duc sa-i votez pe cei mai mari adversari politici ai pnl. Tot de sila.

Fara respect, pentru pnl
Cu speranta, pentru dumneavoastra,

Cristinel Mihalache

Liviu Jicman spunea...

Va multumesc pentru mesajul dumneavoastra si regret ca sunteti nemultumit de PNL.

Va marturisesc ca personal nu am avut niciodata dubii referitor la optiunea pe care am facut-o pentru PNL in primul rand pentru ca am convingerea ca liberalismul este cea mai buna solutie pentru societate, iar in secundar cred ca daca e sa pun in balanta uscaturile din fiecare partid, cred ca balanta atarna mult mai greu in dreptul partidelor competitoare.

Cred ca cea mai mare sansa pe care ne-o da acest sistem de vot este nu atat faptul ca vom alege o singura persoana, ci ca in cadrul fiecarui partid, pe acelasi numar de locuri - fiind vorba de un sistem proportional - se concureaza intre ei candidatii aceluiasi partid, iar aceia din PNL care vor obtine cele mai multe voturi vor ajunge in Parlament, asa cum se va intampla si pentru celelalte partide, ceea ce va da sansa oamenilor sa sanctioneze "usacturile" din fiecare partid. Astfel ca daca dumneavoastra nu veti merge la vot, veti gira indirect oamenii consacrati - in bine sau rau - din fiecare partid.

Daca locuiti in colegiul 28 din Bucuresti unde locuiesc eu, veti avea din pacate o alegere dificila de facut, pentru ca unul dintre candidatii din acest colegiu va ajunge in Parlament, fie ca voi fi eu, fie ca va fi un candidat de la PSD despre care eu unul nu am reusit sa aflu nimic, fie ca va fi un traseist politic care a trecut in 4 ani prin 4 partide, de la Vadim Tudor, la Felix-Voiculescu si pe ultima suta de metri inainte de alegeri s-a inscris in PDL.

Andreea spunea...

Salut Liviu. De curand am intrat pe blogul tau si am avut placuta surpriza sa vad ca esti candidat PNL la alegerile din aceasta toamna. In primul rand vreau sa te felicit pentru ca ai reusit prin forte proprii sa ajungi aici si ai sustinerea mea, desi eu fac parte din alt colegiu electoral.
Cat priveste intrebarea ta,tind sa cred ca depinde de locatie. In orasele mici si in mediul rural intotdeauna s-a votat omul,nu partidul pentru ca aici votul se da pe incredere si pe cunoastere. In orasele mari, precum Bucurestiul este o provocare sa te faci cunoscut. Acum, de cand exista aceasta impartire administrartiva pe colegii procesul a fost facilitat. Totusi o luna de zile este un timp foarte scurt pentru ca un candidat sa ajunga direct la electoratul sau. In cadrul votului uninominal nu mai poti cuceri alegatorul cu un pliant, trebuie sa stii cum si unde sa te prezinti. Poate ca pe moment, va conta mai mult partidul decat omul. Adica calitatile personale vor fi cu siguranta minimalizate de coloratura politica. In viitor lucrurile poate se vor schimba. Asta daca si politicienii isi vor schimba atitudinea cu privire la cei care ii voteaza si vor pastra legatura directa cu acestia nu numai in perioada electroala, ci si pe parcursul celor 4 ani.

Anonim spunea...

Asa cum spunea si primul comentator, poate da Liviu Jicman insa sigur nu PNL. Si cum tara va fi condusa nu de Liviu Jicman ci de partidul care va castiga, raspunsul e clar Nu pentru PNL. chiar daca asta va insemna Nu Liviu Jicman. Desi oferta e destul de limitata in colegiul nostru, as putea prefera varianta buletinului alb decat sa dau un vot care, in cele din urma, se va aduna in contul PNL-ului din care fac parte Calin Popescu Tariceanu, Norica Nicolai, Bogdan Olteanu, Crin Antonescu, Ludovic Orban, Puiu Hasoti si altii eiusedem farinae (din acelasi aluat).

valentin vasilescu spunea...

Nu mai cred ca merita nimeni. Nu mai votez, sunt toti mina in mina.
http://www.expostar.ro/index.php/dosare/43-i-culisele-operatiunii-speciale-tigareta-2
http://www.expostar.ro/index.php/dosare/20-ii-culisele-operatiunii-speciale-tigareta-2
http://www.expostar.ro/index.php/dosare/19-iii-culisele-operatiunii-speciale-tigareta-2
http://www.expostar.ro/index.php/dosare/27-iv-culisele-operatiunii-speciale-tigareta-2
http://www.expostar.ro/index.php/dosare/21-v-culisele-operatiunii-speciale-tigareta-2
http://www.expostar.ro/index.php/dosare/6-vi-culisele-operatiunii-speciale-tigareta-2

Valentin Vasilescu
http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=315&cam=2&leg=2000&pag=0&idl=1