marți, 5 februarie 2008

Profesionistii politicii

Mă întrebam zilele acestea oare ce evoluţii ne rezervă în acest an electoral politica românească la nivel de personaje politice. Dar nu din perspectiva competiţiei dintre partide, a luptei dintre adversarii politici, a strategiilor electorale s.a.m.d..

Una din temele favorite comentate de către observatorii politici, declamate de către partide şi cerute de publicul larg este schimbarea clasei politice.
Ca tânăr activ în politică, dar şi cu ceva studii într-ale politologiei, sunt interesat de mecanismele care guvernează politicul şi care pot genera eventual astfel de schimbări.

O idee găsită des drept soluţie pentru reforma clasei politice este profesionalizarea acesteia, prin instituţionalizarea partidelor şi abordarea activităţii politice precum carieră profesională. O fi însă aşa sau dimpotrivă?

Oare nu cumva tocmai asta ne împiedică să facem schimbări? Poate că e o constatare subiectivă şi slab argumentată, dar impresia mea este că astăzi partidele noastre – şi mă refer aici la partidele mari – au ajuns la un grad de organizare internă mare şi mai ales la o „profesionalizare” (ghilimelele nu sunt întâmplătoare) a discursului politic atât de mare, încât tocmai asta opreşte schimbarea elitei conducătoare din fiecare partid.

Politica şi discursul public nu se mai fac astăzi după ureche, toţi actorii importanţi au înţeles că e nevoie de un mesaj unitar care să fie repetat pentru public şi mai ales au înţeles că divergenţele de opinie dintr-un partid nu dau bine la public, ori imaginea partidului e cea mai de preţ într-un sistem ca al nostru, în care lista de partid este decisă – încă – de conducerea partidului şi nu de opţiunea publicului.

Într-un astfel de sistem, cum putem schimba liderii? Sau, ca să fiu mai exact, cum se pot naşte noi lideri?
Şeful de partid stabileşte direcţia, iar celorlalţi le rămâne posibilitatea de a relua sau explica acea poziţie, ca să fie performanţi, ca să adune voturi pentru formaţiunea reprezentată. La unele partide în loc de o voce, poate găsim două sau trei. La altele, una e suficientă. Prin urmare, publicul nu poate analiza oameni politici distincţi, cu personalitate şi abordare proprie. Ce rămâne în schimb ca mecanism intern? Rămân jocurile de culise, rămân cuţitele infipte în spatele liderului sau liderilor şi rămâne doar speranţa de a înlocui purtătorul de stindard la momentul de slăbiciune al acestuia, nicidecum formarea naturală a unor oameni mai buni, mai competenţi şi mai performanţi care să se afirme pentru calităţile lor.

E o perspectivă mai pesimistă într-o zi ploioasă. Dumneavostră ce credeţi?

2 comentarii:

ecou spunea...

Ce ciudat! ceea ce cred eu ca le lipseste unor paride din romania este chiar lipsa de organizare si gradul de "profesionalizare". Am senzatia ca in unele partide mari din Romania, nu stie stanga ce face drapta. si nu ma refer la extremitatile esichierului politic.
http://www.asculta.blogspot.com/

Group Hug spunea...

http://14februariehug.blogspot.com/